Rolul Băncii Centrale în Sistemul de Plăți din România

CAPITOLUL 1- BANCA CENTRALĂ

1.1.Banca centrală – scurt istoric, atribuţii

Toate sistemele bancare, cu excepţia celui din Hong Kong, au o bancă centrală. Apariţia şi dezvoltarea sistemului bancar (în secolele XIV şi XV) au precedat apariţia băncilor centrale (în secolul XVII). Banca suedeză Riksbank, fondată în 1668, este considerată prima bancă centrală, deşi istoricii susţin că prima bancă centrală, în accepţiunea de astăzi, a fost Banca Angliei, fondată în anul 1694. Banca Angliei a fost creată iniţial pentru a se strânge banii necesari războiului contra Franţei. A urmat apoi o diversificare a funcţiilor sale iar banca a primit, mai târziu, în 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia şi Ţara Galilor. Banca Angliei a fost o bancă privată până în 1946, când a fost naţionalizată.

În alte ţări, crearea băncilor centrale a evoluat mai lent. Banca Franţei a fost fondată în anul 1800. În Germania şi Italia, banca centrală a apărut după unificarea statelor şi principatelor independente, în ultima parte a secolului al XIX-lea.

Banca Naţională a României a fost fondată în 1880, când doar o treime din capital aparţinea statului, iar în 1929, doar 10% din capital mai aparţinea statului român. După cel de-al doilea război mondial, Banca Naţională a României a fost preluată de stat şi a făcut parte din sistemul bancar al unei economii centralizate. Această situaţie a continuat să existe până la restructurarea sistemului bancar, după 1989, când a fost reorganizată ca bancă centrală.

Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Principalele atribuţii ale unei bănci centrale sunt:

a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;

b) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul ţării;

c) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;

d) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;

e) administrarea rezervelor internaţionale.

1.2. Rolul băncii centrale

Băncile centrale reprezintă instituţii publice, care deţin monopolul asupra emisiunii monetare şi îndeplinesc funcţii de autoritate monetară, referitoare la reglementarea, reglarea şi supravegherea funcţionării sistemului bancar, în scopul asigurării ofertei de monedă conform nevoilor economiei.

Băncile centrale au apărut pe două căi:

- pe cale evolutivă, în sensul că într-un proces lent o bancă comercială a căpătat atribute, responsabilităţi şi autorităţi specifice, transformându-se în bancă centrală, precum Banca Angliei, bancă ce se înfiinţează în anul 1694, sub formă de societate privată pe acţiuni, dar care, acordând împrumuturi mari statului, primeşte de la acesta privilegiul emisiunii bancnotelor;

- pe cale constitutivă, fiind instituită de la început ca Bancă centrală, precum Banca centrală a S.U.A.-Sistemul Federal de Rezerve, constituit din 12 bănci federale de rezerve.

1.3. Obiectivele băncii centrale

Obiectivele băncii centrale sunt:

- controlul, reglarea ofertei de monedă şi a ratelor dobânzii, care reprezintă obiectivul fundamental, scopul activităţii Băncii centrale;

- Supravegherea, reglementarea, controlul sistemului bancar şi prevenirea falimentelor bancare, care reprezintă obiectivul condiţional al Băncii centrale.

1.4. Rolul Băncii Centrale

Principalul rol al băncii centrale este acela de a asigura stabilitatea internă şi externă a monedei naţionale, pentru a contribui la stabilitatea preţurilor, respectiv un nivel scăzut al indicelui preţurilor.

Banca centrală este amplu implicată în emisiunea monetară, în procesul de creditare şi de influenţare a economiei prin monedă şi credit, în operaţiunile valutare, în cele bursiere şi în alte operaţiuni importante din punct de vedere monetar şi al creditului.

Rolul băncii centrale este de a asigura o redistribuire a resurselor între bănci pe piaţa monetară, normală, fără tensiuni. În funcţie de această cerinţă şi în funcţie de orientările privind dezvoltarea economiei, banca de emisiune îşi va formula o proprie politică monetară şi de credit, respectiv îşi propune să determine diminuarea sau expansiunea creditului în economie.

Banca de emisiune poate să-şi exercite influenţa sa în economie:

- fie prin nivelul dobânzii la care ea este dispusă să acorde credit, şi prin care influenţează într-un sens evoluţia pe piaţă a dobânzii;

- fie prin stabilirea unui anumit volum de credit care îl acordă economiei, contribuind astfel la majorarea nivelului ofertei şi implicit la stabilirea unui preţ al creditului, în funcţie de oferta majorată şi nivelul dat al cererii.