Sistemul Monetar European

Sistemul Monetar European

1. Istoria cooperării monetare

(a) Sistemul monetar european (SME)

În anul 1971, Statele Unite decid să elimine legătura strânsă dintre dolar şi preţul oficial al aurului, care asigurase stabilitatea monetară globală după al doilea război mondial. Acest lucru pune capăt cursurilor de schimb valutar fixe. În vederea instituirii propriei uniuni monetare, ţările UE decid să reducă la 2,25% marjele de fluctuaţie între monedele europene prin intervenţie concertată la nivelul pieţei valutare.

Acest lucru duce la instituirea Sistemului monetar european (SME) care devine operaţional în martie 1979.constituit pe baza ECU (Germania, Belgia, Danemarca, Franta, Italia, Irlanda, Luxemburg si Tarile de Jos). Este prevazuta o marje de fluctuatie de 2,22% in ambele sensuri, in raport cu dobanda pivot fixata pentru fiecare moneda a tarilor participante in raport cu ECU (exceptie: lira, a carei marje este fixata la +/- 6%). Tara a carei moneda depaseste una din limite este obligata sa intervina pe piata valutara, prin modificarea ratei dobanzii sau sa ia alta masura economica, ce se impune.

Sistemul monetar European(SME) prezintă 3 caracteristici principale:

- o monedă de referinţă denumită ecu: un „coş monetar” format din monedele tuturor statelor membre;

- un mecanism al ratei de schimb: fiecare monedă are o rată de schimb legată de ECU; marje de fluctuaţie de 2,25% sunt autorizate în jurul cursurilor de schimb bilaterale;

- mecanism de credit: fiecare stat transferă 20% din rezervele sale în devize şi aur într-un fond comun.

(b) De la SME la UEM

Sistemul monetar european a cunoscut o istorie contrastantă. În 1992, după reunificarea Germaniei şi ca urmare a tensiunilor monetare accentuate în Europa, lira italiană şi lira sterlină părăsesc SME. În august 1993, ţările aparţinând SME decid să mărească temporar şarpele monetar european (marjele de fluctuaţie ale cursului de schimb) la 15%. Între timp, pentru a împiedica fluctuaţii importante de schimb valutar între monedele europene şi în vederea eliminării devalorizărilor competitive, guvernele Uniunii Europene decid să relanseze proiectul de uniune monetară veritabil şi să introducă o monedă unică.

În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei uniuni economice şi monetare Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.

2. Uniunea economică şi monetară (UEM)

(a) Cele trei faze

Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:

- libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului de schimburi valutare);

- sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene (fonduri structurale);

- convergenţă economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale statelor membre.

A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:

- înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;

- independenţa băncilor centrale naţionale;

- reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.

A treia etapă reprezintă naşterea monedei euro. La 1 ianuarie 1999, 11 ţări adoptă moneda euro, care devine astfel moneda comună a Austriei, Belgiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Irlandei, Italiei, Luxemburgului, Ţărilor de Jos, Portugaliei şi Spaniei. (Grecia li se alătură la 1 ianuarie 2001). Începând din acest moment, Banca Centrală Europeană înlocuieşte IME, devenind responsabilă de politica monetară, care este definită şi pusă în aplicare în euro.

La 1 ianuarie 2002, bancnotele şi monedele euro sunt puse în circulaţie în aceste 12 ţări din zona euro. Două luni mai târziu, monedele naţionale sunt retrase din circulaţie. Din acest moment, euro este singura monedă care poate fi utilizată în toate tranzacţiile bancare şi operaţiunile cu numerar, în cadrul ţărilor făcând parte din zona euro, care reprezintă mai mult de două treimi din populaţia UE.