Reglementarea Bancară

CAP I REGLEMENTAREA BANCARĂ

1.1 Reglementarea bancara – Concept, Functii si Rol

Reglementarile bancare, ca forme de interventie directa a autoritatilor monetare în desfasurarea activitatii bancilor, îsi au originea în criza mondiala din 1929-1933, care a sanctionat drastic lipsa de lichiditate a bancilor americane, având repercusiuni importante în tarile europene.

Reflectând învatamintele acestei experiente, legislatia bancara a stabilit masuri importante în delimitarea operatiunilor bancare de cele bursiere, urmarind împiedicarea implicarii bancilor în creditarea speculatiilor bursiere si angajarea de resurse în acest scop, cause principale ale crahului bursier si bancar din 1929.

În funcţie de motivele care stau la baza aplicării lor, se pot deosebi

trei clase de reglementări bancare :

a) reglementarea economică

b) reglementarea prudenţială

c) reglementarea monetară.

Prima clasă este reglementarea economică ce are drept scop să se obţină asigurarea că băncile mobilizează resurse şi acordă credite în condiţii de eficienţă economică.

Cea de-a doua clasă de reglementări este cea prevenită sau prudenţială. Reglementarea prudenţială are menirea să garanteze alocarea eficientă a resurselor, să minimizeze riscurile pe care şi le asumă băncile şi să asigure stabilitatea şi sănătatea financiară a fiecărei bănci şi a sistemului bancar în ansamblu. Altfel spus, scopul reglementării prudenţiale şi reducerea reglementării economice (dereglementarea economică).

A treia clasă este reglementarea monetară al cărei scop este menţinerea stabilităţii valorii externe şi interne a monedei naţionale, prin controlul exercitat asupra lichidităţii totale a sistemului bancar.

Funcţiile reglementării şi supravegherii determină o serie de sarcini care pot fi grupate astfel:

1. activităţi de protecţie a investitorilor, care se bazează pe asigurarea

unui sistem bancar competitiv şi pe contractarea riscului moral indus de existenţa sistemului de asigurare a depozitelor prin crearea regulilor de bună practică şi pe distribuirea informaţiei;

2. supravegherea la nivel micro, care se axează în primul rând pe

protejarea deponenţilor;

3. analiza macro-prudenţială, care grupează activităţile ce au scop monitorizarea expunerii la riscul sistemic şi identificarea potenţialelor „ameninţări” la nivel macroeconomic ca urmare a dezvoltării pieţelor financiare.

Astfel, sunt stabilite principii care au ramas în vigoare câteva decenii atât în SUA, cât si în tarile europene, unde aceste principii au fost pe larg îmbratisate si aplicate.

1.2 Principiile reglementarii bancare

Principiile reglementarii bancare stabilite în 1933 limitau concurenta interbancara prin reglementarea dobânzilor creditoare, decurgând din depozite bancare sau cuvenite detinatorilor de titluri financiare utilizate pentru plasarea economiilor.

În aceasta abordare, s-au cristalizat politicile, respectiv masurile legiferate sau normate de catre autoritatile bancare, masuri care, prin norme cu actiune directa au stabilit comportamente pentru banci privind volumul lichiditatilor sau o anume utilizare predeterminata a activelor bancare.

Masurile de acest gen au avut forme concrete de aplicare, diferite în diverse tari, în functie de obiectivele urmarite.

Plafonul efectelor publice – stabilea o destinatie obligatorie care trebuie data resurselor rezultate din cresterea depozitelor (metoda folosita în Franta în perioada 1948-1967).