Bursa London Stock Exchange

Bursa LONDON STOCH EXCHANGE

Capitolul 1. London Stock Exchange( LSE)

1.1 Modul de organizare al bursei LSE

Bursa de la Londra a fost mult timp prima bursă din lume şi a rămas cea mai internaţionalizată piaţă de capital. „Big bang”-ul din 1986 a permis City-ului să-şi oprească declinul atrăgând profesionişti, investitori şi emitenţi internaţionali datorită suprimării comisioanelor fixe, dereglementării avansate, fiscalităţii avantajoase şi modernizării pieţei.

Bursa de la Londra a fost mult timp prima piaţă de capital in plan mondial. Ea funcţiona ca un club profesional ce opera după propriile reguli şi tradiţii.

Insa orasul londonez a început să fie concurat de bursele americane care, la începutul anilor ’80 au acaparat o parte tot mai mare din tranzacţiile realizate mai înainte în Anglia si adus la aparitia unui dublu fenomen pe piata de capital:

- diversificarea internaţionalizării portofoliilor, în favoarea pieţei americane;

 deturnarea a numeroase tranzacţii către Bursa din New York ca urmare a unor raţiuni practice (facilităţi pentru negocierea blocurilor de titluri) şi a unor probleme legate de costurile tranzacţiilor.

 Astfel ca pe piata de capital londoneza profesiunea de intermediar de bursă era foarte bine protejată siprea puţin pregătită pentru mediul concurenţial. Mulţi agenţi de schimb nu puteau supravieţui decât practicând comisioane extremridicate.

1.2. Modul de organizare al bursei LSE

LSE a fost un club condus de un Council format din 35 de membri si cu timpul s-a structurat sub forma unei firme private, condusă de un preşedinte şi de un consiliu (Board) a cărei componenta este diferită de Council. Consiliul este compus din mai puţini membri ai bursei şi mai mult din reprezentanţi ai investitorilor şi ai conducerii bursei. Responsabilităţile LSE sunt asemănătoare cu cele ale NYSE: admiterea de noi membri, admiterea valorilor la cotă şi organizarea de tranzacţii.

Incepand cu anul 1973 influenţa bursei londoneze s-a extins la toate bursele regionale, ca şi la Bursa de la Dublin, care a fuzionat cu cea din Londra.

De-a lungul timpului, intermediarii trebuiau să urmeze regula „monocapacităţii”: pe de o parte, curtierii (brokers) interveneau pe contul clienţilor şi, pe de altă parte, contrapartiştii (jobbers) interveneau exclusiv pe cont propriu. În 1986, bariera dintre cele două profesiuni a fost eliminată, fiecare deţinând „dual capacity”.

În prezent, membrii LSE se pot face agreaţi în calitate de broker (curtier pe contul clienţilor lor), broker-dealer (curtier pentru terţi sau pe cont propriu),sau market maker (ţinător de piaţă: membrul se angajează să propună, pentru valorile de care se ocupă, preţuri de vânzare şi preţuri de cumpărare oricare ar fi condiţiile pieţei). Sunt oferite şi alte statute, cel de inter dealer broker, care intervine între market makeri pentru a le asigura un anumit anonimat.

„Big bang”-ul a modificat profund fizionomia City-ului. Suprimarea comisioanelor fixe,

răscumpărările firmelor de curtaj, informatizarea costisitoare şi crahul bursier din 1987 au avut raţiuni ale vechii organizări. Deja numărul de jobber s-a micşorat puternic după război, trecând de la 150 în 1955 la 17 în 1986. Ca urmare a „Big bang”-ului, societăţile străine s-au instalat (540 bănci străine sunt prezente la Londra, faţă de 340 la New York şi 170 la Paris) şi au luat sub control în câţiva ani majoritatea sediilor britanice, dintre care cei mai prestigioşi: Smith New Court, Morgan Grenfell, Wartburg, Barings.

