Sisteme de Avertizare Timpurie

Pe parcursul deceniului trecut ţările în curs de dezvoltare s-au confruntat cu crize valutare şi ale balanţei de plăţi. Crizele au avut un caracter virulent şi efecte puternice de contagiune asupra altor economii emergente şi chiar asupra celor avansate. În unele cazuri crizele au irupt neaşteptat, afectând ţări care, până la momentul respectiv, erau considerate ca având foarte bune performanţe economice (de exemplu ţările asiatice). Chiar şi atunci când economiile afectate de criză erau percepute ca vulnerabile în faţa atacurilor speculative, momentul declanşării acestora a surprins adesea atât autorităţile ţărilor respective, cât şi observatorii. Aceste evenimente, determinate, în parte, de majorarea volumului, dar şi a volatilităţii fluxurilor private de capital, a stimulat activitatea de cercetare referitoare la construirea unor modele capabile să semnaleze posibilitatea producerii crizelor financiare. Modelele de avertizare timpurie a crizelor financiare includ variabile economice şi financiare care pot indica în timp util vulnerabilitatea balanţei de plăţi sau un nivel nesustenabil al cursului de schimb: indicatori ai dezechilibrelor macroeconomice şi ai slăbiciunii sistemului bancar (de exemplu, deficitul fiscal şi rata de creştere a creditului intern), ai supraevaluării cursului de schimb (indici ai preţurilor relative, deficitul de cont curent, ritmul de creştere a exporturilor), ai vulnerabilităţii externe şi riscului de contagiune (raportul dintre pasivele externe şi rezervele internaţionale, incidenţa crizelor din alte ţări).

Sistemele de avertizare timpurie conţin informaţii importante şi pot furniza, prin analiza crizelor ce au avut loc în diverse ţări cu ajutorul modelelor logit şi probit, estimări ale probabilităţii de producere a unei crize, permiţând totodată clasificarea ţărilor în funcţie de gradul de vulnerabilitate externă. Totuşi, chiar şi în cazul unor modele econometrice avansate, calibrate pe date istorice, prognozele furnizate trebuie apreciate cu mult discernământ, calitatea rezultatelor fiind limitată de:

- dificultatea generalizării experienţelor trecute date fiind particularităţile prezentate de crizele valutare în diferite ţări;

- mutaţiile intervenite la nivelul determinanţilor de-a lungul timpului (de exemplu, între criza mexicană şi cea din Asia de Sud-Est);

- dificultatea cuantificării unor caracteristici macroeconomice care indică vulnerabilitate;

- lipsa unor informaţii.

Majoritatea modelelor definesc crizele valutare ca situaţii în care atacuri speculative neaşteptate determină devalorizarea bruscă a monedei naţionale într-un regim de curs fix (peg) sau deprecierea abruptă înregistrată de acesta într-un regim de curs flotant.

Modelele care încearcă să anticipeze numai atacurile reuşite asupra monedei definesc criza ca fiind indicată de o variaţie nominală sau reală suficient de mare a cursului de schimb într-o perioadă scurtă de timp. De exemplu, Frankel şi Rose (1996) catalogau drept criză situaţia în care deprecierea nominală a monedei naţionale depăşeşte 25 la sută într-un singur an, situându-se în acelaşi timp cu cel puţin 10 puncte procentuale peste nivelul anului precedent. Deficienţa acestei abordări este că nu se ţine cont de rata inflaţiei în definirea crizei valutare.

Kaminsky, Lizondo şi Reinhart (1998) lărgesc definiţia crizei în sensul că autorii consideră criză valutară şi situaţiile în care atacul speculativ nu reuşeşte, dar costurile evitării devalorizării respectiv deprecierii monedei naţionale sunt ridicate (creşterea ratelor dobânzii, pierderea rezervelor valutare). În aceste condiţii, criza poate fi evidenţiată din agregarea informaţiilor referitoare la variabilele macroeconomice ce privesc cursul valutar, rezervele valutare, rata inflaţiei şi rata dobânzii. Astfel, Eichengreen, Rose şi Wyplosz (1994), Kaminsky, Lizondo şi Reinhart (1998) şi Herrera şi Garcia (1999) construiesc indici de criză compoziţi şi definesc criza ca acea perioadă în care indicele de presiuni speculative atinge valori extreme (depăşeşte valoarea prag). Deficienţa acestor indici rezidă din faptul că aceştia identifică perioada de criză ex-post, valorile extreme fiind scoase în evidenţă prin compararea cu valorile înregistrate în intervalul de timp analizat. De asemenea, aceşti indici de criză pot da rezultate conflictuale funcţie de perioada analizată.

Eichengreen, Rose şi Wyplosz (1994) definesc indicele de presiune speculativă (IPSERW) ca medie ponderată a variaţiilor înregistrate de cursul de schimb, rata dobânzii şi rezervele valutare (raportate baza monetară). Ponderile sunt stabilite astfel încât varianţele condiţionate ale componentelor să fie egale.