Riscul operațional în activitatea de creditare România-Moldova

CAPITOLUL 1

RISCUL OPERATIONAL. COMPONENTELE ACESTUIA

Riscul operaţional reprezintă expunerea băncii la pierderile financiare potenţiale determinate de evenimente interne sau externe, ce nu au fost surprinse şi prevenite de gestiunea corporativă şi de controlul intern al băncii.

Riscul operaţional nu este un tip de risc nou, dimpotrivă este unul dintre cele mai vechi tipuri de risc cu care se confruntă băncile. O bancă nouă pe piaţă se confruntă cu riscul operaţional înainte de a acorda primul credit sau a executa prima tranzacţie. Dar sunt unele aspecte relativ noi cu privire la acest tip de risc care trebuie amintite:

- Percepţia că în ultimii ani riscul operaţional a crescut direct proporţional cu gradul de bancarizare;

- Riscul operaţional trebuie tratat separat de riscul de credit, riscul de piaţă;

- Includerea riscului operaţional în orice tip de management al riscurilor;

- Creşterea interesului autorităţilor de supravghere din bănci asupra riscului operaţional.

- Riscul operaţional există din momentul ân care o companie îşi foloseşte angajaţii şi aplicaţiile în derularea activităţii sau este subiectul unor factori externi şi de aceea acest tip de risc apare cu mult înaintea riscului de credit sau riscului de piaţă. După cum ştim în ultimii 15 ani riscul operaţional a fost o sursă majoră de pierderi financiare în sectorul bancar. Dacă privim de aproape, o mare parte din aceste pierderi sunt atribuite riscului de piaţă sau celui de credit dar în realitate cauza principală este riscul operaţional. În cele din urmă nu consecinţele ci cauza sau cauzele aparţiei pierderii determină dacă este vorba de risc operaţional sau nu, oricum riscul operţional se materializează direct sau indirect prin riscul de piaţă sau riscul de credit.

Diferenţele dintre riscul operaţional şi riscurile de credit sau de piaţă :

- În primul rând, între riscul operaţional şi venit nu există o legătură directă, de exemplu dacă riscul operaţional creşte şi veniturile vor creşte;

- În contrast cu alte tipuri de risc, o mare parte a acestui tip de risc este localizat în interiorul băncilor şi este de la sine înţeles de ce băncile nu vor să atragă atenţia asupra slăbiciunilor lor. Pe de o parte acest lucru duce la lipsa de date pentru a fi studiate mai târziu şi pentru a putea controla riscul, iar pe de altă parte tipurile de pierderi înregistrate de o bancă nu sunt transferabile şi altor bănci datorită diferenţei de activitate, control intern etc;

- În cazul riscurilor de credit şi cel de piaţă, determinare potenţialului pierderii şi a expunerii la risc este mai uşor calculabilă. Este mult mai uşor de măsurat şi de controlat un asemenea risc decât să faci legături între factorii de risc şi apoi să calculezi probabilitatea apariţiei pierderii;

Cea mai importantă cauză pentru care acest tip de risc care este tratat şi dezvoltat atât de mult o reprezintă acele cazuri în care băncile au suferit pierderi foarte mari datorită riscului operaţional. Cel mai cunoscut caz îl reprezintă pierderea suferită de banca Barrings, pierdere care a avut un impact foarte mare asupra acestei instituţii. În 1995, traderul Nick Leeson a provocat o pierdere de 850 milioane lire sterline (aproximativ 1,3 miliarde dolari) bãncii Barings, pentru care lucra în acel moment în Singapore. Acesta s-a implicat în operatiuni speculative cu banii clientilor bãncii, pierzând sume foarte mari si cauzând de unul singur falimentul unei importante bãnci de investitii. Timp de trei luni, Leeson a cumpãrat peste 20.000 de contracte futures, în valoare de circa 180.000 de dolari fiecare (136.243 de euro). Circa trei sferturi din pierderea de 1,3 miliarde dolari pe care a provocat-o bãncii Barings au provenit din aceste contracte. Atunci când conducerea bãncii a descoperit amploarea pierderilor, a informat Banca Angliei cã Barings era falimentarã. La câteva zile după arestarea lui Nick Leeson în Frankfurt (Germania), pe 2 martie 1995, Barings Bank a fost vândutã gigantului financiar olandez ING, pentru suma simbolicã de o lirã sterlinã, punând capãt istoriei de 230 de ani a bãncii britanice. Banca a fost redenumitã ING Barings, însã ING a renuntat apoi la Barings, în logo rãmânând doar ING.

Un alt caz important de fraudã s-a derulat la sucursala americanã a bãncii Allfirst. Protagonistul fraudei a fost John Rusnak, trader specializat în devize. Acesta, printr-o schemã sofisticatã, ce a acoperit aproape cinci ani, a pierdut 691 milioane dolari (430 milioane lire sterline). Ca si în cazul Barings, a fost identificatã o eroare legatã de structura organizationalã a departamentului de trezorerie al Allfirst. Activitãtile ilegale au început în 1997 si au avut ca scop acoperirea unor pierderi rezultate din cumpãrarea de contracte forward pe yen. În plus, în 1999 Rusnak a încheiat acorduri preferentiale cu o serie de institutii financiare, printre care cu Bank of America si Citibank.

1.1CLASIFICAREA RISCULUI OPERATIONAL

Componentele riscului operaţional sunt:

Riscul de control – riscul de producere a unei pierderi neaşteptate datorate lipsei unui control adecvat sau a lipsei de eficacitate a acestui control şi poate fi împărţit în două mari categorii:

Riscul inerent – riscul unei anumite activităţi în cadrul băncii, indiferent de tipul de control intern exercitat. Domeniile de afaceri complexe înţelese doar de câteva persoane cheie, implică un risc inerent ridicat.