Strategia de politică monetară utilizată de BNR din 1990 până în prezent

Introducere

Prin intermediul acestei lucrări am analizat strategiile de politică monetară folosite de

BNR în perioada 1990-2005 şi din 2005 până în prezent. Mai întâi am prezentat principalele strategii de politică monetară care pot fi utilizate pentru atingerea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activităţii economice, ocupare a forţei de muncă, stabilitate a preţurilor etc.).Evoluţia politicii monetare este determinată de evoluţia sistemului monetar şi de evoluţia gândirii economice.

Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice şi de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influenţată de ideea menţinerii parităţii bancnotelor în raport cu metalul preţios şi în raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menţinerea etalonului aur.

Împreună cu conştientizarea ciclicităţii în activitatea economică (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) s-a modificat şi obiectivul politicii monetare, incluzând şi supravegherea stabilităţii sistemului financiar. Crizele şi panicile bancare au impus băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultimă instanţă” şi au demonstrat rolul ratei dobânzii în stimularea creditului bancar.

În anii 1980 mai mulţi economişti au început să pledeze pentru independenţa băncilor centrale de celelalte organe de stat.

Obiectivul fundamental de politică monetară al unei bănci centrale este unanim acceptat, atât de teoreticieni cât şi de practicieni, ca fiind acela de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor. Conceptul de stabilitate a preţurilor diferă de la o bancă centrală la alta, în principiu la baza acestuia se află o inflaţie redusă, pozitivă şi stabilă. Pentru realizarea stabilităţii preţurilor este necesar ca operatorii economici să nu ţină cont de creşterile aşteptate ale preţurilor în hotărârile privind afacerile lor.

Stabilitatea preţurilor este un obiectiv final al politicii monetare asupra căruia banca centrală poate exercita doar un control indirect, deoarece mecanismul de transmitere a politicii monetare este unul complex şi a cărui efecte apar după perioade îndelungate de timp.

Obiectivul final al băncii centrale poate fi realizat prin utilizarea diferitelor strategii de politică monetară.

Tendinţa la nivel internaţional, în ultimii 10-20 de ani, este de trecere de la regimuri de curs de schimb fixe la cele flexibile în contextul liberalizării contului de capital, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele aflate în curs de tranziţie. Conform Fondului Monetar Internaţional în anul 1985, 55% din ţările dezvoltate practicau ţintirea cursului de schimb, iar în 2005 numai 5% din aceste ţări mai practicau această strategie. Au fost adoptate diverse strategii de politică monetară precum ţintirea inflaţiei, ţintirea agregatelor monetare. În ţările dezvoltate ţintirea cursului de schimb şi ţintirea agregatelor monetare au fost înlocuite cu ţintira inflaţiei.

Ţările în curs de dezvoltare şi ţările emergente au înlocuit ţintirea cursului de schimb cu ţintirea agregatelor monetare la mijlocul anilor ’90, iar de atunci acestea au început să fie din ce în ce mai mult înlocuite cu ţintirea directă a inflaţiei.

Teoria politicii monetare, precum şi practica internaţională, cunoaşte următoarele tipuri de obiective finale:

- creşterea economică durabilă;

- ocuparea deplină a forţei de muncă ;

- stabilitatea preţurilor ;

- stabilitatea ratelor dobânzii ;

- stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar şi sustenabilitatea balanţei de plăţi);

- stabilitatea sistemului financiar şi alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare.

În cazul B.N.R. stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în acelaşi timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice, alături de : creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea balanţei de plăţi.

CAP. I

Strategii de politică monetară ce se pot utiliza de o bancă centrală

I.1 Strategii indirecte de politică monetară

I.1.1 Strategia bazată pe ţintirea cursului valutar

Economia de piaţă presupune practicarea unui curs valutar flotant ce presupune stabilirea lui pe baza raportului cerere-ofertă, fie că este vorba de regimul de curs independent (caz în care mecanismele pieţei sunt cele care sunt singurele care influenţează cursul de schimb), fie că este vorba de regimul de curs administrat (caz în care banca centrală intervine pe piaţă în scopul influenţării cererii şi a ofertei de valută).