Teorii asupra dobânzii

Capitolul 1 Rata dobânzii

1.1 Definiţie şi clasificare

Dobânda poate fi considerată ca - remunerare pe care capitalistul - primeşte pentru folosirea capitalului propriu sau pentru capitalul încredinţat spre utilizare altor persoane pe - durată dată, pentru - folosire oarecare. Aceasta reprezintă suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv

Creditul este inseparabil de dobândă, aceasta fiind forma de remunerare a creditorului de către debitor pentru folosirea capitalului de împrumut, este „preţul” capitalului de împrumut, al valorii de întrebuinţare a acestuia. Dobânda poate fi privită atât ca mărime absolută, ca sumă pe care debitorul trebuie să - plătească creditorului, cât şi ca mărime relativă, ca rată procentuală. Rata dobânzii de determină raportând suma anuală a dobânzii achitate la capitalul împrumutat

Asupra dobânzii şi rolului acesteia s-au formulat mai multe accepţiuni, astfel :

- conceptul clasic (David Ricardo, Alfred Marshall) - abordează dobânda ca fiind influenţată de rata profitului ce se poate obţine prin folosirea capitalului, sau ca preţ care trebuie plătit pentru folosirea capitalului, preţ stabilit ca echilibru între cererea globală de capital şi stocul de capital oferit pe piaţă;

- conceptul neoclasic (Irving Fischer) - defineşte dobânda ca reprezentând preţul banilor în momentul actual, exprimat în funcţie de un termen viitor;

- conceptul Keynesist- defineşte dobânda ca - recompensă, pentru renunţarea la lichidităti pe - anumită perioadă de timp. Potrivit aceleiaşi concepţii, rata dobânzii poate fi un instrument de influenţare a volumului de investiţii şi de combatere a recesiunii şi şomajului.

Rata dobânzii reprezintă preţul care echilibrează cererea şi oferta de monedă şi apare ca - recompensă pentru renunţarea la lichiditate pe - anumită perioadă. Dobânda poate fi considerată - primă contra riscului de insolvabilitate a debitorului sau de depreciere inflaţionistă a monedei.

În sistemul bancar se practică :

- dobânda simplă - este folosită atunci când perioadele pentru care se calculează aceasta sunt mai mici de un an; în acest caz dobanda aferentă se încasează (nu se capitalizează)

- dobânda compusă - este folosită atunci când perioadele pentru care se calculează aceasta sunt mai mari de un an; în acest caz dobânda se capitalizează (se plateşte dobândă la dobândă ).

Din punctul de vedere al băncii, se deosebesc următoarele două categorii de dobânzi, şi anume:

- dobânda bonificată- presupune remunerarea disponibilităţilor băneşti ale titularilor de conturi constituite ca depozite la bancă. Nivelul acesteia este dependent de rata inflaţiei, ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale şi de rata dobânzii de refinanţare;

- dobânda percepută- reprezintă dobânda încasată de bănci de la clienţii lor în calitate de debitori, corespunzător creditelor acordate. Aceasta este dependentă de rezerva minimă obligatorie, profitul bancar, erodarea monetară, nivelul cheltuielilor cu operaţiunile bancare.

Aceste categorii de dobânzi sunt interdependente, în sensul că dobânda percepută se stabileşte pornind de la nivelul dobânzii bonificate, ţinând cont de nivelul marjei dobânzii şi de rezerva minimă obligatorie depusă la banca centrală.

În sistemul bancar românesc se utilizează - multitudine de rate ale dobânzii, a căror determinare este reglementată de Banca Naţională şi a căror semnificaţie este următoarea :