Sisteme bancare comparate - Orientări bancare contemporane

INTRODUCERE

Sistemul bancar este un ansamblu coerent de instituții bancare, care funcționează într-o țară răspunzând necesităților unei etape a dezvoltării social-economice.

Conceptul de „bancă” își are începutul în cele mai vechi timpuri. Până în prezent, nu se cunoaște cu exactitate data și locul apariției primei instituții bancare, urme ale existenței unor astfel de instituții fiind descoperite la babilonieni, egipteni, evrei, greci și romani cu mult înaintea erei noastre. Istoria sistemului bancar își găsește originile în trecutul îndepărtat, existând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activități care într-o formă mai mult sau mai puțin evoluată se pot constitui ca primii pași pe tărâmul practicii bancare.

Există diferite păreri cu privire la originea băncilor. Unii cercetători apreciază că primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariției și circulației monedei metalice. După alți cercetători, noțiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de persoane a avut ideea să primească disponibilități bănești, sub formă de depuneri de la cei ce doreau să facă economii și, în baza acestor depozite, să ofere împrumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Sistemul bancar este ierarhizat având o structură piramidală, în care la bază se află un număr mai mare sau mai mic de bănci comerciale, iar în vârf se situează banca centrală.

În epoca contemporană locul și rolul băncilor în economie este strâns legată de calitatea lor de intermediar principal în relația economii - investiții, relatie hotărâtoare în creșterea economică.

Cu toate acestea, evenimentele recente au demonstrat că șocurile financiare pot avea un impact negativ major asupra performanțelor de creștere ale unei economii. Un sistem financiar fragil poate amplifica foarte mult efectul șocurilor reale și poate face dificilă ca banca centrală să își atingă obiectivul de stabilitate a prețurilor.

1. Caracteristici generale ale internaționalizării bancare

Internaționalizarea bancară reprezintă un proces al extinderii activităților bancare,dincolo de frontierele geografice.Globalizarea bancară poate fi definită prin stadiul în care serviciile bancare au o arie de răspândire mondială, în termeni geografici, devenind astfel universale. Semnificația termenului “global” nu presupune o singură direcționare a activităților în străinătate, ci o multitudine de asemenea direcționări. Internaționalizarea reprezintă, din acest punct de vedere, primul stadiul, premergător globalizării.

Activitatea bancară a cunoscut întotdeauna o dimensiune internațională care s-a conturat o data cu Renașterea, moment în care apar primii bancheri, și primele bănci cu activitate internațională, așa cum a fost banca Medici , din Florența. Procesul a continuat în timp, astfel încât lumea industrializată trăiește astăzi al treilea val al internaționalizării bancare.

În primul val se încadrează mișcarea internațională a capitalurilor, care a avut loc din 1870 până la începutul primului război mondial. În această perioadă băncile de afaceri britanice și băncile coloniale engleze au deținut supremația.

Al doilea val are loc intre cele două războaie mondiale , fiind marcată de caracterul distinct al rivalității financiare anglo-americane , de supremația New York-ului asupra Londrei, dar este stopată din nou de criza economică din 1929. În cadrul sistemului monetar de la Bretton - Woods ( SUA), băncile private interveneau putin în afara câmpului tradițional de finanțare a schimburilor comerciale internaționale. Sistemul de la Bretton-Woods s-a dezintegrat, proces finalizat în 1971-1973, pe măsură ce încrederea în dolar a scăzut datorită inflației din economia americană și sub influența faptului că în 1958 demarează convertibilitatea principalelor monede europene.

Astfel că, la începutul anilor ’60, marile bănci comerciale americane au inițiat al treilea val de internaționalizare bancară. Acestea s-au stabilit in City-ul londonez, care se bucura de o legislație bancară liberală. Această situație a avut ca efect crearea unei adevărate piețe offshore, a eurodolarilor, localizată în City, băncile americane asigurând capitalurile necesare finanțării investițiilor în Europa.

Exemplul a fost repede imitat de omologii lor din coloniile britanice, de japonezi, francezi care nu au reușit totuși să influențeze negativ reputația băncilor americane.

Se observă că această ultimă fază a procesului de internaționalizare este legată de expansiunea pieței eurodevizelor. Timp de 20 de ani, rețelele externe ale marilor bănci, creditele internaționale și piețele de eurodevize urmează un proces de evoluție ascendentă, foarte strâns corelată.

Ele constituie trei moduri de manifestare ale aceluiași fenomen : apariția și afirmarea unui veritabil sistem financiar internațional care, după primul șoc petrolier ( 1973), va înlocui instituțiile financiare publice, consacrate prin acordul de la Bretton-Woods.

Țările producătoare de petrol preferă să-și plaseze capitalurile în bănci internaționale, iar acestea din urmă le vor acorda ca împrumuturi țărilor în curs de dezvoltare.