Bursele de mărfuri în România

Scurt istoric

Apariţia şi formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a început în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Grecia şi Roma Antică şi continuă şi astăzi. Daca ar fi să alegem oricare din produsele tranzacţionate azi la bursă şi am încerca să-i traversăm evoluţia pe piaţă de-a lungul istoriei, am găsi că acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de mărfa (barter), contractul cu plată şi livrare imediată (spot), contractul cu plată şi livrare ulterioară stabilirii preţului (forward) şi contractul la termen (futures şi options).

Dupa cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului”(1937), încă din 1839 apare ideea organizarii unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei” este prezentat „Codul de Comerț” care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial dupa unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863.

„Codul de Comerţ” din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez” din 1807. În 1865, în ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Române” apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse.

„Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri” din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti. „Legea asupra burselor de comerţ” din 1904 a redefinit instituţia bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România.

Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu”, admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

Bursa de mărfuri: concept, trăsături şi structură

Verigă importantă a economiei de piaţă, bursa, este o instituţie organizată şi supravegheată de stat, prin care se realizează schimburi comerciale (tranzacţii) cu mărfuri sau valori fără prezentarea, predarea şi plata concomitentă a obiectului tranzacţiei.

Bursa de mărfuri este piaţa unde se tranzacţionează mărfuri fungibile înrudite calitativ, substituibile şi perfect conservabile, după o procedură specială care se desfăşoară, pe baza unui program prestabilit, într-un loc cunoscut, în prezenţa cumpărătorilor sau a reprezentanţilor acestora, sub supravegherea unor autorităţi.

La bursa de mărfuri se negociază:

- produse agroalimentare (grâu, porumb, orez, soia);

- metale (cupru, aluminiu, zinc.);

- produse tropicale (cafea, cacao, zahar);

- produse de origine minerală (petrol);

- unele produse cu grad ridicat de perisabilitate (ouă, carne).

Negocierea nu se realizează asupra unor bunuri fizice, individualizate şi prezente ca atare la locul contractării (ca în cazul licitaţiilor clasice), ci pe baza unor documente reprezentative, care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii şi constituie imaginea comercială a acesteia (o anumită cantitate de marfă de o anumită calitate). Aşadar, bursa de mărfuri este o piaţă dematerializată unde se încheie contractul dintre părţi, identificarea şi circulaţia mărfurilor realizându-se în afara acestei pieţe.

Bursele de mărfuri sunt pieţe libere pentru că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi ofertei care se manifestă în mod real în economie. Cu alte cuvinte, nu pot fi tranzacţionate la bursă decât acele mărfuri pentru care există o concurenţă liberă, adică un numar suficient de mare de ofertanţi şi cumpărători, astfel încât să nu apară posibilitatea influenţării preţului. Bursa este opusă prin esenţa sa ideii de monopol. O marfă poate face obiectul tranzacţiilor la bursă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii :

a) oferta este amplă şi provine de la un numar suficient de mare de ofertanţi;

b) cererea este solubilă şi relativ constantă:

c) preţurile nu fac obiectul unor măsuri administrative de control;

d) este asigurată transparenţa informaţiilor privind piaţa;

e) produsul să se preteze la o standardizare precisă sub aspectul calităţii, asigurând garanţia că între ceea ce s-a negociat în contract şi ceea ce se livra şi recepţiona nu există nici o deosebire.

f) produsul să fie depozibil (excepţie fac ouăle, cornutele vii etc. care se livrează fără a fi depozitate).

Bursa de mărfuri este o piaţă organizată, deoarece tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi. Nu este vorba de administrarea pieţei, ci de reglementarea sa, astfel încat să se asigure condiţiile pentru o concurenţă liberă, pentru tranzacţii comerciale libere şi deschise.

Bursa de mărfuri este o piaţă , reprezentaţii servind drept reper pentru toate tranzacţiile care se efectuează cu acele mărfuri pentru întreaga activitate economică şi sursă a informaţiei de bază pentru agenţii economici. Aici se stabiileşte preţul (aşa-numitul curs al bursei) pentru mărfurile negociate - element esenţial pentru tranzacţiile comerciale care se desfaşoară în ţară, respectiv în cazul marilor burse, în întreaga lume.