Sistemul Monetar Internațional

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 4225
Mărime: 24.25KB (arhivat)
Publicat de: Nechifor Ilie
Puncte necesare: 6
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE ECONOMIE INTERNAŢIONALĂ

Extras din proiect

Sistemul Monetar Internaţional poate fi definit ca fiind ansamblul principiilor, normelor, mecanismelor şi institutiilor care permit persoanelor fizice şi juridice din ţări diferite să efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul monetar.

După alte opinii, sistemul monetar internaţional cuprinde norme şi principii stabilite şi aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaţionale şi al dezvoltarii schimburilor economice, precum şi mecanismele de finanţare a schimburilor internaţionale.

Cu aceeaşi semnificaţie este utilizată definiţia dată de academicianul Costin Kiriţescu, unde, conform căruia sistemul monetar reprezintă „ansamblul normelor legale şi al instituţiilor care reglementează, organizează şi supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat”.

Sistemul monetar internaţional se bazează pe reguli care provin în mod direct din practicile comerciale impuse de către state. Aceste reguli trebuie să definească:

• Un regim de schimb constând în principii care asigură convertibilitatea între monede;

• Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficientă pentru a face faţă progresului comerţului internaţional;

• Un sistem de rezervă care conferă diferitelor naţiuni participante la schimb mijloacele de plată ce le permit surmontarea dezechilibrelor temporare între cantităţile de devize intrate şi ieşite din ţară;

Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale balanţei de plăţi curente, conservate pe termen mediu sau lung. Apariţia sistemelor monetare poate fi considerată, conform aprecierilor istoricilor monetari, ca datând încă din perioada antichităţii şi a Evului Mediu.

Odată cu trecerea timpului, politica monetară a fiecărui stat, determinată de condiţiile generale de dezvoltare ale acestuia, necesită existenţa unui sistem monetar unic, cu scopul de a asigura stabilitatea şi elasticitatea sistemelor monetare.

Elementele unui sistem monetar rezultă din reglementările monetare ale statului respectiv, din modul de organizare al circulaţiei monetare, şi trebuie să răspundă următoarelor probleme:

- baza sistemului monetar;

- circulaţia monetară;

- creaţia monetară;

- dimensionarea cantităţii de bani necesară circulaţiei;

- organizarea relaţiilor monetare ale unei ţări cu străinătatea;

- asigurarea stabilităţii sistemului monetar.

Astfel, la modul general, se consideră că un sistem monetar cuprinde următoarele elemente:

a) metalul monetar;

b) unitatea monetară;

c) baterea şi circulaţia monedei;

d) emisiunea şi circulaţia bancnotelor;

e) emisiunea şi circulaţia monedei scripturale.

a) Metalul monetar constituie bază a sistemului monetar, reprezintă metalul din care sunt confecţionate monedele(aur, argint) care circulă în interiorul graniţelor unui stat.

b) Unitatea monetară este strâns legată de metalul folosit pentru baterea monedei şi se caracterizează în următoarele elemente definitorii:

- valoare paritară (cantitatea de metal preţios care se atribuie unei unităţi monetare)

- paritate monetară (raportul valoric dintre două unităţi monetare )

c) Baterea şi circulaţia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde

baterea monedelor cu valoare intrinseca (aur, argint) cat şi a celor confecţionate din aliaje de metale nepreţioase.

d) Emisiunea bancnotelor este reglementată de banca centrală şi băncile comerciale la nivelul fiecărei ţări.

Caracteristicile bancnotelor :

- convertibilitatea în metalul monetar;

- valabilitate pe întreg teritoriul unei ţări;

- monedă reprezentativă (fiduciară).

e) Emisiunea şi circulaţia banilor de hârtie

Crearea unui sistem monetar internaţional trebuie privită ca expresie a interdependenţei economice dintre statele suverane, şi nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare naţionale. Odată creat, un sistem monetar internaţional, inclusiv organismul menit să asigure cooperarea şi să sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerinţelor de orice fel care intervin în relaţiile economice, sociale şi politice dintre statele membre ale sistemului.

Preview document

Sistemul Monetar Internațional - Pagina 1
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 2
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 3
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 4
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 5
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 6
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 7
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 8
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 9
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 10
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 11
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 12
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 13
Sistemul Monetar Internațional - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Sistemul Monetar International.doc

Te-ar putea interesa și

Sistemul monetar internațional

Sistemul monetar international: concept, functii, etape premergatoare Incercarile de creare a unui sistem monetar international, precum si...

Influența Sistemului Monetar Internațional Asupra Economiei Naționale

INTRODUCERE Actualitatea temei. Încercarile de creare a unui sistem monetar international, precum si infiintarea acestuia sunt strans legate de...

Sistemul Monetar Internațional

1. Sistemul monetar: definire, continut, rol În literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare si...

Sistemul Monetar Internațional - Istoric și Perspective

INTRODUCERE Această lucrare argumentează că sistemul de economie internaţională Bretton Woods se cuvine să reflecte experienţele şi cunoştinţele...

Sistemul Monetar Internațional de la Bretton Woods

Introducere Această lucrare prezintă, după cum sugerează şi numele, modul de funcţionare a primului sistem monetar internaţional, creat în anul...

Sistemul Monetar Internațional

A.SCHIMBURILE SI CURSUL DE SCHIMB a. Operatiunile cu strainatatea Emisiunea monetara este unul din atributele suveranitatii statelor. Existenta...

Sistemul monetar internațional

Introducere Încercările de creare a unui sistem monetar internaţional precum şi înfiinţarea acestuia sunt strâns legate de evoluţia dintre ţările...

Rolul dolarului în cadrul sistemului monetar internațional

CAPITOLUL I MONEDA DOLAR I.1. SCURT ISTORIC Termenul “dolar” reprezinta denumirea oficiala pentru moneda SUA, precum si a monedelor oficiale...

Ai nevoie de altceva?