Sistemul bancar al Marii Britanii

Prin intermediul pieţei de la Londra şi a rolului lirei sterline,sistemul bancar britanic a dominat întregul sistem bancar mondial,în special în secolul al XIX-lea.

Întîietatea flotei,integrarea rapidă a Marii Britanii in diviziunea internaţională a muncii

(mai ales prin abolirea celebrelor Corn Lows –Legea cerealelor- din1846,care,deschizând piaţa britanică a grîului din imperiu,a ruinat agricultura tradiţională,dar a eliberat o mare cantitate de forţă de muncă pentru industrie) sunt feno-mene bine cunoscute care,favorizând comerţul internaţional,au necesitat şi permis dezvoltarea

paralelă a băncii britanice.Dar Marea Britanie a ştiut,mai ales,să profite de ocazia pe care i-o ofereau aceste condiţii favorabile pentru a fi prima ţara care a organizat bănci moderne si a transformat banca într-o activitate economică cu vocaţie de export.

Numărul şi tipurile de instituţii bancare

În raport cu alte ţări mari din Europa, Regatul Unit are un număr relativ mic de bănci. Numărul instituţiilor bancare autorizate a scăzut de la 600 în 1985 la 346 la sfîrşitul lui februarie 2005. Această scădere este atribuită băncilor străine, care operează deja în Marea Britanie, făcînd inutilă înfiinţarea unor bănci de investiţii britanice, dar şi unei consolidări în sistemul de retail banking autohton. În a doua jumătate a anilor 1990 scăderea numărului băncilor străine a fost mai mare decît numărul băncilor engleze, deşi prin fuziunile şi absorbţiile dintre ele a rezultat o scădere a numărului lor de la 202 în 1999 la 171 în martie 2005. În aceeaşi perioadă, s-a mai observat şi o scădere al numărului băncilor din afară Europei, mai ales acelora japoneze, scădere care a a fost contracarată prin creşterea numărului instituţiilor bancare europene, al căror număr a crescut de la 79 la 109 între 1993 şi 1999, dar care a scăzut în cele din urmă la 87 în 2005.

Băncile străine care activează în Marea Britanie nu realizează activităţi bancare veritabile, ci se concentrează în principal pe activităţile legate de schimburile internaţionale, asemănătoare activităţii băncilor de investiţii. Băncile de investiţii (cunoscute şi sub denumirea de merchant banks) este o trăsătură esenţială a sistemului financiar britanic. Băncile de investiţii cuprind:

- corporaţii financiare şi alte instituţii financiare şi de consiliere, aflate în legătură mai ales cu emisiunile de noi titluri, cu cei care vor să fuzioneze sau să preia alte instituţii;

- comerţul cu titluri de valoare si brokeraj;

- servicii bancare pentru companii şi autorităţi publice;

- gestionarea tezaurului şi inginerii financiare prin care se urmăreşte protejarea clienţilor persoane juridice de fluctuaţiile ratei dobînzii şi de riscurile valutare;

- managementul investiţiilor pentru instituţii şi clienţi persoane fizice.

Segmentul băncilor de investiţii este dominat de mari bănci americane şi europene, printre care Goldman Sachs, Morgan Stanley, Merrill Lynch, Lehman Brothers, Deutsche Bank UBS si Credit Suisse. Pe lîngă acestea şi principalele bănci britanice au filiale cu activităţi specifice băncilor de investiţii. Sînt puţine merchant banks independente în Marea Britanie pentru că majoritatea a fost asimilată băncilor de peste mări şi a celora comerciale.

Caracterizarea generală a sistemului bancar britanic

Sistemul bancar britanic diferă ca structură de majoritatea băncilor din Europa, în principal datorită prezenţei semnificative a băncilor străine. Aceasta înseamnă că un segment important din balanţa totală a activităţii bancare este orientată spre utilizarea monedelor străine. Acestea sunt la fel de importante ca şi lira sterlină în activităţile din sectorul bancar dar mai ales în privinţa atragerii de depozite. În ultima jumătate a anilor 1990 numeroase bănci europene şi-au mutat sediul central al operaţiunilor de pe piaţă în Londra.

În ultimii 10 ani proporţia depozitelor aparţinînd persoanelor fizice (în lire sterline), ca şi procent din totalul depozitelor a crescut. Acest trend reflectă creşterea activităţilor băncilor de retail şi extinderea băncilor de investiţii. Profiturile spectaculoase obţinute de băncile britanice între 1995 şi 2000 au rezultat în special din activitatea de retail banking, acest lucru încurajînd toate băncile să profite de această arie de activitate dar şi să-şi diversifice serviciile de retail, cum ar fi asigurările şi pensiile private. Creşterea activităţii de retail a fost datorată şi faptului că marile bănci britanice şi-au redus semnificativ operaţiunile de investiţii bancare, din cauza performanţelor reduse.

Piaţa bancară britanică, asemenea multor altor sisteme europene, este concentrată, puterea fiind deţinută de 4 bănci de top, adunînd 37% din activităţile întregului sistem bancar, 30% revenind societăţilor ipotecare. Nivelul concentraţiei este măsurat de cota de piaţă a primelor 4 bănci (număr de active) din întregul sistem bancar, rămînînd relativ stabilă de-a lungul anilor 1980 pînă în 1997. Această evoluţie a fost contrară dezvoltării altor pieţe europene. Totuşi, din 1997 până acum, concentraţia a crescut. Poate fi observat că nivelul cotei de piaţă a principalelor bănci ca şi proporţie din