Încrengătura arthropoda - clasa insectă, ordinul homoptera, subordinul aphidinea, familia aphididae

În acest subordin încadrăm afidele sau păduchii de plante. Specii cu o largă răspândire, aproape cosmopolite, totuşi cele mai multe se întâlnesc în zonele temperate. Sunt specii fitofage, care se hrănesc cu sucurile plantelor, având o armătură bucală conformată după tipul înţepat şi supt.

Au avut o evoluţie paralelă cu gimnospermeleşi angiospermele, pe care le atacă în mod obişnuit. Atacul lor este atât de diversificat, încât am putea afirma că nu există plantă din aceste grupe care să nu fie atacată de afide.

Morfologie

Sunt insecte mici, cu dimensiuni cuprinse între 0,5şi 8 mm. Corpul este de formă ovală, globular sau elipsoidal. Culoarea corpului este variabilă: verde, brună, neagră, sau culori vii (portocalie, roşie), etc.

Tegumentul este slab sclerificat, astfel că, în mod obişnuit, corpul este moale. Tegumentul poate avea unele ornamentaţii (peri, spini, solzi) sau este acoperit cu o secreţie ceroasă. (fig. 1) Glandele cerigene sunt dispuse grupatşi metameric.

Fig. 1. Afide. Eriosoma lanigerum

1. Forma nearipată fără puf (kжг, cжг – grupuri secretoare parietaleşi mediane, mp – tubuşor); 2. La fel dar cu puf lateral; 3. grup secretor; 4. aripi; 5. tumefieri pe ramurile de măr; 6. Colonie de afide pe măr.

Capul este bine delimitat de torace la formele aripateşi mai confuz conturat la

formele aptere. Antenele sunt lungi, alcătuite din 5-6 articole sau mai puţine. Articolele antenare aurinarii sau organe denumitesenzorii, cu importanţă în taxonomie. Ochi simpli (oceli), se găsesc la formele aripateşi la larve. Sunt dispuşi în triunghi. Ochii compuşi sunt bine dezvoltaţi.

Armătura bucală este conformată pentru înţepatşi supt, după tipul homopter.

Rostrul este format din patru articole şi are o lungime variabilă, în funcţie de specie. Prin canalul salivar se poate introduce înţesuturile plantelor o secreţie toxică, care provoacă apariţia unor tumori sau formarea unor pseudocecidii (deformarea frunzelor).

Toracele se uneşte pe o suprafaţă largă cu abdomenul. Protoracele este bine dezvoltat, mezotoracele şi metatoracele au câte o pereche de aripi membranoase cu o nervaţiune simplă. (fig.2, 3)