Tipuri de Compuși Biologic Activi Utilizați în Obținerea Materialelor Textile Multifuncționale

I.1. Tipuri de microorganisme

Microorganismele sunt substanţe microscopice, de obicei chiar unicelulare, ce fac parte din regnul Monera, Protozoa, şi, unii din regnul Fungi. Microorganismele se clasifică în Procariote (viruşi, bacterii) şi eucariote (alge, protozoare, fungi) [1].

Viruşii constituie cele mai mici structuri biologice care, într-un volum extrem de redus, reprezentat de un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN), conţin, în formă codificată, toate informaţiile necesare reproducerii lor. Dimensiunile lor variază de la cca. 2 nm, caracteristice celor mai mici viruşi (de tipul celui poliomielitic), până la cele de aproximativ 250-300 nm, specifice pox-viruşilor (de tipul celui variolic), iar forma particulelor lor virale (virioni) diferă amplu de la cea sferoidală la cea columnară. Spre deosebire de celelalte microorganisme patogene, viruşii sunt formaţi numai dintr-un nucleoid alcătuit dintr-un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN) (reprezentând 1-30 % din volumul virusului), înconjurat de un înveliş protector de proteine şi/ sau lipoproteine, numit capsidă, organizat în subunităţi morfologice distincte (capsomere). În funcţie de forma capsidelor şi de numărul capsomerelor pe care acestea le conţin, precum şi de tipul acidului nucleic din care sunt formate particulele virale, se disting mai multe tipuri de viruşi, fiecare manifestând însă o acţiune patologică specifică.

Bacteriile sunt organisme unicelulare procariote împărţite în mai multe clase, ordine, familii, genuri şi specii, care generează stări morbide pe baza următoarelor proprietăţi:

- infecţiozitatea, exprimată prin marea putere invazivă a germenilor patogeni în interiorul celulelor sau ţesuturilor umane;

- patogenitatea, reprezentată de capacitatea germenilor patogeni de a opera modificări celulare sau tisulare;

- virulenţa, exprimată prin facultatea unui număr cât mai mic de agenţi patogeni de a produce efecte morbide cât mai profunde;

- toxicitatea, reprezentată prin capacitatea unor bacterii de a sintetiza anumite endotoxine ( substanţe toxice intim legate de corpul bacterian propriu-zis) pe care le eliberează apoi în celulele umane prin lizarea bacteriei infectate iniţiale.

Fungii umani (ciuperci parazite şi micete) cuprind vreo 50 de specii patogene şi condiţionat patogene incluse în genurile Candida, Nocardia, Aspergillus şi Actinomyces, a căror putere infecţioasă nu se exprimă prin patogenitate, ci mai degrabă prin capacitatea lor de multiplicare locală în diverse organe interne ale omului. Infecţiile astfel rezultate (micoze) pot fi produse fie de fungi endogeni (care fac parte din microflora normală a organismului), de tipul celor din genul Candida sau Actinomyces, fie de fungi exogeni (care se găsesc în natură), cum sunt genurile Histoplasma sau Nocardia.

Protozoarele sunt organisme unicelulare cu o structură celulară complexă care, în funcţie de localizarea lor în interiorul organismului uman, produc o mulţime de boli intestinale (giardiaza, lambliaza etc.), hematice (malaria, tripanosomiaza, leishmanioza etc), venerice (trichomonas) sau chiar sistemice (toxoplasmoza)[2].

I.2. Microorganismele şi gazda umană

Microorganismele (bacterii, viruşi, paraziţi, fungi), prezente aproape pretutindeni sunt agenţi patogeni care pot produce infecţii locale sau generalizate în organism.

O piele sănătoasă nu este o piele sterilă. Din contra, fiecare centimetru pătrat de pe suprafaţa pielii este colonizată de mai multe sute de bacterii, provenind dintr-o duzină de specii diferite.

Aceste bacterii vin din mediul înconjurător apropiat: aer, obiectele pe care le atingem, alimentaţia noastră etc. Majoritatea acestor bacterii trăiesc şi se multiplică în straturile cele mai superficiale ale pielii, folosind doar elementele sale naturale, precum sebumul sau celulele moarte, pentru a se hrăni.

Aceste bacterii nu consumă, prin urmare, decât elemente superficiale şi neesenţiale pentru piele şi nu atacă niciodată structurile constitutive ale gazdei. Bacteriile trăiesc pe piele fără a ne incomoda vreodată şi constituie “flora rezidentă”.

În schimb, în afara acestei flore rezidente există şi o aşa-numită floră ocazională. Aceasta este compusă din germeni prezenţi şi ei în mediul nostru înconjurător şi care sunt susceptibili la fixarea pe pielea noastră pentru a se dezvolta, dar cu o dezvoltare în detrimentul gazdei.

Într-adevăr aceşti germeni, un fel de paraziţi ai pielii, nu se mulţumesc doar cu produse superficiale ale pielii pentru a se hrăni. Vor consuma şi elemente vitale pentru piele, precum celulele şi, deci, le vor agresa, provocând astfel maladii cutanare de unde numele lor de germeni patogeni.

Cea mai interesantă funcţie a “bacteriilor bune” din flora rezidentă este chiar prevenirea colonizării pielii de către aceşti germeni patogeni [3].

Mecanisme prin care flora normală intră în competiţie cu flora patogenă este prezentat în figura 2.