Strategia de țintire a inflației - politica BNR de control a ratei inflației

Introducere

Inflaţia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Din punct de vedere etimologic, termenul de inflaţie provine din latinescul „inflare”, iar ulterior s-a transformat în vocabularul limbii franceze sub denumirea de „inflation”, având ca traducere dezechilibru economic şi monetar. Inflaţia este un indicator final, care arată la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum. Inflaţia este considerată una dintre cele mai grave şi complexe probleme cu care se confruntă şi s-au confruntat ţările cu o economie de piaţă.

Mugur Isărescu afirma că „inflaţia este un lucru rău, care afectează economia atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Pe termen scurt, erodează puterea de cumpărare a monedei şi prin aceasta îi afectează în mod deosebit pe cei mai vulnerabili cetăţeni-pensionarii, bursierii, cei cu venituri fixe. Pe termen lung, inflaţia descurajează investiţiile şi inhibă creşterea economică”.

Având în vedere amploarea acestui fenomen și importanța acestuia în orice economie, se fac constant diverse studii pentru a îi limita efectele, însă, cel puțin în cazul României, măsurile luate pentru păstrarea în limite normale a inflației nu dau încă rezultate vizibile. Obiectivul acestei lucrări este acela de a trata măsurile politicii actuale a Băncii Naționale a României de țintire directă a inflației și de a analiza modul în care a evoluat rata inflației în perioada noiembrie 2011 - noiembrie 2012, în concordanță cu măsurile B.N.R.

Începând din anii ’90, băncile centrale din numeroase ţări au devenit tot mai preocupate de asigurarea stabilităţii preţurilor. Există două strategii de politică monetară prin care băncile centrale pot atinge obiectivului stabilităţii: strategia bazată pe obiective intermediare şi, respectiv, ţintirea directă a inflaţiei. Constatând că strategia bazată pe obiective intermediare nu este foarte eficientă, în ultimii optsprezece ani băncile centrale din unele ţări dezvoltate au trecut cu succes la ţintirea inflaţiei ca şi cadru al politicii monetare. Drept urmare această strategie a devenit o opţiune atractivă, fiind adoptată de un număr tot mai mare de ţări emergente din Europa Centrală şi de Est, America Latină şi Asia de Est. În toate aceste ţări rata inflaţiei a înregistrat un trend descendent după adoptarea ţintirii inflaţiei, astfel că până în prezent nici una dintre aceste ţări nu a renunţat la această strategie. Dintre toate aceste modele, BNR tinde să-l adopte pe cel aplicat de Banca Centrală a Cehiei.

Aplicarea instrumentelor de politică monetară în cazul strategiei de țintire a inflației

În orice economie, atingerea obiectivelor de politică macroeconomică implică o puternică coordonare între componentele politicii de stabilizare. Realizarea acestei coordonări vizează, în fapt, adoptarea acelor măsuri care să permită ca efectele generate de acestea într-un anumit domeniu să nu fie anihilate de efectele generate de aplicarea celeilalte politici.

La nivel internaţional, direcţiile de acţiune erau orientate către eliminarea, pe cât posibil, a statului din activitatea de producţie, evoluţia istorică arătând că, în ceea ce priveşte alocarea resurselor în sectorul productiv, eficienţa statului este mult scăzută faţă de sectorul privat. Acesta dispune de mecanisme importante de influenţare a economiei printre care politica monetară, politica fiscală, şi nu în ultimul rând, politica comercială.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, toate ţările au adoptat strategii de politică monetară antiinflaţioniste având menirea tocmai de a elimina posibilele distorsiuni ce se pot manifesta în planul preţurilor şi pentru a elimina posibilităţile speculative care să conducă la noi presiuni şi, implicit, să genereze o alocare ineficientă a resurselor financiare.

În ceea ce priveşte stabilirea mixului de politici macroeconomice, este necesară o armonizare între politica monetară şi cea fiscală, deoarece statul deţine o pondere importantă la nivelul sectorului productiv, se impune a se avea în vedere şi politica salarială pentru a se elimina posibile distorsiuni legate de repartizarea resurselor.

În continuare ne vom îndrepta atenţia către instrumentele de politică monetară în cazul strategiei de ţintire a inflaţie, astfel că în ultima perioadă, evoluţiile inflaţioniste au condus la acordarea unei importanţe deosebite asigurării stabilităţii monetare interne, altfel spus, a stabilităţii preţurilor, acestea devenind obiectivul final al politicii monetare adoptate de băncile centrale.

Sarcina asigurării stabilităţii preţurilor, în măsură să conducă la crearea unui cadru economic stabil, care să permită dezvoltarea economică durabilă, evidenţiază nivelul crescut al responsabilităţii asumate de banca centrală în ceea ce priveşte asigurarea unui nivel susţinut al creşterii economice.

Realizarea acestui obiectiv depinde, în final, de strategia de politică monetară

adoptată ce poate viza atingerea obiectivului:

- În mod indirect, prin obiective intermediare de politică monetară;

- În mod direct, prin strategia bazată pe ţintirea directă a inflaţiei.