Modelare financiară

CAPITOLUL 1 - MODELUL DE EVALUARE AL ACŢIUNILOR

Pentru prima dată, modelul CAPM a fost prezentat în versiunea sa clasică de către Sharpe , urmat apoi de comentariile lui Lintner şi Mossin .

CAPM reprezintă unul dintre modelele cele mai utilizate în teoria şi practica financiară.

În primul rând, utilitatea acestuia se manifestă în contextul evaluării activelor financiare riscante, proces care stă la baza fundamentării deciziei de investiţie pe piaţa financiară de către investitorii în acţiuni.

Utilitatea CAPM nu se rezumă doar la evaluarea acţiunilor deoarece apare şi în alte situaţii. CAPM este util şi pentru fundamentarea deciziei de investiţie de către antreprenori sau în cazul fixării tarifelor pentru monopolurile de stat în domeniul utilităţilor. Pentru o firmă care are în vedere un nou proiect de investiţii, CAPM oferă rata de rentabilitate considerată acceptabilă pentru investitori, care devine astfel rata de respingere a proiectelor de investiţii. Pe de altă parte, pe baza CAPM este estimată rata de rentabilitate pe care ar trebui să o obţină o firmă monoplistă pentru investiţiile sale fixe, pentru ca ulterior să fie stabilite acele niveluri de preţ care să îi permită generarea profiturilor respective.

Ipotezele CAPM sunt:

Prima ipoteză fundamentală este acum că investitorii se preocupă de rentabilitatea sperată în strânsă legătură cu riscul asociat acestuia.

În al doilea rând, există un set de ipoteze tradiţionale legate de perfecţiunea pieţei de capital:

- nu există costuri de tranzacţie şi active care să nu fie perfect divizibile;

- nu sunt impozitate dividendele şi plus valorile;

- numeroşi cumpărători şi vânzători intervin pe piaţă şi nici unul dintre ei nu poate avea influenţă asupra preţurilor;

- toţi investitorii pot obţine sume împrumutate la rata dobânzii fără risc;

- orice informaţie necesară pentru evaluarea corectă a acţiunilor poate fi obţinută în mod gratuit pentru toţi investitorii;

- perioada investiţiei este aceiaşi pentru toţi investitorii, deciziile de investiţii sunt luate în acelaşi moment;

- toţi investitorii au aceleaşi anticipări despre performanţele viitoare ale titlurilor. Acest lucru semnifică faptul că ei sunt de acord cu rentabilităţile sperate, dispersiile şi covarianţele asociate. Această ipoteză poartă denumirea de ipoteză a “incertitudinii idealiste”.

Prin introducerea activului fără risc, în cadrul portofoliului se aduc câteva noi elemente:

- rata dobânzii fără risc (Rf);

- prima de risc, care este formată din două componente:

• riscul sistematic

• riscul specific ( ).

Modelul CAPM are meritul incontestabil al identificării celor două componente ale rentabilităţii normale ale oricărui titlu riscant .

Modelul CAPM este fondat pe ipoteze foarte restrictive, care pot fi rezumate astfel:

1) rentabilităţile titlurilor riscante pe o piaţă financiară sunt legate între ele printr-un factor unic, comun - numit factor de piaţă;

2) modelul CAPM este un model cu un singur factor aleator - portofoliul de referinţă -, al doilea factor fiind activul fără risc;

3) ipotezele modelului prezintă un anumit grad de idealism şi pot fi în consecinţe nuanţate – chiar modificate;

4) ipotezele idealiste de tipul - absenţa restricţiilor operaţiilor cu active fără risc, neutralitatea totală, absenţa cheltuielilor de tranzacţie, nu se întâlnesc în practică.

Expresia matematică a modelului este următoarea:

unde:

E(ri) – rentabilitatea sperată a portofoliul riscant;

rf – rentabilitatea activului fără risc;

rM – rentabilitatea portofiului de piaţă M;

βi – Măsura standartizată a riscului sistematic al unui activ riscant, făcând legătura între covariaţia activului, portofoliul de piaţă şi varianta portofoliului de piaţă şi se calculează după formula:

Pentru β=1, are loc o fluctuaţie a preţului titlului financiar în aceeaşi măsură cu cea pieţei.

Pentru β>1, preţul titlului financiar are o volatilitate mai ridicată decât cea a pieţei.

Pentru β<1. preţul titlului financiar are o volatilitate mai scăzută decât cea a pieţei.