Relatia Banca Centrala - Banci Comerciale in Contextul Economiei de Piata

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Relatia Banca Centrala - Banci Comerciale in Contextul Economiei de Piata.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere doc, ppt de 43 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lect. Univ. Drd. Bogdan Căpraru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

1. Sistemul bancar în contextul economiei de piaţă 3
1.1. Apariţia şi organizarea băncilor centrale 3
1.2. Relaţia bancă centrală – bănci comerciale 12
2. Sistemul bancar român în economia de piaţă 12
2.1. Rolul şi funcţiile băncilor în economia românească 12
2.2. Banca în economia de piaţă 14
2.3. Restructurarea sistemului bancar în economia de piaţă 15
3. Banca centrală şi relaţiile acesteia cu băncile comerciale 18
3.1. Banca centrală şi rolul acesteia de „bancă a băncilor” 18
3.2. Politica rezervelor minime obligatorii promovată de BNR 20
3.3. Politica de refinanţare şi rolul acesteia în relaţiile dintre BNR şi băncile comerciale 22
3.4. Supravegherea bancară şi manifestarea acesteia în cadrul relaţiei băncii centrale cu băncile comerciale 26
3.5. Controlul bancar exercitat de banca centrală asupra băncilor comerciale 30
Concluzii 34
Bibliografie 35

Extras din document

1. Sistemul bancar în contextul economiei de piaţă

1.1. Apariţia şi organizarea băncilor centrale

Momentul aparariţiei băncilor nu poate fi precizat cu exactitate, acestea având un trecut foarte îndepărtat. Unele teorii leagă momntul apariţiei băncilor cu cel al apariţiei monedei; o altă teorie este aceea că băncile au luat fiinţă în momentul concentrării disponibilitătţilor băneşti urmată de împrumutarea acestora diferitor persoane; mai există şi opinia conform căreia băncile au aparut în perioada în care titularul de cont a avut posibilitatea să efectueze plăţi printr-un ordin dat băncii sale de a transfera suma din contul său în cel al beneficiarului. Cert este că, în momentul inventării scrisului, unele operaţiuni cu caracter bancar, precum creditul sau depozitarea de valori în incintele templelor, erau deja generalizate şi făceau parte din viaţa economică a oraşelor-state situate de-a lungul fluviilor Tigru şi Eufrat, fapt dovedit prin descoperirea miilor de tabliţe de lut cu caractere cuneiforme, datând de la începutul mileniului al IV-lea, dintre care multe reprezentau chitanţe de credit. De asemenea, Codul lui Hammurabi, datând din secolul al XVIII-lea î.H. conâine o serie de prevederi ce reglementau depozitul şi împrumutul.

Mai târziu, egiptenii, asirienii, fenicienii, evreii (Biblia, în cartea “Exodului”, face referire la practicarea împrumutului), grecii şi romanii se ocupau, pe langa comerţ, şi cu schimbul de monede şi metale preţioase. Astfel, apăreau primii “bancheri” din antichitate. La vechii greci aceştia erau numiţi “trapeziti” (sau “trapezişti”), denumire provenită din cuvantul “trapeză”, adică masa la care işi desfăşurau activitatea zarafii. Este de remarcat că, începând cu secolul al IV-lea î.H., pe lângă bancherii privaţi işi fac apariţia şi băncile publice. Raţiunea înfiinţării acestora era, pe de o parte, una economică,urmărindu-se combaterea cametei, iar pe de altă parte una politică, cetăţile-state greceşti încercând în acest mod să se sustragă hegemoniei impuse de Atena prin “Liga de la Delors”. În afara operaţiunilor de atragere a depozitelor şi de acordare a împrumuturilor, băncile publice aveau şi dreptul de a bate monedă, precum şi sarcina de colectare a impozitelor.

În Roma antică au apărut, dupa modelul grecesc, bancherii privaţi (“argentarii’, după latinescul “argentum”, care însemnă “bani”) şi băncile publice (“mensae”), răspândite pe cuprinsul imperiului, dar care aveau un birou central la Roma.

