Importanța controlului biodeteriorării

Patrimoniul cultural — componenta esentiala a tezaurului national, devine martor al istoriei, pastrator al traditiilor si credintei, bun artistic,, cultural sau spiritual lasat mostenire posteritatii. Trecutul, istoria, cele mai profunde trairi umane sunt marturisite în hrisoave, manuscrise miniate, icoane si iconostase, picturi murale, vesminte, obiecte de cult, broderii, monumente în piatra.

Timpul - prieten si dusman deopotriva, întoarce în mineral substanta organica conform legii sadite în ea de Creator. Omului, pus stapânilor peste tot pamântul (Facere l, 28) îi este permis sa rastoarne, vremelnic, acest principiu si sa încerce, prin credinta si stiinta, sa duca trecutul si prezentul în vesnicie.

Unde si cum pastram patrimoniul cultural?

În Cartea a IV-a a Regilor, profetul Isaia consemneaza ca regele Iezechia a aratat trimisilor Babilonului casa cu obiecte pretioase: „camarile sale, argintul, aurul, aromatele, mirurile cele scumpe si toarta casa sa de arme" (IV Regi 20, 13). Casa de obiecte pretioase s-a transformat în timp într-o institutie de rang superior — MUZEUL. Activitatea stiintifica fundamenteaza rolul institutiei, iar cea culturala defineste ratiunea acestuia de a exista. Protejate de furt si foc, valorile ramân înca vulnerabile la agresivitatea timpului, la îmbatrânire.

Conservarea încearca tocmai prelungirea vietii obiectelor si asigurarea integritatii acestora, revenind unor persoane cu atributii precise a caror activitate e încadrata de reguli bine stabilite. împlinirea acestui obiectiv depinde însa de constientizarea comportamentului stiintific.

Conservarea devine o activitate permanenta, un efort sistematic si specializat de masuri practice, initiat si sustinut de o echipa de specialisti. Operatia de conservare este eficienta numai în masura în care este organizata si desfasurata pe criterii stiintifice. Devine esentiala asigurarea unor conditii cât mai bune de existenta, pentru a mentine obiectul cât mai aproape de starea originala, în plus, este necesara cunoasterea conditiilor de mediu, microflora si microfauna pentru asigurarea unor valori optime în vederea conservarii obiectului. Este exclus orice adaos care ar modifica structura, forma sau stilul specifice epocii din care vine acesta. Se impune o tot mai atenta specializare a personalului de investigatie si interventie.

Obiectele, rezultat al îmbinarii celor mai diverse materiale (de natura organica: lianti, rasini, cleiuri, lemn, hârtie, piele, pergament, tesaturi, sau anorganica: piatra, pigmenti, foita metalica, ferecaturi) sunt fragile în timp, fiind supuse actiunii agentilor biotici, chimici si fizici. În natura nu exista material nebiodegradabil.

Factorii abiotici (T, UR), lumina, compozitie atmosferica, radiatii ionizante) actioneaza în permanenta asupra obiectelor, iar elementul biotic îsi desfasoara activitatea în functie de acesti factori. Obiectul devine suportul fizico-chimic al unui lant trofic alcatuit din numeroase vietuitoare care îsi succed atacul în mod esalonat. Când sunt percepute macroscopic, deteriorarile sunt deja vechi.

Microorganisme precum bacteriile, fugii microscopici, alge si cianobacterii, fungi macroscopici, licheni, briofite, insecte, rozatoare devin dusmani de temut ai bunurilor de patrimoniu. Dimensiunile reduse, zborul le-a dat posibilitatea de a ajunge în cele mai ascunse locuri, iar puterea de adaptare le-a asigurat supravietuirea.