Sistemul Bancar Internațional

CAPITOLUL I.

EVOLUŢIA SISTEMULUI BANCAR INTERNAŢIONAL

1.1 Băncile şi intermedierea financiară

Conceptul de bancă datează din cele mai vechi timpuri, însă de la apariţia sa şi până în prezent a evoluat succesiv în timp, de la forme embrionare la activităţi extrem de complexe. În forma sa iniţială comerţul bancar s-a limitat la operaţiuni de schimb de monede (zărăfie), iar cu vremea, i s-au adăugat practica depozitelor de valori (metale preţioase şi lingouri, monede de aur, argint etc.), a plăţilor efectuate pe aceeaşi piaţă sau pe pieţe diferite. Cu trecerea timpului s-a ajuns la operaţiuni de acumulare de fonduri disponibile pe piaţă şi la frunctificarea acestor fonduri prin acordare de împrumuturi purtătoare de dobânzi destul de mari.

În acest context evolutiv în timp, relaţiile dintre bancă şi clientela sa trebuie îmbunătăţite în strânsă concordanţă cu necesităţile fiecăruia dintre parteneri satisfăcând interesele ambelor părţi participante la diverse operaţiuni.

În lucrările de specialitate există o serie de definiţii care exprimă concepţia fiecărui autor în ceea ce priveşte noţiunea de bancă ori bancher, prisma prin care sunt privite: ca insituţie, organizaţie ori întreprindere; din punct de vedere al obiectului de activitate sau al funcţiilor etc., ori înglobând toate aceste coordonate.

Ţinând seama de cele de mai sus, banca este definită în modul următor:

- o instituţie care se ocupă de mijlocirea creditului;

- mijlocitoare de putere de plată;

- întreprindere care are drept scop să înlesnească şi să mijlocească circulaţia monetară şi a creditului (Fr.Leitner);

- comerţ care constă în cumpărarea si vânzarea de monedă de credit;

- o întreprindere financiară care efectuează operaţiuni de plată şi de credit (se organizează circulaţia bănească);

- o activitate economică constând în crearea creditului şi facilitarea plaţilor.

Fostul viceguvernator al Bancii Franţei, Gautier, este de părere că banca are ca obiect de activitate, comerţul care constă în a efectua în contul altora încasări şi plăţi, a face cumpărături si vânzări fie de monede, fie de metale preţioase, fie de efecte publice sau de comerţ .

Profesorul dr. Constantin Demetrescu arata că “ banca este o întreprindere economică având drept scop să adune şi să distribuie spre fructificare capitalurile disponibile de pe o piaţă efectuând în acelaşi timp şi însemnate servicii clientelei sale “.

În Franţa, după legile din 13 iunie 1941 şi din 2 decembrie 1945, care organizează şi reglementează sistemul bancar francez “ sunt considerate bănci întreprinderile sau instituţiile care au, în mod obişnuit, drept obiect de activitate acumulare de fonduri din partea publicului sub formă de depozit sau altfel, fonduri pe care le utilizează pe contul lor propriu în operaţiuni de scont , în operaţiuni de credit sau în operaţiuni financiare .

În Dicţionarul de Economie Politică, banca este definită ca “o instituţie economică ale cărei principale funcţii constau în: acumularea mijloacelor bănesti temporar disponibile; acordarea de credite; efectuarea decontărilor băneşti între diferite unităţi economice şi instituţii; emiterea de instrumente de credit; emisiunea si vânzarea diferitlor hârtii de valoare etc”.

În sfârşit, o amplă şi cuprinzătoare definiţie a băncii este dată de dr. Constantin C. Kiriţescu : “ banca este o entitate de stat sau particulară ale cărei funcţii sunt:

• atragerea mijloacelor bănesti temporar disponibile ale clienţilor în conturile deschise ale acestora;

• acordarea de credite pe diferite termene;

• efectuarea de viramente în conturile deschise la alte bănci;

• emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii cu asemenea instrumente;

• vânzarea – cumpărarea de valuta şi alte operaţiuni valutare.

După unii autori, evul mediu marchează o etapă importantă în ceea ce priveşte apariţia băncilor într-o formă apropiată de cea din zilele noastre. Primele bănci au apărut în oraşele cetăţi din Peninsula Italică. Prima bancă infiinţată a fost “Banca di Veneţia “ sau, după altii ” Monte di Veneţia “ in 1171, de către dogele Michelle al XI-lea, iar în 1584 (după altii 1587) apare , tot la Veneţia,”Banca di Rialto “ (1584), banca de viramente care primea depozite si acorda împrumuturi particularilor.

Această bancă obţine şi decretul ca “Bancă oficială “a Serenissimei Republicii, care numeşte şi pe conducătorul băncii.

În perioada următoare în Peninsula Italică au apărut şi alte bănci la Genova, o bancă al cărei scop era perceperea impozitelor, iar ulterior (1407), tot la Genova s-a înfiinţat “Banca di San Georgio”, la Florenţa în sec. XV – lea era “Banca Salimbeni”; la Milano ia fiinſă în 1593 “Banca di San Ambrogio “; la Neapole era Banca Sacra Monte de la Pieta “, Santa Maria dei Poverii “ etc. care, după cum le este şi numele erau bănci cu caracter umanitar care acordau împrumuturi cu dobândă mică; la Palermo (în Sicilia ) în 1552 se înfiinţează “”banca Travola di Palermo “, etc.

În Ţările de Jos (Olanda) ia fiinţă în 1609, ca bancă de stat , Banca Amsterdam, care a avut un rol foarte important în înfiinţarea şi sprijinirea marilor companii comerciale şi de transport în perioada când ţara devenise putere colonială. Banca Amsterdamului poate fi considerată ca prima Bancă Naţională.

În Germania este înfiinţată în 1619 “Banca Hamburgului “; creată iniţial ca o bancă de depozite, devine ulterior bancă de viramente. Pe teritoriul german începe deschiderea de bănci noi, cum sunt acele de Nurnberg (1621), la Koln (1706) la Berlin (1765) etc.

În Anglia, printre primii bancheri pot fi menţionaţi italienii, lonbardezii şi evreii. Bancherii englezi şi-au început activitatea ca depozitari de monede şi metale preţioase , iar ulterior şi ca “giuvaergii”.

Banca Angliei a fost înfiinţată în anul 1694, iar în 1946 a devenit bancă de stat. Încă de la înfiinţare, banca acorda un important împrumut statului (1,2 mil lire) cu dobândă relativ destul de mică (8% anual) pentru acele timpuri. Acestui fapt îi datorează banca anumite privilegii care i-au fost conferite: - emisiunea biletelor de bancă, împrumuturi în gaj de mărfuri, comeţrul cu metale preţioase şi negocierea efectelor de comerţ de împrumuturi cu dobândă şi scontarea efectelor comerciale.

Banca Franţei ia fiinţă la 18 ianuarie 1800 ca bancă de emisiune, biletele de bancă puse în circulaţie având o acoperire parţială în aur, iar restul fiind garantat prin plasamente sigure şi solvabile ale băncii.

În epoca contemporană, locul şi rolul băncilor în viaţa economico-socială este intrinsec legat de calitatea lor de intermediari principali în relaţia economii-investiţii, relaţie determinată de creşterea economică. Specialiştii apreciaz că dezvoltarea economică nu se poate realiza decât prin obţinerea de economii ale agenţilor economici şi ale persoanelor fizice ,reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinate unei utilizări viitoare.

În acest cadru agenţii economici îşi găsesc resursele necesare realizării investiţiilor, fie prin propriile economii, fie recurgând la credite ce le sunt acordate prin bănci, în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie .