Rezervă minimă obligatorie

I.1.Conceptul de rezerva minima obligatorie

Experienta anilor 1929-1930 de intensa criza economica, in care a fost implicata indirect si activitatea bancara, care a determinat numai in SUA , falimentarea a peste 9 000 de banci, a statuat obligativitatea contituirii de depozite la banca de emisiune, cunoscute sub denumirea de rezerve minime obligatorii

Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate minimă în sistemul bancar, şi constă în obligaţia băncilor, care colectează depozite, de a consemna, în conturile lor deschise la banca centrală, sume stabilite prin aplicarea unei cote procentuale asupra bazei de calcul, prin acest mecanism urmărindu-se atât un scop monetar precum şi unul prudenţial.

Scopul principal (cel monetar) constă în limitarea potenţialului de multiplicare a creditului în cadrul sistemului bancar, iar scopul prudenţial se manifestă prin siguranţa pe care o conferă publicului faptul că băncile dispun oricând de lichidităţi suficiente, pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depunerilor.

Cu toate acestea, rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurării solvabilităţii băncilor comerciale în „vremuri de panică", perioade în care nu se poate vorbi de solvabilitate deplină atâta timp cât totalul activelor, mobilizate imediat de către bănci, nu este strict egal cu totalul pasivelor.

In cadrul sistemului bancar se admite o insolvabilitate temporară mai mare decât în alte sectoare de activitate, iar banca centrală poate interveni pentru a redresa situaţia unor bănci aflate în pierdere de credibilitate. Astfel, se poate aprecia că obiectivul de ordin prudenţial, urmărit prin constituirea rezervelor minime obligatorii, scade în importanţă în favoarea celui de politică monetară.

Rezerva minimă obligatorie constituie o pârghie intens utilizată de către B.N.R. atât în scopul asigurării unui stoc de lichiditate corespunzătoare fiecărei bănci, cât şi în vederea atingerii obiectivelor politicii monetare aplicate de banca centrală.

Asigurarea constituirii rezervei minime obligatorii a reprezentat pentru piaţa interbancară românească un "barometru" al lichidităţii bancare. Printre primele semnale ce au anunţat colapsuri bancare s-a aflat şi incapacitatea anumitor instituţii de a îndeplini cerinţa băncii centrale de constituire a rezervei minime obligatorii.

Prin sistemul rezervelor minime obligatorii are loc de fapt un transfer de resurse de la bancile de depozit la banca de emisiune, asa cum se observa din urmatoarea ilustrare bilantiera :

Formarea rezervelor minime obligatorii creeaza bancii o situatie deosebita. Pe de o parte, prin instituirea unei rezerve minime date, de exemplu de 20 % (caz b), posibilitatea de aprobare a creditelor se reduce in raport de limita superioara posibila (a), cu scaderea corespunzatoare a beneficiilor rezultate din dobanzi.

Solicitarile depunatorilor, fie pentru a efectua plati in numerar (bilete ale bancii de emisiune), fie pentru dispunerea de plati in contul tertilor, prin intermediul altor banci, vor fi promt satisfacute pe seama depozitelor pe care insasi banca respectiva le are la banca de emisiune. Astfel, banca va avea o lichiditate minima asigurata.

Sistemul rezervelor minime obligatorii indeplineşte o funcţie importantă in cadrul economiei contemporane ca instrument al politicii monetare şi de credit.

Sistemul rezervelor minime obligatorii potrivit dimensiunilor sale dermină un anumit raport între volumul depozitelor şi volumul creditului ce se poate acorda în baza acestor resurse de creditare.

Modificarea cuantumului rezervei minime obligatorii are ca efect modificarea acestui raport. Astfel, faţă de situaţia anterioară (b), creşterea rezervei minime conduce la restrângerea posibilităţilor de acordare de credite de către banci (c), în timp ce reducerea rezervei minime are ca efect creşterea posibilităţilor de creditare (