Sistemul Bancar Francez

I.Sistemul bancar francez

I.1 Istoric

Activitatea bancară si banca, ca institutie, a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societătii, ca răspuns la nevoile oamenilor de a efectua diferite tranzactii.

Evolutia societătii omenesti în toate domeniile si, în special, în economie a determinat ca toate sistemele bancare, să-si adapteze activitatea la noile cerinte, lucru ce a determinat dezvoltarea serviciilor oferite de bănci clientilor, dar si apropierea de acestia. Sistemul bancar francez nu s-a abatut nici el de la această evolutie firească, dezvoltându-se în raport cu societatea si economia acesteia.

1.1 Specializarea bancară- Caracteristicile Sistemului Bancar Francez postbelic

Dominanta caracteristică a sistemului bancar francez din perioada postbelică a fost stricta specializare. Reorganizarea acestuia a fost orientată către un control al sistemului bancar de către stat, datorită si perioadei grele prin care trecea tara după cel de-al doilea război mondial. Prin urmare, legea de la 2 decembrie 1945 decidea nationalizarea Băncii centrale a Frantei ( creată de Napoleon Bonaparte în 1800), precum si a băncilor de depozit, ce predominau piata bancară franceză: Credit Lyonnais, Societe Generale, The National Bank for Commerce and Industry si Comptoir d’Escompte de Paris. Băncile nationalizate s-au specializat pe colectarea de economii pe termen scurt, sustinerea emisiilor de trezorerie si participarea activă în finantarea, reconstituirea si modernizarea economiei Frantei. De fapt, la baza deciziei de nationalizare a stat necesitatea refacerii economiei franceze, afectată în urma războiului.

Activitatea bancară specializată domină sistemul financiar al Frantei până la începutul anilor optzeci, când se realizează faptul că aceasta reprezintă mai mult o frână pentru economia Frantei decât o pârgie pentru aceasta. Astfel, odată cu începutul anilor saizeci, începe procesul de remodelare a sistemului bancar Francez, în timp ce se renunta la specializarea strictă a activitătii bancare.

Prima etapă către remodelarea Sistemului Bancar Francez este reprezentată de „despecializare”, initiată odată cu reformele „Debre-Haberer” (1966- 1969) care au dus la schimbarea cadrului juridic al sistemului bancar din Franta.

- Prima, de sorginte politică, prevedea dezvoltarea la Paris a uneia dintre cele mai mari piete financiare europene;

- A doua, de factură economică, presupunea consolidarea sistemului bancar francez prin asigurarea unei strânse legături cu industria;

În sprijinul realizării acestor obiective s-au initiat o serie de măsuri :

- Sporirea competentelor comisarilor de conturi în realizarea activitătii de control asupra societătilor comerciale, asemenea modelului englez sau american;

- Înfiintarea Comisiei operatiunilor de bursă (COB), după modelul american, prin care să se asigure garantii posesorilor de valori mobiliare;

- Diminuarea interventiei statului în finantarea economiei, printr-un proces de „debugetizare” sau „detezaurizare” ;

- Participarea, într-o măsură cât mai mare, a salariatilor bancari în postura de actionari, în vederea contributiei lor la dezvoltarea pietei financiare;

- Crearea creditului de mobilizare a creantelor comerciale ca mecanism de refinantare, care să înlocuiască operatiunile clasice de scontare ce sunt mai costisitoare si mai greu de realizat de către bănci din punct de vedere administrativ

În aceeasi ordine de idei, pentru ca remodelarea sistemului bancar francez să se realizeze, au fost instituite si o serie de reglementări oficiale, precum :

- Crearea pietei ipotecare;

- Anularea necesitătii autorizării în prealabil pentru deschiderea ghiseelor destinate atragerii economiilor populatiei;

- Diminuarea diferentelor dintre băncile de afaceri si băncile de depuneri;

- Interzicerea remunerărilor depozitelor la vedere si permiterea remunerării depozitelor la termen;

- Formarea Banque National de Paris- BNP, prin fuziunea dintre Banca Natională pentru Comert si Industrie si Comptoir National d’ Escompte de Paris

- Posibilitate de efectuare de către bănci a demersurilor în materie de împrumuturi si plasamente la domiciliul clientilor;

Renuntarea la specializare vizează totodată si modalitătile de constituire si de distribuire a resurselor; un pas important pentru activitatea bancară, care duce la constituirea băncilor „universale”.

Până la începutul anilor optzeci exista o delimitare clară între intermedierea financiară realizată de bănci pe piata bursieră si intermedierea realizată în cadrul sistemului bancar. În acest mod a existat o legislatie pentru băncile mutuale, diferit de cel al băncilor de investitii sau al celor de economii. În ciuda fragmentării din punct de vedere juridic al sistemului bancar francez acesta a cunoscut o evolutie.

Legea de la 24 ianuarie 1984 a pus bazele unui cadru juridic unic, care să ofere institutiilor bancare structura armonioasă de care acestea aveau nevoie pentru a-si desfăsura activitatea. Cele care au rămas în afara incidentei acestei legi au fost: Trezoreria, Banca Frantei, Casa de Economii si serviciile financiare ale Postei Franceze.

Potrivit acestei legi, institutiile de credit sunt clasificate după cum urmează:

- Bănci membre ale asociatiei Franceze a Băncilor

- Bănci mutuale si cooperatiste

- Băncile de credit municipale

- Institutii financiare

- Societătile de investitii cu capital variabil

- Institutii financiare specializate

Concluzionând asupra acestei etape în evolutia sistemului bancar francez, această lege a avut ca finalitate eliminarea diviziunii dintre băncile de afaceri si băncile de depozit.