Riscul și politica de creditare

INTRODUCERE

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.

Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:

- riscul de nerambursare;

- riscul lipsei de lichiditate;

- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;

- riscul de capital;

- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe (riscul valutar şi riscul de ţară).

Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluţia economică generală, fie de structura generală a băncii.

Se cunoaşte faptul că performanţa bancară are două dimensiuni: rentabilitate şi risc, iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilităţii băncii, minimizarea expunerii la risc şi încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.

Considerarea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important pentru fiecare bancă, dar în condiţiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoaşterea, evitarea şi prevenirea lor este de o deosebită relevanţă la nivel naţional.

Riscul este inerent oricarei activitati umane, dar mai arzator, prin consecintele survenirii sale, este cel aferent afacerilor bancare. Cei care-si fructifica econimiile prin constituirea de depozite bancare stau cu frica in sân, gândindu-se ca s-ar putea să piardă. Banca, acordând împrumuturi, urcă in aceeasi banca cu clientul si există riscul ca aceasta să-şi scufunde ambarcaţiunea.

Ca atare, toţi se gandesc la posibilitatea diseminării riscului şi, pe această cale, la sporirea încrederii reciproce,capabile să stimuleze dezvoltarea afacerilor.

Rolul şi importanţa managementului in sectorul bancar a crescut continuu, comparativ cu alte sectoare ale economiei, iar cauza consta in compexitatea activităţii bancare. Implementarea unui managemnet bancar performant este necesara pentru cresterea eficientei activităţii bancare şi pentru optimizarea corelaţiei profit-risc.

În acest sens, bancherii trebuie sa acorde o importanţă deosebita functionarii băncii in condiţii de profitabilitate, cu respectarea normelor şi reglementărilor bancare, în special a celor care vizează solvabilitatea şi lichiditatea băncii.

Cel mai important obiectiv pe care trebuie să il aibă în vedere băncile care doresc să-şi asume responsabilitatea desfăşurării unei activităţi prifitabile, în contextul unei concurenţe severe şi, totodată făcând faţă tuturor riscurilor, va fi identificarea nevoilor pieţei şi alegerea unei poziţii strategice pe această piaţă care să fie comparabilă cu propriul management.

CAPITOLUL I

RISCUL ŞI POLITICA DE CREDITARE

1.1. Definirea şi clasificarea riscurilor

Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu se poate obtine profit fara risc. De aceea orice societate comerciala incearca sa-si maximizeze profitul pin gestionarea riscului specific domeniului sau de activitate si prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreste sa-l preia. Este evident că o strategie bancară performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Acest lucru rezulta din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activivitatii bancare il costituie obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective - general si sectorial - se afla in concordanta. S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna ca aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. In acest caz trebuie luata decizia intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Insa minimizarea riscurilor nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare.

Importanta gestiunii bancare nu se rezuma doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai costiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici; nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase.Existenta unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori existenta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare sau obtinerea de calificative superioare din partea autoritatilor bancare.

In sfarsit, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura, la fel si actionarii. Soliditatea unei banci ii atrage pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu.

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile in timp, avand rolul unui amortizoar de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global da management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca folosesc paradicma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei, daca adopta masuri precise de adptare a performantei la risc si, in fine, daca vor crea mecanisme de raportare a performantei in functie de risc, pentru a se asigura ca investitorii inteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare.