Sistemul Bancar din Elveția

1.Sistemul bancar din Elveţia

1.1. Caracteristici generale

Încă din cele mai vechi timpuri se ştie faptul că sistemul economic din Elveţia este unul foarte prosper şi echilibrat, un sistem în care poţi avea încredere că nu se prăbuşeşte prea uşor. Foarte mulţi consideră Elveţia ca fiind un rai, un rai al investitorilor şi al investiţiilor acestora. Cu un sistem care se bazează mai mult pe finanţe şi comerţ, Elveţia este din punct de vedere economic o ţară avansată şi prosperă cu un produs intern brut mai mare decât al altor ţări din vestul Europei.

În 2003, sectorul financiar cuprindea 14% din PIB-ul ţării, iar în ceea ce priveşte numărul de angajaţi acest era de aproximativ 180 000 oamenii ( dintre care 110 000 chiar în sectorul bancar); acesta reprezentând circa 5,6% din totalul elveţian al forţei de muncă.

Elveţia are o economie stabilă şi datorită sistemului bancar foarte sigur şi a numeroaselor depozite pe care le atrage acesta, un sistem bancar stabil bazat pe confidenţialitate şi eficacitate care datează de sute de ani, aceste aspecte legate de confidenţialitate fiind introduse chiar şi în Constituţie începând cu anul 1934, cei care nu respectau acest lucru fiind pedepsiţi cu închisoarea sau cu amenzi sau chiar ambele. Această discreţie este mentionata chiar si in contractul încheiat între client si bancher, iar cei care nu respectă acest lucru ar putea fi acuzaţi chiar de spionaj economic si ar putea fi pedepsiţi conform articolului 273 din Codul Penal Elveţian. Angajaţtii băncii si acţionarii acesteia au de asemeanea obligaţia ca şi după încetarea colaborării cu banca respectivă să menţină discreţia conform legii Băncilor Federale şi de Economii din 8 noiembrie 1937, articolul 47.

În ceea ce priveşte neutralitatea elveţiană şi suveranitatea statală, de mult recunoscută de naţiunile externe, acestea au creat o ambianţă stabilă, propice dezvoltării sistemului bancar. Cu toate că aşezarea geografică o plasează aproape de centrul Europei, Elveţia şi-a menţinut o poziţie neutră faţă de amblele Războaie Mondiale; nu este un membru al Uniunii Europene sau al Ariei Economice Europene, iar până în 2002 n-a fost nici măcar membră a Naţiunilor Unite.

1.2. Istoricul sistemului bancar elvetian

Elveţia este cotată ca fiind cel mai mare centru al activităţii bancare private, cu peste 500 de instituţii bancare majore. Se estimează că aproximativ 35% din averea privată la nivel global este pastrată în Elveţia. În ultimii ani s-a observat că piaţa serviciilor bancare elveţiene s-a orientat către servicii sofisticate şi preţuri competitive pentru o varietate largă de clienţi. Această schimbare de la tradiţionalele conturi private reduse ca mărime este rezultatul unei noi legislaţii combinată cu forţele pieţei. Schimbările legislative sunt o parte din voinţa Elveţiei de a fi vazută ca un jucător important în războiul împotriva crimei organizate şi a spălării banilor în cadrul comunităţii internaţionale.

FBC (Federal Banking Commision) coordonează sectorul bancar elveţian şi este responsabilă pentru acreditarea băncilor. Definirea legală a băncilor include totalitatea activităţilor de colectare a depozitelor, dar nu include emiterea de obligaţiuni sau a unor titluri de valoare emise cu scopul de a fi comercializate. Sediile, filialele, agenţiile şi reprzentativele băncilor străine sunt guvernate de Legea Bancară din 1934, care a fost modificată ultima dată în 1999.

Regulile Legii Bancare si ale FBC asigură secretizarea prin reglementări stricte şi dispoziţii care au un rol important în relaţiile băncilor elveţiene cu investitorii şi cu clienţii lor. Aceste reglementări au excepţii limitate, aşa cum sunt detaliate în legislaţia internă şi internaţională adoptată de Elveţia, ca o parte din eforturile acestui stat să se alăture campaniei împotriva spălării banilor şi a crimei organizate.

Actul din 1998 privind spălarea banilor şi Legea Federală cu privinţă la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală din 1983 sunt noile piese cheie ale legislaţiei. Ultima dintre acestea este considerată extrem de eficientă în a permite sancţiuni care ajung chiar şi la 7 000 000 USD pentru abaterea de la lege. În primele 6 luni de la intrarea în vigoare, active în valoare de 124 000 000 USD au fost capturate. In 2004, legi adiţionale împotriva spălării banilor au fost adoptate şi acestea au generat sfârşitul conturilor numerice în forma lor tradiţională odată cu intrarea lor în vigoare în luna iunie a anului respectiv. Transferurile de bani complet anonime făcute peste graniţe au fost oprite în 2003, iar perioada de tranziţie de un an s-a încheiat la 30 iunie 2004. UE a început negocierile cu Elveţia la începutul anului 2001 încercând sa ajungă la o înţelegere pentru schimbul de informaţii conform cu cerinţele Uniunii Europene asupra directivelor de reţinere din sursa proprie, care ar fi fost ineficiente fără această înţelegere.

În ciuda declaraţiei UE cu privire la finalizarea Directivelor Fiscalităţii Economiilor la începutul lui 2003, încercand astfel angrenarea unui acord bilateral, Bilaterals II, care depindea de diluarea secretizării bancare din Elveţia, prin negocieri între Bruxelles şi Elveţia ce urmau să aibă loc la sfârşitul anului. Desigur, Elveţia a refuzat să accepte procesul impus de legislaţia UE, iar negocierile nu au mai progresat spre un rezultat final.