Rolul Băncilor Comerciale în Desfășurarea Relațiilor de Credit cu Agenții Economici

Cap.I. PREZENTARE GENERALĂ A SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. Originile sistemului bancar

Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat, existând mărturi foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare.

Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi Egiptul Antic. În aceea perioadă, templele erau, deopotrivă, loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Încrederea pe care. o inspirau templele favoriza întreprinderea monetară, asemănator băncilor de mai târziu.

Deşi unii istorici afirmă existenţa unor instituţii de tip bancar, chiar din epoca antică totusi instituţii bancare în accepţiunea modernă au o mai largă recunoaştere pentru băncile italiene ai căror precursori sunt Veneţia (1171) şi Genova (1407) iar pentru cele nordice Amsterdam (1609), Rottedam (1635) etc.

Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetătile îndepărtate şi acumularea capitalului modern în special pe aceeastă bază, expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere, şi a expansiunii geneerale a economiei. Legate de nevoile comertului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor de comerţ, în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale.

Agenţi economici deţinători ai monedelor aveau în monedă bătută un sprijin important în desfăşurarea schimburilor şi în dezvoltarea economică, dar utilizarea banilor presupunea, şi aspecte deficitare pentru aceştia.

Astfel deplasarea banilor la locurile de utilizare implica costuri de transport asociate cu riscul, respectiv cheltuielile de prevenire a furturilor. De asemenea, deosebit de negativă pentru proprietarii monedelor era faptul că deţinerea în sine nu aduce nici un profit.

Toate acestea au orientat pe deţinătorii de capital sub formă de monede, să încredinleze aeest depozit unui intermediar, zaraful sau altei persoane, în scopul unei păstrări sigure, şi al unei renumerării sub formă de dobândă, decurgând din folosirea depozitului de către interinediar ca resursă de creditare.

Astfel nejunsurile deţinătorilor de capital monetar, sunt înlăturate şi se creează făgaşul unei continue ai amle valorificări a capitalului monetar aparţinând agenţilor economici. Trebuie să remarcăm, de asemenea, că resursele din depozite constituie temeiul redistribuirii capitalurilor prin credite acordate de bănci. Noii intermediari, ce se afirmă, satisfac cerinţe, de pregnantă utilitate, pentru întreaga viată economică şi hotărâtoare pentru progresul ei.

Momentul apariţiei băncilor marchează un pas major pentru ştiintele economice. Crearea contabilitătii în condiţiile în care bancherul s-a văzut în situaţia de a deţine bunuri, respectiv monede provenite din obligaţii faţă de terţi, a constatat că vechiul sistem de administrare şi evidentă simplă a propriilor bunuri nu mai corespunde. Necesitatea considerării paralele a bunurilor, care acum nu mai erau în întregime proprii, ci aparţineau, şi terţilor faţă de care se creau obligaţii speciale, a fost pasul necesar spre reprezentarea în partidă dublă a patrimoniului, obiect al noii ştiinte sau arte, contabilitatea.

1.2. Momente din istoria sistemului bancar românesc

Contextul istoric, economic şi social al fiecărei ţări a influenţat modul şi structura de functionare a sistemului bancar national.

Astfel deşi în 1989 existau numai patru bănci în România (Banca Naţională a României, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca de Investiţii şi Banca Agricolă), la care se adaugă CEC-ul, sistemul bancar român datează, totuşi, de mult timp.

Statul prin care s-a creat Banca naţională a României s-a constituit ca importanţă instituţie destinată creditării activităţii economice şi comerciale, cambriilor şi operaţiunilor cu alte instrumente financiare, ulterior, Banca Naţională a acordat un sprijin semnifcativ modernizării sectorului agricol. Au devenit evidente efectele benefice ale asistenţedi acordate de banca centrală dezvoltării pieţei, prin intermediul creditelor. Rapid, au apărut şi alte bănci noi.

Banca Centrală, prin emisiuni monetare, a ajutat noile bănci comerciale să susţină dezvoltarea activităţii economice.

Corespunzător dezvoltării economice a ţării la început, activitatea băncilor se baza, în principal, pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odată cu industrializarea şi implicit, cu dezvoltarea forţelor de producţie, a apărut necesitatea concentrării sumelor disponibile, pentru a fi satisfăcute proiectele concepute de proprietarii de pământ, de comercianţi şi de marii industriaşi.

Procesul de creare a noilor instituţii de credit a fost accelerat prin aportul de capital autohton, aparţinând reprezentanţilor burgheziei şi moşierimii române, dar şi prin infuzia de capital străin.

In noul context, în 1881, la Bucureşti, a fost înfintată Bursa de Valori şi apoi Bursa de mărfuri.

La sfârşitul secolului al XIX-lea a început să se facă simţită o puternică centralizare a capitalului bancar în România. În această perioadă, unele case bancare sau asociaţii bancare, apărute anterior, dar care în noul context nu dispunea de suficint potenţial fmanciar, şi-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.

După 1880, a crescut numărul şi importanţa băncilor româneşti, de la numai 5 bănci existente între 1880-1890, la aproape 200 bănci, înainte de primul război mondial. Patru dintre principalele bănci din aceea vreme (Banca Generală Română, Marmorosch Blank & Co., Banca de Credit Român, Banca Comercială Română) erau finanţate şi prin capital străin. Alte patru banci importante - Banca Agricolă (1894), Banca de Scont (1898), Banca Comertului din Craiova (1989) şi Banca Românească (1911) - au fost create cu capital autohton, participând apoi la formarea capitalului altor bănci, intreprinderi industriale şi firme comerciale. Astfel, capitalul autohton căuta să câştige teren de concurenţă cu capitalul străin, urmărind, în acest mod, dobândirea unei poziţii avantajoase pe piaţa financiară românească.