Variante de determinare și apreciere a indicatorilor de bonitate în băncile din România

Riscurile existente în activitatea bancară sunt destul de complexe, astfel, bonitatea clienţilor este un principal lucru urmărit de către o instituţie bancară atunci când solicitanţii depun cererea pentru acordarea de credite. Astfel, băncile şi instituţiile financiare trebuie să respecte prevederile impuse de Uniunea Europeană pentru acordarea de credite şi verificarea bonităţii clienţilor.

În lucrarea de faţă am realizat o analiză a bonităţii clienţilor din perspectiva mai multor bănci.

Ştim cu toţii că activităţile bancare implică un câştig din activităţile prestate, dar de asemenea acestea implică şi anumite riscuri. Pentru a evita aceste riscuri apărute odată cu procesul de creditare, băncile analizează bonitatea solicitanţilopr de credite. Astfel, în primul capitol al lucrării, intitulat Bonitatea - calităţi şi performanţe ale agentului economic, am prezentat câteva aspecte cu privire la bonitate, riscurile apărute în cadrul procesului de creditare, precum şi metode de minimizare a riscurilor ce au apărut odată cu procesul de creditare.

Un alt punct analizat în lucrarea de faţă, în cel de-al doilea capitol, este cel al alegerii indicatorilor pentru analiza evaluării clienţilor. Astfel, în capitolul doi, intitulat, Variante de determinare a indicatorilor de bonitate a clienţilor, am încercat o analiză a acestora din perspectiva mai multor bănci din România, pentru a vedea sistemul propriu de moralitate a managementului pentru fiecare bancă în parte.

În cel de-al treilea capitol, am realizat un studiu de caz pentru o companie în vederea aprecierii bonităţii acesteia. Am analizat contul de profit şi pierdere a acesteia precum şi bilanţul.

CAPITOLUL 1 BONITATEA - CALITAȚI ȘI PERFORMANȚE ALE AGENTULUI ECONOMIC

Pentru a aprecia bonitatea unui client, băncile urmăresc ca toate angajamentele lunare ce trebuie plătite de către acesta,, inclusive cele ale familiei solicitantului, care provin atât din contracte de leasing, de creditare, de achiziţionare a bunurilor în rate, să se încadreze în 35%-50% din veniturile totale nete ale clientului care solicit creditul și ale membrilor familiei acestuia.

1.1 DEFINIREA CONCEPTULUI GENERAL DE BONITATE

Prin bonitate înţelegem încrederea acordată băncilor de către clienţi, precum şi calitatea activităţii clientului de-a lungul timpului. Bonitatea clientului reiese în urma efectuării de către bancă a unei analize serioase asupra clientului, analizând atât aspecte financiare, economice cât şi aspecte de natură nefinanciară.

În urma analizei factorilor cantitativi a unei entităţi economice, spre exemplu indicatorii de natură economică şi financiară calculaţi pe baya datelor anuale ale entităţii, precum şi în urma analiyei factorilor calitativi reiee performanţele financiare ale întreprinderii sau persoanelor fizice precum şi stabilitatea acestora.

Conform Regulamentului B.N.R. nr. 3/2009, în procesul creditării există anumiţi factori calitativi de analizat, dintre care amintim: solvabilitate, profitabilitate, lichiditate, risc, şi implicit risc valutar. Factorii cantitativi se referă la modalităţile prin care entităţile şi persoanele fizice îşi administrează activele, fondurile, veniturile, acţionariatul, condiţiile specific în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea băncilor de a dispunne de fonduri proprii pentru acordarea de credite.

Lichiditatea reprezintă capacitatea unei firme de a dispune de bani lichizi pentru a acorda credite.

Profitabilitatea se referă la faptul că, pentru acele credite acordate, băncile trebuie să aibă garanţia returnării, rambursării acestora.

Astfel, toate băncile urmăresc să cuprindă toate aceşti factori pentur a Evita anumite riscuri.

Riscul de credit, care este denumit şi riscul de nerambursare, reprezintă incapacitatea unei persoane, entităţi de a-şi rambursa la scadenţă creditul. Acest risc de nerambursare a creditului poate apărea datorită anumitor factori: calitatea gestionării veniturilor.

Pentru a reduce şi pentru a acoperi oarecum riscul de nerambursare a creditelor, banca utilizează anumite politici de creditare şi impune unele restricţii, cu scopul de a elimina riscul. O principal restricţie este cea de a nu acorda credite agenţilor economici ce anu un management scăzut, defectuos, fără a avea tentative şi posibilităţi de redresare; agenţilor economic ice nu au o contribuţie proprie la capitalul necesar finanţării activelor şi a investiţiilor; agenţilor economice ce sunt în faza de reorganizare ori lichidare.

Pentru a obţine o bună analiză a riscului apărut în activitatea de creditare, băncile, cu ajutorul ofiţerului de credite realizează o analiză financiră şi una nefinanciară. Pentru solicitanţii personae fizice, stabilirea performanţei financiare se realizează urmărind criteriile stabilite de către instituţia de creditare. Se porneşte astfel de la procedura de clasificare a clientele, clasificată pe categorii de risc de nerambursare.

În evaluarea performanţei financiare pentru o entitate economică, din afara sectorului instituţiilor de creditse va duce la încadrarea entităţii în una din cele cinci categorii de stabilire a performanţei financiare. Această evaluare se realizează conform normelor interne ale instituţiilor de credit pe baza unui punctaj atribuit pentru fiecare dintre factorii cantitativi şi calitativi.

În urma calculului indicatorilor din situaţiile financiare ale firmei, precum şi după analiza altor indicatori, în funcţie de banci, fiecare firmă primeşte un punctaj anume, care, ulterior va fi luat în considerare pentru încadrarea într-o categorie de bonitate.