Artropode

Artropodele au luat naştere din viermii inelaţi anelizi, fapt dovedit de segmentarea corpului.

Artropodele se caracterizează prin aceea că au picioare articulare, adică formate din mai multe segmente, de unde şi denumirea lor:arthron= articul,pus-podos=picior

Tegumentul secretă o substanţă organică numită chitină, care formează la exteriorul corpului un schelet. Uneori chitina este impregnată cu carbonat de calciu, constituind astfel un înveliş mai rezistent (crusta).

Corpul are o simetrie bilaterală, cu o segmentaţie inegală, observându-se de cele mai multe ori trei părţi distincte: cap, torace şi abdomen.

Aparatul digestiv este reprezentat printr-un tub digestiv ale cărui segmente sunt adaptate naturii hranei, şi prin glandele anexe ale tubului digestiv.

Hrana este de natură vegetală sau animală, având diferenţiat un aparat bucal, adecvat acesteia.

Respiraţia este traheală, branhială, pulmonară sau cutanee, depinzând de mediul de viaţă.

Subîncrengătura Chelicerate

1. Clasa Arachnide

Arachnidele sunt artropode adaptate, în general, la viaţa terestră; numai unele forme, ca o adaptare secundară, duc o viaţă parazitară. Sunt animale carnivore, dar se întâlnesc şi forme care se hrănesc cu plante.

Corpul este alcătuit din cefalotorace şi abdomen. Pe cefalotorace sunt prinse toate apendicele, şi anume: partru perechi de picioare şi două perechi de maxile. La unele arachnide prima pereche de maxile a suferit modificări, transformându-se în arme de atac şi apărare, cunoscute sub numele de chelicere.

Arachnidele au mai mulţi ochi simpli şi sunt lipsite de antene.

Sistemul nervos, la cele mai multe, este concentrat în partea anterioară a corpului.

Tubul digestiv este adaptat să înmagazineze hrană de rezervă, având cecumuri.

Respiraţia este traheală şi pulmonară.

Aparatul circulator este reprezentat printr-o inimă tubulară, aşezată dorsal, alcătuită din mai multe cămăruţe succesive, un sistem vascular deschis, slab dezvoltat şi un sistem lacunar.

Excreţia se face prin nefridii modificate, o pereche de tuburi Malpighi care se deschid în ultima parte a tubului digestiv.

Înmulţirea se face prin ouă din care ies indivizi asemănători cu părinţii; nu se observă deci metamorfoză.

Arachnidele se împart în trei ordine: scorpioni (scorpionide), păianjeni (arachnide) şi căpuşe (acarie).

1.1Ordinul păianjenilor

Păianjenul cu cruce

Cel mai cunoscut păianjen dintre cei care trăiesc în ţara noastră este păianjenul cu cruce (Aranea diadema), pe care îl întâlnim prin locurile mai puţin umblate.

Este format din cefalotorace şi abdomen.

Cefalotoracele are pe partea dorsală si anterioară 8 ochi simpli. Pe faţa ventrală se găseşte gura mărginită de 2 fălci tăioase iar înaintea ei se observă o pereche de căngi ascuţite şi tăioase (chelicere), străbătute de un canal prin care se scurge o substanţă otrăvitoare, produsă de glandele veninoase. Picioarele, patru perechi, sunt subţiri, lungi, păroase, formate din mai multe articole. Acestea poartă două gheare, cu care păianjenul îşi ţese pânza.

Pânza păianjenului este urzită din fire foarte fine, provenite dintr-o substanţă vâscoasă, produsă de nişte glande numite glande sericigene. Substanţa se scurge prin 6 proeminenţe cu orificii aşezate la extremitatea posterioară a abdomenului. Această substanţă la contactul cu aerul se întăreşte. Pe reţeaua de fire, păianjenul depune din loc în loc -la intervale egale- câte o picătură dintr-o substanţă lipiciosă, de care se va prinde prada;la o capcană de dimensiuni mai mari se pot observa până la 100.000 de astfel de picături

Abdomenul, neinelat şi voluminos, prezintă iî spatele proeminenţelor, anusul şi orificiile respiratorii.

Hrănirea

ăianjenul se hrăneşte cu sucurile din corpul muştelor şi ţânţarilor prinşi în plasă. El apucă prada şi o paralizează cu veninul din chelicere. Apoi, cu ajutorul fălcilor, perforează chitina pradei şi îi suge conţinutul. Păianjenul cu cruce este un animal carnivor.

Respiraţia

Aerul intră prin orificiile respiratorii şi ajunge la cei doi plămâni, care au forma unor săculeţi cu pereţii subţiri. El mai pătrunde şi prin nişte orificii care ajung la trahei. Acestea conduc aerul cu oxigen până la ţesuturi.

Înmulţirea

Toamna, înainte de a muri, femela îşi depune ouăle într-un cocon ţesut din aceleaşi fire cu care îşi ţese pânza. Coconii sunt ascunşi în locuri ferite(podurile caselor, scoarţa copacilor, crăpăturile gardurilor etc.). În timpul creşterii, ei năpârlesc de câteva ori.

1.2 Ordinul scorpionilor

În acest ordin sunt cuprinse formele cele mai inferioare dintre arachnide.

Scorpionii au corpul segmentat, având înfăţişarea unor răcuşori. Au 4 cm lungime. La partea posterioară a abdomenului articulat există un ghimpe, care este în legătură cu o glandă cu venin.

La noi în ţară îi întâlnim prin Munţii Carpaţi, Banat şi nordul Olteniei, trăind pe sub pietre, printre stânci si pe scoarţa copacilor.

În ţările tropicale trăiesc scorpioni de dimensiuni mari, a căror înţepătură este mortală şi pentru om.