Poluarea Mediului

INTRODUCERE

Poluarea constă în impurificare atmosferei, apelor subraterane, acelor suptereane și a solului cu diferite substanțe. Reprezintă una din problemele fundamentale ale umanității și este consecința ruperii echilibrului ecologic dintre om și natură. Originile poluării sunt îndepărtate, dar astăzi datorită dezvoltării industriei ea s-a accentuat considerabil. Indiferent de forma ei, poluarea este o agresiune împotriva integrității pure a mediului înconjurător. Poluarea poate da naștere unor schimbări ireversibile și dezastroase în mediul terestru, în apele continentale, în oceane, în clima planetei.

În România, după Revoluției din Decembrie 1989, responsabilii cu protecția mediului au realizat la nivel național inventarierea și definirea concretă a 14 mari zone intens poluate și identificarea a 1218 poluatori, din care 80 sunt mari poluatori. (C.Părvu, 1999).

Poluanții pot fi substanțe chimice (pesticide, țiței, gaze, metale, substanțe organice, etc.), factori fizici (căldură, zgomote, radiații ionizante, etc.) sau biologici (germeni patogeni).

Deși fenomenele și procesele poluării sunt de o mare diversitate și complexitate, se pot desprinde unele caracteristici generale ale poluării:

• Fiind consecința activității umane, poluarea se intensifică datorită creșterii numerice a omenirii, datorită creșterii necesităților umane în ritm mai accelerat decât al creșterii numerice, datorită dezvoltării de noi tehnologii;

• După datele existente, caracterul creșterii poluării este exponențial, ca de altfel și al factoriilor care o generează;

• În prezent, nu cunoaștem limitele admisibile ale poluării (pentru securitatea omului, a ecosistemelor majore și a ecosferei) deoarece nu cunoaștem capacitatea de suport a ecosistemelor și cu atât mai puțin a ecosferei;

• Există o tendință geberală de subestimare a importanței poluării, a stabilirii măsurilor de control ca și a limitelor admisibile.

• Lipsa unor efecte imediate, a deversării unor poluanți (de exemplu: pesticide, îngrășăminte, gaze în atmosferă, etc.) și ignorarea proceselor ecologice care determină amânarea momentului apariției acestor efecte, creează impresia falsă a caracterului inofensiv al factorilor respectivi.( N.Botnariuc, 1982)

Capitolul 1. Poluarea atmosferei

Poluarea atmosferei afectează calitatea vieții la scară planetară. În general, ea reprezintă consecința unor cativități umane și este un fenomen actual al vieții urbane. Majoritatea poluanților atmosferici pornesc de la arderi care generează energie. Motoarele cu explozie internă utilizate în transporturi, arderile de combustibili gazoși, lichizi sau solizi in unități industriale la încălzirea locuințelor, etc. provoacă emisii de substanțe și particule care se degajă în atmosferă putând atinge concentrații nocive. În combinații cu impuritățile tradiționale din aer situația se complică și mai mult. Au fost puse în evidență în atmosferă peste 100 de substanțe poluante, prin care cele mai frecvente sunt: anhidrida sulfuroasă, oxidul de carbon, oxizii de azot, hidrocarburile policiclice, fumul, sulful. (C.Pârvu, 1999)

Fig.1. Sursele de poluare a aerului

Anhidrida sulfuroasă este un poluant aproape permanent al orașelor. Provine din siderurugie, rafinăriilor de petrol, vehiculele cu motor, termocentrale, etc. prin arederile incomplete ale combustibililor utilizați care eliberează în atmosferă sulf sub formă de anhidridă sau gaz sulfuros (SO2). Anhidrida sulfuroasă în condiții de umiditate se transformă în anhidridă slfurică (SO3) și apoi în aerosoli de acid sulfuric (H2S04) care provoacă fenomenul cunoscut sub numele de smog. Sub această formă sunt foarte periculoși, provocând moartea prin atacuri respiratorii sau de cord.

Fig.2. Formarea smog-ului în Londra

Anhidrida carbonică sau gazul carbonic provine din arderea compușilor oragnici și din transformarea oxidului de carbon. Sunt emisii în atmosferă cantități importante. Concentrația C02 crește pe întreaga suprafața a Terrei, favorizând reținerea căldurii aproape de sol și producând efectul de seră. Dacă nu se va reduce poluarea cu dioxid de carbon în baza unei tehnologii corespunzătoare, dacă nu se vor extinde spațiile verzi în orașe și nu se va proceda la împadurirea suprafețelor atât de mari rezultate din defrișare, se va ajunge la o situație greu de stăpânit, privind topirea ghețarilor polari, cu implicații imediate de creștere a nivelului apelor mărilor și inundarea marilor aglomerații urbane de pe țărmurile lor.

Oxidul de carbon este un gaz extrem de toxic. El se află în cantități apreciabile în atmosfera orașelor. Rezulta din arderile incomplete din siderurgie, rafinariile de petrol, de motoarele vehiculelor etc. De exemplu, un combinat siderurgic cu o capacitate de producție de 5 milioane t/an elimină în 24 ore circa 15000 t oxid de carbon, peste o mie t pulberi si aproximativ 50 t dioxid de sulf plus alte impurități (M.Barnea, C.Papadopol, 1975). Sulfura de carbon emanată in Suceava a provocat copiilor simptome neurologice.

Oxidul de azot este unul din componenții smogului din marile orașe. Are grad ridicat de toxicitate sși provine din industria fertilizanților, de la avione, de la cuptoarele industriale, motoare.

Hidrocarburile policiclice sunt frecvente în orașele cu uzine termoenergetice, cu întreprinderi siderurgice, cu aerodromuri, rezultând din arderea carbonaților.

Hidrocarburile cancerigene produse prin fumat constituie o sursă importantă de impurificare a aerului pentru populația întregului Glob. Numărul fumătorilor cuprinde circa 70-80 % din bărbați și peste 40 % dintre femei. Procentul fumătorilor are tendința de creștere constituind un lucru foarte grav. Fumul inhalat conține nicotină, oxid de carbon, hidrocarburi cancerigene, 3,4-benzpiren, aldehide, alcooli, acid cianhidric, compuși ai sulfului, substanțte fenolice, radioactive, plumb, mercur, cadmiu etc. Fumul de țigară este toxic și pentru cei care stau în prejma fumăoilor.