Sub influenţa religiei creştine, Conciliul de la Niceea (325 d.H.) a interzis să acorde împrumuturi cu dobandă. Această hotărâre nu va impiedica însă mănăstirile să îndeplinească rolul de bănci, care vor folosi mai multe subterfugii pentru a eluda aceste dispoziţii.

În Bizanţ, băncile au cunoscut o prosperitate continuă, datorată în mare parte statutului de putere comercială supremă de care se bucură imperiul. La jumătatea secolului al VI-lea , Justinian a codificat în “Digestele” sale şi reglementările romane în domeniul bancar, stabilind, printre altele, nivelul dobânzii la 6% anual, aceasta putând urca, în cazul împrumuturilor maritime, până la 12%, iar în cazul împrumuturilor acordate bisericilor dobânda neputând depăşi pragul de 3%.

În Occident, la sfarşitul secolului al VIII-lea, Carol cel Mare a extins prevederile Conciliului de la Niceea şi asupra laicilor, pacticarea dobânzii find interzisă şi în secolele următoare, prin Conciliile de la Latran (1179) şi Viena (1311).

Apariţia băncilor – in accepţiunea modernă a termenului – a avut loc dupa anul 1100, atunci când comerţul, schimbul, plăţile şi creditul au cunoscut o dezvoltare de deosebită; astfel, în perioada de prosperitate a Rpublicii Veneţiene, nevoile băneşti ale Cetăţii au obligat+o sa ceară supuşilor săi un împrumut forţat de 1% asupra veniturilor, ceea ce a dus la apariţia “primei bănci, în adevăratul sens al cuvântului [ ], înfinţată în 1171 de Dogele Michele XI, sub numele de Banco de Venezzi, cu scopul principal de a face operaţiuni de administrare a banului public pentru Cetate” Această bancă a fost, de fapt, o continuare a unei asociaţii de creditori ai Cetăţii, care a funcţionat între anii 1156 şi 1171.

Mai târziu, după modelul acestei instituţii bancare s-au înfiinţat asemenea organisme şi în alte cetăţi, precum Florenţa, Milano, Napolietc. La Florenţa, bacherii au bătut pentru prima dată, în 1252 florinul de aur

Primele bănci care deţineau privilegiul de a emite bilete de bancă, aşa-numitele bănci de emisiune, au apărut în secolul al XVII-lea; astfel, în 1656 a apărut la Stokholm “prima bancă de circulaţie din lume, unde depozitele reprezentate prin certificate nu comportau nici o dobandă, nici comision, nici scadenţă fixă, iar certificatele erau răscumpărate de bancă la valoare nominală în numerar” Aceste certificate de depozit au devenit, în timp, adevărate bilete de bancă, reprezentând ele însele mijloace de efectuare a plăţilor, fără a mai fi nevoi de rambursarea monedelor la prezentarea bancnotelor. Ulterior, în Anglia, banca centrală s-a înfiinţat în anul 1694, sub formă de societate privată pe acţiuni; în anul 1880 se organizează Banca Franţei, iar în anul 1863, băncile naţionale din SUA. Instituirea monopolului asupra emisiunii, prin reglementări ale statului, s-a realizat mai târziu, printr-o serie de legi, care au marcat evoluţia sistemelor monetare. Pot fi enumerate câteva momente: în anul 1844, în Anglia se stabileşte sistemul de emisiune (prin legea lui Robert Peel); în 1848, în Franţa, se elimină dreptul de emisiune monetară al băncilor departamentale; în anul 1913 în SUA se creează Sistemul Federal de Rezerve, constituit din 12 bănci federale de rezerve.

Fisiere in arhiva (2):

  • Relatia Banca Centrala - Banci Comerciale in Contextul Economiei de Piata
    • prezenare ppt.ppt
    • Relatia Banca Centrala - Banci Comerciale in Contextul Economiei de Piata.doc

Alte informatii

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza" Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Specializarea FINANŢE – BĂNCI