De altfel, cei ce au susţinut piaţa britanica au văzut întărindu-se obligaţiile lor de publicare a tranzacţiilor. Din 1991, o tranzacţie superioară la de trei ori media tranzacţiilor (Normal Market Size sau NMS) trebuie să fie raportată pieţei în 90 de minute, celelalte trebuind să fie încă şi mai rapide.Modul de tranzactionare pe piata de capital britanica s-a facut in paralel cu creşterea transparenţei s-a făcut pe cheltuiala susţinătorilor pieţei, ale căror marje şi oportunităţi se reduc din cauza rapidităţii crescute a publicării tranzacţiilor lor.

1.3.Caracteristici si clasificarea bursei LSE

Principala caracteristica a bursei LSE era absenţa, cel puţin până în 1996, precum si a centralizării ordinelor. LSE funcţionează pe bază de „preţuri” şi nu de „cursuri” si este diferită de pieţele americană şi franceză . Fiecare operaţiune este realizată cu un susţinător de piaţă sau electronic, la preţuri diferite la cumpărare şi la vânzare.

Piata bursiera londoneza se clasifica astfel:

– piaţa internă, SEAQ (Stock Exchange Automated Quotation);

– piaţa internaţională, SEAQ International (SEAQ-I).

Pe fiecare dintre aceste două pieţe sunt transmise electronic preţurile oferite pentru ordinele de talie normală. De-a lungul anilor, SEAQ-I a atras cantităţi importante de ordine pentru valorile internaţionale. Ea a distrus supremaţia pieţelor locale, îndeosebi europene, în ceea ce priveşte negocierile de blocuri de titluri. Strălucirea SEAQ-I a întărit City-ul în faţa preeminenţei europene. În schimb, modernizarea pieţelor bursiere ca cea din Paris şi Frankfurt, care au introdus contrapartea pe blocuri de titluri, a condus la frânarea, chiar inversarea tendinţei de expatriere către Londra a tranzacţiilor importante.

La începutul anului 1996, LSE a hotărât să pună în funcţiune o reţea electronică (Sequence 6), înlesnind negocierile via un sistem de confruntare a ordinelor cum se practică şi la bursele continentale. Cele două sisteme de negociere prin „preţuri” şi prin „ordine” pot astfel să coexiste.

1.4. Sistemul de reglementare-livrare al bursei LSE

Piaţa bursieră LSE s-a diversificat în ceea ce priveşte sistemele de tranzacţionări electronice datorate SEAQ insa aceasta nu are echivalent decât în întârzierea sistemului său de reglementare-livrare a titlurilor. Punerea în funcţiune a unui nou sistem (CREST), în iulie 1996, urmărea să reducă duratele de livrare de la cinci la trei zile (majoritatea pieţelor concurente funcţionează de mult timp cu T+3). El înlocuieşte sistemul TALISMAN care nu efectuează decât simple livrări.

Modificările aflate în curs la sistemul de negociere, obligaţiile crescute de a face publice

tranzacţiile market makerilor mai rapid, întărirea controalelor autorităţilor în ceea ce priveşte respectarea reglementării displac actorilor pieţei. Aceştia se opun deschis reformelor promovate de LSE pentru a se adapta la o concurenţă europeană sporită. Atracţia pieţei londoneze pentru

intermediarii financiari, care vor putea de acum înainte, datorită directivei asupra serviciilor de

investiţii, făcute în oricare loc din Europa, riscă să se limiteze la cel al unei pieţe off shore: costuri

salariale reduse, reglementare suplă şi sancţiuni limitate. Cu toate acestea, formidabila capacitate de adaptare a pieţei britanice, puţin subiect de îngreunare tehnocratică, cultura şi tradiţia financiară a City-ului, deschis către lume şi poziţia sa neegalată pe piaţa de valori internaţionale, fac să sporească o puternică concurenţă engleză pentru supremaţia financiară în Europa.

City-ul londonez, a treia piaţă bursieră din lume şi, de departe, cel mai important centru financiar european, are o îndelungată tradiţie istorică şi o incontestabilă reputaţie de profesionalism; de altfel, motto-ul bursei – Dictum meum pactum – subliniază seriozitatea tipic britanică a instituţiei bursiere.