Tipuri de credite bancare

INTRODUCERE

Creditul este o categorie economico-financiară, creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.

Primele operaţiuni cu caracter economic, înfăptuite de indivizi care au trecut de la viaţa izolată la o formă de viaţă socială, a fost schimbul în natură, ceea ce a condus la apariţia creditului. Creditul este tot un schimb, cu singura diferenţă că între momentele schimbului se intercalează factorul timp; este schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare.

Etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin „creditum – credere” care înseamnă „a crede” , „a se încrede” sau „a se avea încredere”, care arată încrederea celui care dă unei persoane bunuri, lucruri sau servicii în schimbul cărora va primi valori corespunzătoare.

În limba română cuvântul a pătruns, aproximativ, în sec. XVIII, prin intermediul limbii franceze, cuvântul credit însemnând „încredere fermă”.

Această origine a noţiunii de credit scoate în evidenţă un element psihologic necesar pentru existenţa unei operaţiuni de credit, şi anume încrederea.

Creditul şi cadrul instituţional aferent lui au luat naştere din lupta împotriva capitalului cămătăresc, care nu mai corespundea realităţilor economice generate de revoluţia industrială. Burghezia avea nevoie de capitaluri suplimentare, dar vitalitatea acesteia era frânată de camăta ridicată care absorbea cea mai mare parte din plus valoarea obţinută.

Dealungul istoriei româneşti creditul a constituit şi constituie o pârghie importantă la progresul societăţii, la extinderea şi modernizarea producţiei şi a distribuţiei, ducând la dezvoltarea economică şi socială.

Ca şi instrument, creditul exprimă ansamblul de relaţii economice, prin care capitalului disponibil ca urmare a nesincronizării momentelor reproducţiei este reintrodus în circuitul economic.

Activitatea de creditare se bazează pe analiza viabilităţii şi a realismului afacerilor în vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor, respectiv în capacitatea acestora de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plata dobânzii.

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru creditori, cât şi pentru creditat, care poate să-şi dezvolte afacerile şi pe această bază să ramburseze împrumuturile şi să plătească dobânzile.

Creditul nu este un împrumut în forma sa pură. Întotdeauna obiect al împrumutului îl formează un bun care va fi restituit în forma sau în substanţa sa. Creditul, însă, este un împrumut în monedă, după cum se ştie moneda fiind o marfă cu rol de echivalent general.

Creditul este un schimb de monedă condiţionat şi despărţit de un interval de timp. A acorda cuiva un credit, înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de bani, cu condiţia de a o rambursa în viitor, la o anumită dată.

Orice operaţiune de schimb în care în mod obişnuit fiecare din părţi convine să primească (sau să dea) drept la o dată viitoare, este un schimb pe credit.

După Victor Slăvescu creditul poate fi definit astfel: „Un fapt economic în care este vorba de cedarea unei sume de bani într-un moment dat, din partea unui subiect economic în folosinţă altui subiect economic, cu obligaţia acestuia din urmă de a restitui mai târziu la termenul fixat suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă”.

Profesorul W. Sombrat oferă o definiţie sintetică atunci când afirmă că „Creditul este puterea de cumpărare, fără a deţine numerar”. Profesorul F. Leitner defineşte creditul ca un „act economic care face să nască în favoarea unui individ un drept de a dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispoziţia lui de un alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat”.

Prin credit se realizează corelarea posibilităţilor de finanţare existente cu consumul şi producţia, cu alte cuvinte, creditul este un schimb care începe în prezent şi se termină în viitor.

Creditul constă în transmiterea de bunuri, pe un anumit timp limitat, fixat dinainte, numit scadenţă, contra unei sume de bani – dobândă. Acest act de încredere a creditorului în debitor se referă la schimbarea unui bun în natură sau în bani contra unei promisiuni de rambursare a acestui bun, la un termen dinainte convenit, împreună cu o dobândă.

Creditul este un mijloc de corelare a posibilităţilor de finanţare existente în societate cu nevoile producţiei şi ale consumului. Apariţia relaţiei dintre creditor şi debitor este legată de existenţa concomitentă a unor agenţi economici care dispun de resurse băneşti temporar disponibile şi a altora care au nevoi suplimentare de astfel de resurse. Apare astfel o piaţă a creditului, în cadrul căreia se confruntă oferta şi cererea de credit, îndeosebi de credite sub formă de bani.