Studiu privind creditarea unei societăți comerciale

CAPITOLUL I

1.1 EVOLUTIA SISTEMULUI DE CREDIT IN ROMANIA

Evolutia sistemului de credit in spatiul romanesc s-a infaptuit in contextul specific al realitatilor social – economice ale arealului central si sud – est european in care manifestarile lumii capitalului s-au confruntat, pentru o perioada de timp, cu persistenta si predominanta structurilor tipic feudale in comparatie cu starea infloritoare a zonelor din vestul Europei. Intemeierea, organizarea, prezenta si buna functionare a institutiilor de credit a fost unul din simptoamele, cele mai concludente ale aparitiei si dezvoltarii economiei de piata capitaliste, chiar daca din istoria evolutiei sale nu au lipsit sincopele, determinate de instabilitatea politica care, adeseori, a luat forma conflictelor militare provocate de interesele subiective ale oligarhiilor monarhice.

Evolutia normala a operatiunilor financiare ale bancilor romanesti a fost influentata si de capacitatea economica, mai slaba a burgheziei romanesti de posibilitatile mai reduse si mai anevoioase de constituire a capitalurilor sociale necesare intemeierii institutiilor de credit, precum si de capacitatea fortei financiare, majoritatea dintre ele fiind de marime mijlocie sau mica, respectiv de vechimea infiintarii lor, o parte avand o activitate relativ scurta in comparatie cu sfarsitul perioadei 1914 – 1918. La aceste considerente se adauga rolul pe care l-au avut conjuncturile economico – financiare fluctuante, zona geografica, situarea la interferenta cailor de acces favorabile schimburilor comerciale, a pietelor de desfacere a produselor, in sfarsit, orientarea si preferintele principalilor actionari ai bancilor respective, care impuneau un anume regim operatiunilor financiare in functie de interesele si scopurile economice personale.

Principalele operatiuni financiare ale bancilor romanesti, cuprinse, cu mici diferentieri. In statutele de infiintare au in vedere urmatoarele activitati:

- primirea de depuneri spre “fructificare” sau capitalizare

- acordarea de credite pe cambii

- acordarea de credite cambiale cu acoperire ipotecara

- acordarea d credite pe obligatiuni personale sau cu caventi

- cordarea de credite in conturi curente

- cordarea de credite pe efecte publice si “hartii de valoare”

- afaceri de comision si cumpararea de efecte publice pentru eventuala lor lombardare

- cumpararea, arendarea si vinderea de terenuri si alte bunuri mobile

- efectuarea de operatiuni de reescont, etc.

Bancile romanesti si-au axat insa cu prioritate activitatea asupra primelor patru operatiuni financiare in ordinea amplitudinii si volumului lor, acordand insemnatate uneia sau alteia dintre ele, in functie de conjunctura economica a momentului, de starea si posibilitatile financiare concrete si directe ale fiecarei institutii, desi, nu intotdeauna, aceste situatii s-au corelat cu cerintele si interesele celor care silicitau creditele.

Limitarea operatiunilor financiare a majoritatii bancilor romanesti la depuneri, acordarea de credite pe cambii, pe ipoteci, credite personale si doar la marile institutii de credit, extinderea activitatilor bancare la imprumuturi in cont curent, pe efecte sau scrisori de valoare, vanzari – cumparari de imobile, etc, este consecinta nu numai a insuficientei puteri financiare, ci si a lipsei de specialisti (economisti, contabili), a provenientei clientelei, in majoritatea sa taraneasca, evident, a specificului economiei rurale si, nu rareori, a spiritului de exagerata prevedere a conducatorilor institutiilor de credit care doreau obtinerea unor insemnate beneficii, fara eforturi deosebite, pastrand operatiunile traditionale obisnuite, de functionare ale institutiilor financiare.

In marea lor majoritate bancile romanesti s-au orientat spre imprumuturile cambiale, mentionand aceasta operatiune pe primul loc in portofoliul lor, chiar in cazul institutiilor financiare cu o putere economica mare, care au reusit, pe parcurs, sa introduca cu succes si alte forme de imprumuturi bancare.

De regula, insa, bancile cu un capital social mai modest, sai in perioada de inceput a activitatii lor, altele determinate de limitele restranse ale zonei de activitate economica, au avut, in portofoliul operatiunilor financiare, imprumuturi pe cambii.

Activitatea bancilor in acordarea creditelor a fost de la inceput riguros organizata, solicitantilor cerandu-li-se date recise asupra averii mobile si ami ales imobile pe care le posedau. De asemenea, prin agentii lor, asa numitii “barbati de incredere”, bancile obtineau informatii clare, suplimentare asupra posibilitatilor economice ale viitorilor debitori, controlandu-se veridicitatea declaratiilor acestora. Numai dupa indeplinerea acestor formalitati uneori anevoioase si desigur costisitoare pentru debitori, bancile acordau credite, tinand cont in stabilirea cuantumului formei si conditiilor de acordare a creditului, de capacitatea economica a solicitantului.

Nu sunt rare cazurile cand bancile resping cererile de imprumut ale solicitantilor pe considerentul lipsei de garantie materiala si a perspectivei insolvabilitatii lor.

Tot din motive de intarire a garantiei imprumutului, bancile impuneau viitorilor debitori, mai ales in cazurile creditelor mari, declaratii privind folosirea acestora, pentru ca banca respectiva sa aiba posibilitatea de a aprecia teoretic, a unor eventuale riscuri.

Totodata, cererile de imprumut, de orice natura, cu exceptia unor credite pe obligatii personale si in numerar mic, se cereau a fi intarite de semnaturile si angajarea juridica si economica a doua, trei persoane, in calitate de giranti, si deci de responsabili directi cu averea lor proprie, in caz ca debitorul nu-si putea achita la timp obligatiile sau nu reusea, cu averea sa, sa asigure, pe deplin, imprumutul dorit. Debitorii improcesuati sau executati pe cale judecatoreasca pentru neplatirea la timp, de obicei nu mai primeau sprijinul financiar al bancii respective, iar uneori nici al altora care aveau informatii asupra insolvabilitatii unor asemenea persoane. Exista totusi si exceptii de la aceasta regula pentru acei debitori care garantau cu averea lor mai insemnata creditarea, in continuare, a unor noi imprumuturi.

Bancile mari si mijlocii cu o intensa activitate economica, cu relatii mai ample la nivel teritorial au avut un numar insemnat de agenti si avocati subventionati care le mediau si le urmareau operatiunile financiare. In vederea usurarii si imbunatatirii activitatii acestor agenti bancari unele din institutiile de credit romanesti le-au pregatit instructiuni speciale, pe langa dispozitiile statutare pentru lamurirea naturii fiecarui gen de imprumut, facilitand expansiunea economica a institutiilor bancare.

Orice discutie serioasa a problemei expansiunii creditelor trebuie sa inceapa de la distinctia intre doua tipuri de credite: credite reale (commodity credit) si creditele de circulatie (circulation credit).