Analiza Riscului de Țară

Importanţa şi actualitatea riscului de ţară

Conceptul „risc de ţară” este relativ recent: a apărut în anii 1970 iar în deceniul următor a dobândit notorietate, devenind un factor esenţial pentru toate formele de colaborare economică internaţională: comerţ, investiţii, asigurări, etc. Pe plan internaţional, acest concept se bucură de un larg interes, ceea ce atestă importanţa şi utilitatea sa.

În România, noţiunea de „risc de ţară” a devenit foarte utilizată în ultimul timp, atât de către oamenii politici, de participanţii la viaţa economică, cât şi de către oamnii simpli, preocupaţi de realităţile economice. Băncile comerciale se confruntă în activitatea de creditare internaţională cu riscul de neplată în valută a obligaţiilor care decurg din împrumuturile externe. Din 1974, băncile private au început să se implice în creditarea statelor partenere, fiind preocupate din ce în ce mai mult de evaluarea riscului de ţară . Multe dintre ele au înfiinţat departamente specializate de evaluare a riscului în cadrul cărora sunt elaborate şi aplicate metode de estimare specifice riscului de ţară .

Riscul de ţară este un concept relativ nou în România, cu care băncile au început să opereze din 1990. Necesitatea evaluării riscului de ţară, în calitate de creditor de către ţara noastră, este pusă în evidenţă în special de imposibilitatea recuperării creanţelor externe.

Riscul de ţară poate fi definit ca fiind gradul de incertitudine luat în calcul la acordarea oricărui împrumut sau a oricărui alt produs finaciar solicitat în afara graniţelor ţării sau la aprecierea solvabilităţii ţării.

Cu alte cuvinte, riscul de ţară este riscul de materializare a unor pierderi datorate situaţiei şi evoluţiilor macroeconomice şi politice din ţara respectivă. În ceea ce priveşte pierderile, trebuie observat că ele nu sunt în mod necesar pierderi propriu-zise: un caz tipic este pierderea de oportunităţi.

De exemplu, numeroase firme occidentale au pierdut competiţia pentru obţinerea unor contracte în republicile ex-sovietice datorită nefamiliarităţii lor cu corupţia şi birocraţia locală, elemente care constituie o componentă critică a riscului de ţară.

Alte modalităţi de manifestare a pierderilor sunt :

- pierderi constând în costuri suplimentare (de exemplu, costuri suplimentare ocazionate de convingerea debitorilor de necesitatea respectării angajamentelor asumate);

- pierderi reale, constând în sume ce nu mai pot fi recuperate.

Acest tip de risc reprezintă o categorie specială, întru-cât, este considerat cea mai importantă categorie de risc financiar-bancar. Importanţa sa este considerabil sporită în contextul globalizării pieţei financiar-bancare şi al dezvoltării Uniunii Europene.

Modelele de analiză a riscului de ţară pun în lumină, pe lângă aspectele specifice, şi anumite informaţii privind gradul de stabilitate macroeconomică. Analiza dinamicii rating-ului de ţară permite aprecierea existenţei anumitor dezechilibre economice şi financiare.

Riscul de ţară are două mari componente: economică şi politică, aflate într-o permanentă şi inevitabilă relaţie de interdependenţă, de vreme ce politica economică face parte din politica generală a unui guvern. Această interdependenţă impune tratarea conjugată a acestor componente, care nu reprezintă altceva decât doua faţete ale aceluiaşi fenomen: riscul de ţară. La nivel metodologic, necesităţile algoritmului de evaluare impun determinarea unui scor politic şi a unu scor economic, ceea ce nu trebuie să afecteze aprecierea influenţei reciproce a celor două componente.

Riscul politic exprimă gradul de instabilitate politică. Acesta poate provoca situaţii de o gravitate deosebită pentru creditor, între care:

- repunerea în discuţie sau renegocierea unor contracte;

- limitarea sau interzicerea investiţiilor străine;

- limitarea sau interzicerea ieşirilor de capital;

- refuzul de a recunoaşte angajamentul guvernelor anterioare;

- anularea datoriei externe sau suspendarea plăţilor, etc .

Riscul economic , a doua componentă a riscului de ţară, este legat de incapacitatea autorităţilor

monetare ale ţării respective de a asigura transferul drepturilor creditorilor.

Depăşind sfera definiţiei şi a componentelor riscului de ţară, se identifică două elemente care pot genera pierderi: capacitatea de plată, pe de o parte şi voinţa de plată, pe de altă parte.

Capacitatea de plată pe termen lung a unei ţări este determinată de caracteristicile fundamentale ale economiei sale - structura acestei economii, calitatea managementului economic, situaţia datoriei externe, balanţa comercială – dar şi de alte elemente de natură politică: situaţia politică generală, imaginea guvernului şi a ţării, încrederea investitorilor interni şi externi în guvernul respectiv.

Nu trebuie neglijate, însă, nici elementele conjucturale, care, afectând direct balanţa de plăţi, pot determina la un moment dat apariţia incapacităţii de plată.

De exemplu:

- eforturi financiare impuse de apariţia unui conflict armat;

- reducerea veniturilor din export ca urmare a scăderii preţurilor mondiale la produsele respective sau a recesiunii globale;

- serviciul excesiv al datoriei externe, datorat unui grad de îndatorare exagerat sau dobânzilor ridicate;

- fuga capitalurilor.