Extras din document
Introducere
Actualitatea temei de cercetare. Perioada de tranziţie la economia de piaţă a Republicii Moldova a impus introducerea unor inovaţii, printre care şi Bursa de Valori a Moldovei, care a fost creată cînd economia ţării era într-un moment de declin şi se înregistrau mari dezechilibre la nivel micro şi macroeconomic. Spre sfîrşitul anilor 90 această perioadă a luat sfîrşit şi economia a început să se redreseze ceea ce impune şi Bursa de Valori a Moldovei să se dezvolte prin implimentarea unor tehnici şi instrumente concepţional noi, pentru a putea răspunde exigenţelor timpului. Ceea ce va permite economiei naţionale să înregistreze parametri pozitivi din punct de vedere calitativ şi cantitativ.
O tendinţă globală care influenţează extrem de mult comerţul internaţional şi stabilirea preţurilor la toate produsele pe plan mondial este folosirea contractelor financiare derivate. Aceste contracte, cu totul că istoria lor este foarte scurtă iar ele au început să fie folosite tot mai des abia spre sfîrşitul secolului XX, permit influenţarea principalilor indicatori micro şi macroeconomici, ceea ce este foarte important e că aceste contracte folosite corect pot determina o evoluţie ascendentă a economiei şi înregistrarea unor venituri enorme.
Implimentarea contractelor futures în Republicii Moldova va crea un sistem de instrumente important în alegerea şi stimularea investiţiilor, diminuarea riscurilor economice mai ales a celor legate de evoluţia nefavorabilă a preţurilor în complexul agroindustrial a republicii.
Realizarea acestor tendinţe şi direcţii în economia naţională va facilita ieşirea Moldovei din criza economică şi financiară creată, va favoriza dezvoltarea mai rapidă şi mai eficientă a relaţiilor de producţie, vitalitatea cărora depinde foarte mult de atragerea şi concentrarea mijloacelor băneşti în ramurile de bază şi prioritare a economiei. Stimularea investiţiilor în procesul de producţie şi de prelucrare a produselor cît şi de implimentarea a contractelor derivate pe piaţa Moldovei vor influenţa benefic calitatea şi costul produselor moldoveneşti, ceea ce va stimula exportul, ducînd la o rentablitate înaltă şi la un curs ascendent a economiei naţionale.
În acest context, un obiectiv de mare importanţă în activitatea agenţilor economici îl constituie perfecţionarea mecanismului de gestionare a pietei valorilor mobiliare şi, în special, elaborarea, implementarea şi gestionarea titlurilor fmanciare derivate în Republica Moldova.
Elaborarea direcţiilor de promovare a contractelor Futures în Republica Moldova va stimula şi va contribui la dezvoltarea şi creşterea producţiei de calitate, creînd premisele necesare sporirii eficacităţii economice a societăţii. Elaborarea şi implementarea contractelor futures pe piaţa valorilor mobiliare din Moldova devine cu mult mai actuală în conditiile susţinerii şi protejării producătorilor autohtoni, stimulării şi promovării exportului şi cucerirea unor noi pieţe de desfacere. În conditiile aderării Republicii Moldova la Uniunea Mondial a Comerţului, prin intermediul unui sistem dezvoltat de titluri financiar derivate produsele moldoveneşti vor fi promovate foarte eficient ce va duce la înregistrarea unor profituri foarte mari.
Toate aceste aspecte au determinat actualitatea temei de cercetare, determinînd necesitatea concretizării şi definitivării unor aspecte teoretico-metodologice ce ţin de experienţa mondială în domeniul managementului tranzacţiilor cu titlurile financiar derivate, analizînd condiţiile şi evidenţierea particularităţilor specifice ale pieţei autohtone ce vor asigura pe această bază implimentarea cu succes a contractelor futures în Republica Moldova
Scopul lucrării - este de a dezvălui particularităţile contractelor futures, de a descrie aceste titluri şi mecanismele prin intermediul cărora se poate acţiona asupra lor şi de a determina existenţa premiselor economice şi metodologia de implimentare a contractelor futures pe piaţa bursieră din Republica Moldova, în baza unor analize teoretice şi metodologice adecvate efectuate asupra activităţii pieţelor de capital internaţionale şi autohtone, a unor pieţe de valori mobiliare foarte importante la nivel mondial cît şi a Bursei de Valori a Moldovei.
Scopul cercetărilor efectuate este de a aborda şi soluţionarea următoarele sarcini:
- argumentarea şi evidenţierea rolului esenţial al contractelor la temen în economia mondiala şi evidenţierea rolului titlurilor fînanciare derivate în dezvoltarea stimulatoare a relaţiilor economice şi de productie;
- cercetarea particularităţilor contractelor futures pe pieţele mondiale şi argumentarea pe aceasta cale a specificului de implimentare şi gestionare acestora pe piaţa autohtonă, elaborarea mecanizmului de gestionare, de diminuare şi de acoperire a riscurilor specifice contractelor futures;
- scoaterea în evidenţă a tehnicilor şi elementelor concrete de promovare a produselor derivate pe piaţa internă, estimarea potenţialului pieţei autohtone necesar implementării titlurilor fmanciare derivate în Republica Moldova;
- cercetarea potenţialului pieţelor care dispun de o infrastructură adecvată
tranzacţionării organizate, efective şi echitabile a contractelor futures;
- elaborarea unui set de propuneri vizînd perfecţionarea sistemului legislativ de reglementare şi gestionare a pieţei valorilor mobiliare şi a Bursei de Valori a Moldovei, implementarea cărora în practică vor stimula, accelera procesul de dezvoltare a pieţei titlurilor fînanciare derivate în Moldova.
- analiza cadrului legislativ şi elaborarea unor propuneri privind reglementare procesului de implimentare şi gestionare ulterioară a tranzacţiilor cu contractele futures pentru piaţa bursieră din Republica Moldova;
Obiectivele şi problematica complexa a studiului au deteminat, structura logica a tezei în urmatoarelc capitole:
În capitolul I: se analizează aspectele teoretice şi evoluţia dezvoltării şi gestionării a pieţelor pe care se tranzacţionează aceste contracte; se cercetează evoluţia şi condiţiile apariţiei contractelor futures; sunt caracterizate şi se descriu contractele futures şi elementele lor de bază; se dezvăluie importanţa acestor contracte, prin argumentarea punctelor forte a acestor contracte şi prin intermediul faptelor istorice atestate.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contractele Futures.doc