Sistemul Bancar al Italiei

1. Prezentare generală

Italia a avut tradiţii străvechi în activitatea bancară, multe dintre tehnicile bancare fiind inventate de către bancherii italieni. Funcțiile de depozit și de credit au origini foarte vechi, depunătorii încredintandu-si averile si comorile preoților. Primii bancheri, majoritatea veniţi din Grecia din coloniile feniciene, se ocupau, în special, cu schimbul de monede. Argentarii erau bancheri romani veritabili care îndeplineau o activitate privată, pe cont propriu, exercitând toate operaţiunile specifice unei bănci: depuneri, credite, gestiunea conturilor şi serviciul creditelor. De asemenea, în Roma antică, Republica, apoi Imperiu, apar băncile publice (mensae) care aveau ca principale atribuţii păstrarea şi gestionarea impozitelor colectate.

Din punct de vedere al reglemetării activităţii bancare, în anul 450 î. Ch. apare Legea celor XII Table, care viza în mod detaliat desfăşurarea activităţii de creditare şi percepere a dobânzilor. Aceasta a fost urmată în 376 î. Ch. de Legea lui Licinius şi în 326 î. Ch. de Legea lui Poetelia Papiria. Ambele vizau interesele şi protecţia debitorilor.

Perioada Evului Mediu şi al Renaşterii a fost marcată de o stare de nesiguranţă în activitatea monetară cu impact negativ asupra instituţiilor bancare, precum şi de o serie de restricţii de ordin religios. Prima bancă publică ar putea fi considerată Banca de Veneţia, înfiinţată în anul 1171 şi recunoscută oficial ca bancă de viramente în anul 1587, sub denumirea de “Banca della Piayya del Rialto”. Această bancă s-a dezvoltat mai ales, prin faptul că folosea o tehnică nouă prin care înmâna depunătorilor recipise (chitanţe, înscrisuri) la purtător şi care erau aducătoare de dobânzi. Astfel, în anul 1171, Guvernul Republicii Veneţia, obţinea împrumuturi de la cetăţeni, prin emsiune de titluri cu o dobândă anuala de 4%.

Sistemul bancar italian era alcătuit dintr-un număr redus de bănci individuale şi instituţii financiare publice şi câteva bănci de emisiune, circulaţia bancnotelor fiind redusă.

Reglementările bancare emise în anii 1990 au avut o serie de consecinţe asupra sistemului bancar italian:

• transformarea băncilor de stat în societăţi pe acţiuni;

• posibilitatea băncilor de a participa la capitalul întreprinderilor în limita a 15% din capitalurile proprii;

• eliminarea restricţiilor de creditare pe termen lung, mediu şi scurt;

• dezvoltarea holdingurilor bancare a căror subsidiare oferă operaţiuni de creditare pe termen lung, asigurări şi alte servicii financiare;

• achiziţii şi fuziuni între instituţii financiare (566 fuziuni şi achiziţii între 1989 - 2002);

• dezvoltarea produselor de asset management;

• creşterea competiţiei pe piaţa bancară şi intrarea de competitori străini;

• concentrarea capitalurilor (la sfărşitul anului 2002, 78 de grupuri deţineau 231 de bănci din totalul de 814 bănci din sistem);

• privatizarea unor instituţii bancare de stat (între 1993 – 2002, ponderea capitalului de stat a scăzut de la 70% la 10% din totalul capitalului sistemului bancar italian. Ex. Credito Italiano, Banca Commerciale Italiano, Banco di Napoli, Banco di Roma etc.);

• eliminarea restricţiilor cu privire la deschiderea de noi sedii bancare (între 1995 şi 2002 numărul total de unităţi bancare a crescut de la 23.440 la 29.926);

• reducerea marjelor de dobândă între dobânzile la credit şi cele la depozite.

În prezent, sistemul bancar italian trece printr-o perioadă de reformă. Italia are un sistem bancar tradiţional localizat şi un sistem de conturi bancare pentru 40% din piaţa bancară. Acest lucru este făcut să se schimbe atât timp cât guvernul încurajează băncile să fuzioneze ca să se creeze institutii mai mari şi moderne. În august 2006, două bănci de nivel mediu din Italia, Banca Intesa şi Sanpaolo, au anuntat unirea din care a rezultat o instituţie care cu uşurinţa a devenit a patra bancă ca mărime din Europa (Financial Times - 28 August 2006).

Banca Intesa Sanpaolo a fost înfiinţată pe 1 ianuarie 2007, prin fuziunea celor două grupuri bancare, Banca Intesa şi Banca Sanpaolo IMI. Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din lume recunoscut pentru stabilitatea şi soliditatea afacerilor pe care le deruleaza la nivel global. De asemenea, ea este lider pe piaţa bancară italiană, operând în peste 40 de ţări şi având o prezenţă semnificativă atât în Centrul şi Estul Europei, cât şi în zona mediteraneeană. Numai în aceasta regiune ce include şi România, grupul are peste 8 milioane de clienţi în 13 ţări şi o reţea de circa 2.000 de unităţi teritoriale. Unul din obiectivele strategice asumate global de grupul Intesa Sanpaolo vizează creşterea şi îmbunătăţirea permanentă a serviciilor atât pe piaţa de retail cât şi coporate, pentru a-şi consolida poziţia ca unul dintre cei mai importanţi jucători financiari, şi ca o bancă lider în fiecare din ţările în care activează.