Sistemul Bancar Românesc

Introducere

Primele dovezi ale deşfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul României datează din anii 167 e.n.Este vorba despre un document ce reprezintă un contract privind înfiinţarea unei bănci.Ea putea acorda împrumuturi în numerar şi percepea dodândă.

Desigur există o enormă diferenţă între operaţiunile limitate, efectuate de bancheri la începuturile activităţii bancare şi gama complexa de servicii care pot fi oferite de o bancă modernă.

Virgil Madgearu în ,, Cursul de economie politica,, menţionează că în sec XII, zarafii genovezi nu se ocupau numai cu schimbul monedelor ci primeau de la persoane particulare depozite de bani pentru păstrare şi acordau la rândul lor împrumuturi sub denumirea cambii monetare.În principate băncile iau naştere în a doua jumătate a sec XIX. În 1857 ia fiinţă la Iaşi Banca Naţională a Moldovei, iar în 1866 la Bucureşti, Banca României. În 1880 a luat fiinţă Banca Naţională a României ca societate pe acţiuni cu capital iniţial de 30 milioane lei aur, din care circa 10 milioane erau ale statului.

În perioada interbelică au funcţionat în România numeroase bănci comerciale, printre care Banca Românească, Banca Comercială Română, Banca de Credit, Banca Maramureş, unele bănci agricole,precum Banca Agricolă, Creditul funciar rural, bazele de credit şi altele.

Sistemul bancar în România

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre deşfăşurarea unor activităţi economice eficiente.

Băncile sunt instituţii financiare care concentrează mijloacele de plată şi acordă credite, facilitând soluţionarea problemei pieţei. Aceste instituţii au apărut din timpurile cele mai vechi.

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineste funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un process obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilizează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în împlementarea politicii monetare.

Băncile îşi au originea în trecutul îndepărtat. Există dovezi ce atestă practicarea, încă din antichitate, a unor activităţi care pot constitui primii paşi în domeniul bancar. Astfel templele din Babilon şi Egiptul antic erau şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Există mărturii scrise privind activitatea de depueri şi împrumuturi efectuate de temple. Detalii referitoare la depozite, rambursarea creditelor, la dobânda percepută există în Codul lui Hammurabi, rege al Babilonului în sec. XVIII î.e.n. În secolul VI î.e.n. oraşele-stat ale Greciei ai început să emită monede proprii şi astfel a apărut necesitatea schimbării unei monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimbări valutare.

Izvoarele istoriei dovedesc că activitatea bancară în Imperiul Roman se desfăşoară atat prin bănci de stat cât şi private. Oficial băncile nu aveau voie să perceapă dobânzi, dar aveau permisiunea să încaseze comisioane pentru serviciile acordate.

În timp, activitatea bancară a continuat să se dezvolte atât prin diversificarea şi îmbunătăţirea serviciilor oferite, cât şi prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi domenii de activitate.

În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul secolului al XIX-lea

Înca din 1861, a fost ridicată problema creării unei bănci naţionale de Ion C. Brătianu , care, în discursul său rostit in Camera în ziua de 10 ianuarie, a afirmat că : ” atât timp cât nu vom avea o bancă naţională nu va dispărea crizele financiare din ţara “

Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I C. Brătianu nu a rămas făra ecou. In februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, preşedinte al Consiliului de Ministri si ministru de finanţe, a publicat in Monitorul Oficial , un proiect lege pentru înfiinţarea unei bănci de scont si circulaţie, cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane sa fie subscris de stat, iar restul de 9 milioane de către particulari. Proiectul nu a fost votat,deoarece, între timp, Guvernul Manolachi Costachi a demisionat

În 1864 a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnaţiuni. Această instituţie, a avut un rol foarte important până la crearea Băncii Naţionale a României în 1880 întrucat a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite

În perioada următoare , au apărut tot felul de proiecte si încercari , mai ales din cercuri străine , în vederea organizării unei bănci de scont şi circulaţie.

Creditul Funciar si celelalte instituţii financiare, create prin forţe proprii, care prospereau, au intensificat discuţiile şi pregătirile pentru înfiinţarea unei bănci de emisiune

Înfiinţarea unei bănci de emisiune rămânea, în continuare, o mare nevoie, determinată de interesele generale ale statului sub aspect financiar si valutar, a greutaţilor politice din anii 1876-1877