Studiu Privind Independența Băncii Naționale a României în Comparație cu Băncile Centrale din UE

Capitolul I

Conceptul de independenţă al băncii centrale

Conceptul de independenţă a băncii centrale poate fi definit în următorii termeni: ,,situaţia în care guvernul nu deţine nici o pârghie pentru a influenţa deciziile băncii centrale în ceea ce priveşte politica monetară’’, asemenea idee fiind veche și ridicând în ultimele decenii o serie de controverse, pornind de la faptul că autorităţile monetare realizează previziuni pe un interval de timp scurt sau acestea sunt supuse unor influnţe politice, ceea ce antrenează o volatilitate a politicii monetare.

În ceea ce priveşte independenţa băncii centrale, au fost relizate mai multe studii, ce se regăsesc în preocupările mai multor autori, care au formulat următoarele concluzii:

- independenţa băncii centrale este corelată invers cu nivelul inflaţiei şi cu deficitul bugetar;

- opinia şi atitudinea publicului faţă de inflaţie este mai puternică, în comparaţie cu atitudinea faţă de independenţa băncii centrale;

- independenţa unei băncii centrale este corelată şi cu nivelul ratei şomajului, cu gradul de dezvoltare al sistemului financiar din ţara respectivă, dar şi cu creşterea economică.

Stare de independenţă a băncilor centrale nu s-a modificat de-a lungul secolelor, încă de la înfiinţarea autorităţilor monetare, ci a dobândit semnificaţie doar în secolul al XX-lea, o dată cu procesul de refacere economică de după primul război mondial şi cu un important avânt prin înfiinţarea Bundesbank în anul 1957.

Ideea de independenţă a băncii centrale s-a conturat în decursul perioadei 1960-1980, periodă marcată de niveluri sporite ale inflaţiei şi multiple şocuri financiare, pentru ca în prezent acest deziderat să fie urmărit de un număr tot mai însemnat de bănci.

Semnificativ din punct de vedere cantitativ este evoluţia numărului total de bănci, în decursul ultimului secol. În prezent există 178 bănci centrale, comparative cu cele 18 care existau la sfărşitul sec. al XIX-lea, iar din numărul total al băncilor, deţin independenţa totală un număr tot mai însemnat, respective 137 de bănci centrale.

Un an de referinţă în evoluţia conceptului de independenţă a băncilor centrale îl constituie anul 1998 când s-au produs importante mutaţii la nivelul Băncilor Angliei si Japoniei. Pentru Banca Angliei, infiinţată în anul 1694, anul 1998 a marcat conferirea independenţei legale prin hotărâre guvernamentală, după ce o perioadă îndelungtă, respectiv întreg secolul al XX-lea, funţionase doar ca o simplă agenţie a Trezoreriei britanice. Important este de asemenea anul 1998 și pentru Banca Centrală a Japoniei, când aceasta dobândeşte independenţa operaţionlă, dar nu şi pe cea legală, doarece acesta este interzisă prin constituţie.

Pentru a fi completă, definiţia atribuită independenţei băncii centrale, este necesar a fi îndeplinite anumite criterii. Prevederile ,,Tratatului de la Maastricht’’ evidenţiază următoarele elemente ce trebuie urmărite la nivelul fiecărei bănci centrale:

- formularea obiectivului principal şi menţinerea acestuia în statutul de funcţionare;

- independenţa faţă de factorul politic în formularea politicii monetare;

- interzicerea acordării de credite sectorului public;

- statutul guvernatorului.

Deşi în literatura de specialitate aceste elemente au fost formulate diferit de către o mulţime de autori, totuşi se poate desprinde ideea unei băncii centrale, structurată pe o serie de componente:

-independenţa statutară;

- independenţa în fixarea obiectivelor;

- independenţa financiară;

- independenţa personală.