Studiul plăților fără numerar contemporane

CAPITOLUL I. SISTEMUL BANCAR ŞI SITEMUL DE PLATI ÎN ROMÂNIA 

1.1Sistemul bancar în România înainte şi dupa anul 1989 

Schimbările politice intervenite în pragul anului `90 în ţările Europei Centrale şi de Est au dus la prăbuşirea comunismului şi la iniţierea în respectivele ţări a unor reforme cu caracter economic al căror scop primordial era construirea economiei de piaţă. Între acestea, reformele iniţiate în sectorul financiar - bancar au avut un rol pivotant în tranziţia spre economia de piaţă. Parte a serviciilor oferite de sectorul bancar agenţilor economici şi populaţiei, sistemele de plăţi naţionale ale acestor ţări au cunoscut o transformare profundă, o adaptare la regulile şi instituţiile nou create În ţările menţionate, sistemul de plăţi, care era lent şi, cu mici excepţii, slab automatizat, prezenta patru caracteristici principale. În primul rând, el nu prezenta riscuri pentru utilizatori. Câtă vreme o tranzacţie se desfăşura în conformitate cu planul, plătitorului i se acorda automat credit în cazul în care nu avea suficiente fonduri în contul său.

De aceea întreprinderile nu erau interesate în menţinerea unei anumite capacităţi de plată, a furnizorilor. În al doilea rând, nu existau pieţe financiare deci, nu existau stimulente suficiente specifice acestora care să accelereze tranzacţiile; de fapt, nu exista cost de oportunitate al monedei.

În al treilea rând, plăţile erau efectuate individual, pe o bază brută, pentru a exista certitudinea că orice tranzacţie de acest fel respecta planul. În al patrulea rând, exista o separare strictă şi aproape completă între plăţile cu numerar şi cele fără numerar, prima modalitate fiind folosită aproape exclusiv de către populaţie, iar ce-a de a doua de către întreprinderi. Din punct de vedere tehnic, caracteristicile cheie ale sistemelor de plăţi se bazau pe utilizarea instrumentelor de plată pe suport de hârtie, şi anume dispoziţiile de încasare, caz în care cel ce le iniţia era beneficiarul plăţilor şi dispoziţiile sau ordinele de plată, iniţiate de plătitorii sumelor. Prin urmare, în pragul anului 1990, sistemele de plăţi ale ţărilor central şi est europene nu erau potrivite pentru o economie de piaţă.