Riscul de Creditare în Activitatea Bancară

Introducere

Riscul de credit reprezinta riscul asumat de banca in caz de faliment al unuia dintre clientii sai. O banca care este puternic angajata intr-o firma, atat prin participatii la capitalul sau, cat si prin creditele acordate se va confrunta cu acest tip de risc in cazul falimentului acesteia. Cauza acestui risc o reprezinta conjunctura economica dificila; starea financiara necorespunzatoare a firmelor, absenta supravegherii. Pentru banca efectele se concretizeaza in pierderi totale sau partiale ale capitalului imprumutat in functie de natura garantiilor si de posibilitatea de valorificare a acestora. Bancile pot utiliza si anumite masuri pentru gestionarea acestui risc: constituirea de garantii; supravegherea atenta a limitelor autorizate la acordarea creditelor; existenta unui sistem de centralizare a riscurilor

Principala operatiune bancara este creditarea. Intr-adevar, intre plasamentele bancilor pe primul loc se afla creditele. Felul in care banca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta in mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cand unii debitori nu isi onoreaza obligatiile. Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiile de creditare sunt organizate si gestionate cu professionalism

Orice credit reprezinta o anticipare a unor incasari viitoare. Din aceasta perspectiva, ( a fluxului de incasari), orice credit comporta riscul ca aceste incasari sa nu se realizeze deloc sau partial. Acest risc mai este numit si risc de insolvabilitate a debitorului; el este esential in activitatea bancara deoarece principala functie a unei banci o reprezinta acordarea de credite. Aprecierea justa a riscului de credit este,deci, de o importanta majora pentru banca. Pentru minimizarea expunerii la risc, cea mai importanta etapa a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.

Capitolul 1. Riscul, element intrinsec al creditului bancar

1.1 Notiuni generale despre risc

Intrucat acordarea de credite reprezinta o activitate complexa, care nu poate fi desprinsa de contextul economic si juridic in care institutia de credit este amplasata, se impune abordarea, in prezentul capitol, a riscurilor specific care pot conditiona aceste operatiuni.

Legiuitorul insusi s-a preocupat de reglementarea celor semnificative, alocandu-le, in legea speciala, un spatiu larg. In plus Banca Centrala a edictat norme tehnice acoperitoare ale riscurilor, in integralitatea lor, si care vor constitui temeiul abordarii noastre economice , in continoare.

Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu se poate obtine profit fara risc. Prin urmare orice entitate incearca sa-si maximizeze profitul prin gestionarea riscului specific domeniului sau de activitate si prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreste sa-l preia.

Este evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe, cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Acest lucru rezulta din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, dupa cum obiectivul central al activitatii bancare il constituie obtinerea uniu profit cat mai mare pentru actionari.

Insa nu intotdeauna cele doua obiective- general si sectorial- se afla in concordanta. S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii pocedurilor care vizeaza gestionarea riscului sa fie mai mare decat expunerea potential la risc. Ceea ce nu inseamna ca aceste programe trebuie selectate in functie de criteria de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. In acest caz trebuie luata decizia intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Insa minimizarea riscurilor nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine.

De altfel, obiectivele managementului bancar sunt trei- maxaimizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare, asfec ca importanta gestiunii bancre nu se rezuma doar la minimizarea cheltuieliloor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte positive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase.

Existent unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de mputine ori existenta unor astfel de programe conditionand admiterea sau sau participarea institutiei de credit respective la asocitii interbancare sau obtinerea de calificativesuperioare din partea autoritatilor bancare.

In sfarsit, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu.

Se poate considera ca, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile in timp, avand rolul unui amortizor de soc. In ecelasi timp, consolidarea valorilor actiunilor bancare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare.