Dezvoltarea Tranzacțiilor cu Obligațiuni la BVB

I. Definirea si clasificarea

Obligatiunile sunt titluri reprezentate prin dreptul de creantă al proprietarului asupra emitentului. Proprietarul unei obligatiuni este o persoană care a împrumutat o anumită sumă de bani emitentului (statul, o colectivitate publică, societate natională sau privată), obligându-l astfel, pe cel împrumutat de a-l remunera, prin vărsarea periodică a unei sume proportionale cu totalul împrumutului, si care se numeste, dobânda.

Împrumutul este, în principiu, rambursabil, fie într-o singura transă fie în mai multe transe, prin intermediul unui tabel de amortismente periodice, care pot fi constante sau variabile (în general, progresive) esalonate înca de la emisiunea titlului.

Datorita venitului fix pe care îl aduc obligatiunile, acestea se numesc valori mobiliare cu profit fix. Prin emisiunea si negocierea lor pe piete primare si secundare de capital, sunt mobilizate activele financiare disponibile la investitori si redistribuite societătilor publice si private.

Obligaţiunile sunt valori mobiliare emise de către o persoană juridică pe termen mediu si lung (peste un an) pentru atragerea capitalului de împrumut, asigurând mobilizarea capitalului pe termen lung de către utilizatorii de fonduri si dând detinătorilor lor drepturi asupra veniturilor bănesti nete ale emitentului. Posesorii de obligaţiuni sunt îndreptătiti, în schimbul sumelor împrumutate, să încaseze o dobândă la anumite intervale de timp.

Dacă emitentul (persoană juridică, autoritate locală sau statul) are nevoie de fonduri pentru finantarea unei investitii sau a dezvoltării activitătii curente, acesta poate initia o emisiune de obligaţiuni. Astfel, institutia emitentă nu va fi datoare unui singur creditor, ci mai multor investitori care cumpară astfel de titluri financiare cu venit fix.

Spre deosebire de acţiuni, care reprezintă o parte din capitalul social al unui emitent, obligaţiunile sunt fractii dintr-un împrumut. Detinătorii de obligaţiuni au calitatea de creditori si nu de coproprietari, asa cum sunt detinătorii de acţiuni. De asemenea, obligaţiunile au o durată de viată limitată si nu conferă drepturi de vot, în timp ce acţiunile dau drept de vot în cadrul companiei si sunt emise pe o perioadă de timp nelimitată. Persoana juridică care emite obligaţiunile îsi ia un angajament ferm fată de toti creditorii reprezentati de detinătorii obligaţiunilor. Acest angajament ferm se referă la modalitatea de returnare a fondurilor bănesti împrumutate, în anumite conditii de dobândă si timp.

Principalele caracteristici ale instrumentelor cu venit fix sunt următoarele:

1. Valoarea nominală (engl. par value, face value sau redemption) reprezintă suma de bani pe care emintentul obligaţiunii (debitorul) o va plăti la scadenţă. Valoarea nominală sau valoarea paritară se determină astfel:

unde: VN reprezintă valoarea nominală, Vî este valoarea împrumutului, iar N numărul de obligaţiuni emise.

Valoarea nominală a unei obligaţiuni numită de multe ori si principal este o valoare conventională stabilită la momentul emisiunii si reprezintă raportul între valoarea totală a împrumutului si numărul total de obligaţiuni emise. De exemplu, emisiunea de obligaţiuni a Băncii Comerciale Române cu scadentă în 2009 avea o valoare totală de 242.827.800 lei si era formată din 2.428.278 obligaţiuni, fiecare obligaţiune având o valoare nominală egală cu 100 lei.

2. Cuponul de dobândă reprezintă venitul periodic pe care îl primeşte deţinătorul obligaţiunii, şi se determină ca un procent (rata cuponului) aplicat la valoarea nominală, ilustrat în relaţia de mai jos:

C=c x VN

unde: C reprezintă cuponul, c reprezintă rata cuponului. Cupoanele unei obligaţiuni

pot fi acordate trimestrial, semestrial, anual în funcţie de condiţiile stabilite de debitor în momentul emisiunii instrumentelor.

În schimbul sumei de bani pe care investitorii o împrumută emitentilor de obligaţiuni (prin cumpărarea obligaţiunilor emise), acestia primesc o dobândă anualizată exprimată procentual. Aceasta poate fi o rată de dobandă fixă, pentru toată perioada de viată a obligaţiunilor, sau variabilă, în functie de ratele medii de dobândă de pe pietele interbancare locale sau internationale (ROBOR, LIBOR, EURIBOR). Rata de dobândă stabilită de către emitent la momentul emisiunii si aplicată la valoarea nominală a obligaţiunii permite calcularea cuponului de dobândă care revine obligatarilor. De exemplu, dacă rata anuală a dobânzii stabilită este de 10%, valoarea nominală a obligaţiunilor este de 100 lei, investitorul are în portofoliu o obligaţiune, iar emisiunea este în moneda natională, cuponul anual de dobândă va fi de: 100lei x 10% x 1 obligaţiune = 10 lei. Cuponul de dobândă este în acest caz suma efectivă pe care o primeste investitorul la fiecare dată de plată a dobânzii.

3. Scadenţa (maturitatea) este un alt element caracteristic al obligaţiunilor, ce reprezintă perioada de timp pe care este acordat împrumutul şi în care se plătesc cupoanele de dobândă. Obligaţiunile sunt emise pe anumite maturităţi în funcţie de necesarul de capital al emitentului. De exemplu statul poate emite bilete de trezorerie pe maturităţi mai mici de un an, bonuri de tezaur între 1 an şi 10 ani (termen mediu), şi obligaţiuni pe termen lung între 10 şi 30 de ani.

În prospectul de emisiune se găsesc si informatii referitoare la: data emisiunii, care reprezintă data la care obligaţiunile sunt puse la vânzare; datele de plată a dobânzii, adică datele la care emitentul se obligă să plătească dobândă si care sunt stabilite la intervale de timp anuale, semestriale, etc. Data maturitătii sau data scadentei, reprezintă ultima zi a duratei de viată a acestor valori mobiliare si coincide cu data la care toate obligaţiile emitentului descrise în prospect se sting prin restituirea întregii sume împrumutate. Modalitătile de restituire a împrumutului obligatar pot fi: rambursarea întregului împrumut la scadentă sau rambursarea unor transe anuale.