Bioremedierea cu ajutorul microorganismelor a unor situri contaminate cu țiței

INTRODUCERE

Pornind de la activităţile degradative ale microorganismelor au fost elaborate numeroase tehnologii de depoluare, care sunt cuprinse generic în termenul de bioremediere ( Alexander, 1994) O definiţie a bioremedierii dată de Henis, 1994, consideră că orice compus chimic a cărei acumulare în natură devine periculoasă pentru mediu poate fi considerat drept poluant, iar înlăturarea lui cu ajutorul microorganismelor poate fi considerata bioremediere.

Cercetările in domeniul ştiinţei solului şi în particular al biologiei solului, în vederea înţelegerii proceselor biologice fundamentale care se petrec în sol, au cunoscut în secolul XX o adevărată explozie.

La începutul secolului trecut, cercetările de microbiologia solului erau orientate spre îmbunătăţirea fertilităţii solului şi creşterii producţiei agricole.

Până în anii 50, s-au studiat diferite tipuri de microorganisme, cum sunt cele fixatoare de azot, nitrificatori, sulfooxidatoare etc, relaţiile dintre acestea şi mineralele solului, precum şi relaţia cu nutriţia plantelor.

În anii 60, cercetările s-au axata pe corelaţiile dintre transformările solului, populaţiile microbiene şi activităţile enzimatice pentru sporirea fertilităţii solului.

În anii 70, cercetările erau focalizate asupra rezolvării problemelor cu privire la asigurarea hranei (inocularea solului cu bacterii fixatoare de azot din genul AZOSPIRILLUM fiind primul pas important în acest sens).

După anii 70, a avut loc în microbiologia solului un salt de la aplicarea acestei ştiinţe în agricultură, la folosirea microorganismelor în decontaminarea mediului poluat. Bioremedierea solului devine din ce în ce mai importanta după anii 80.

Începând cu anii 80, s-au realizat primele experimente de laborator în care s-a folosit inocularea cu tulpini de microorganisme cu abilitati degradative ale compusilor organici

În cadrul metodelor de remediere experimetate în întreaga lume, bioremedierea, bazată pe activitatea microorganismelor de a folosi hidrocarburile din ţiţei drept sursă de carbon şi energie, este considerată cea mai eficientă, in special, datorită faptului că nu implică perturbarea severă şi ireversibilă a structurii şi implicit însuşirile pedogenetice ale solului afectat şi costului relativ scăzut.

Numeroase microorganisme din sol au capacitatea de a utiliza hidrocarburile gazoase, solide si lichide din seria alifatica, aromatica si asfaltica drept unica sursa de carbon si energie, descompunându-le la compusi cu greutate moleculara mai mica, sau chiar la dioxid de carbon si apa.

Numeroase microrganisme heterotrofe din sol , atât bacterii cât şi fungi, sunt capabile să utilizeze hidrocarburile din ţiţei ca sursă de energie pentru creşterea şi dezvoltarea celulară.