Instituția Bursei

INSTITUŢIA BURSEI

Instituţia bursei reprezintă cadrul organizatoric creat în vederea funcţionării pieţei bursiere intrinseci, după principii care să-i asigure funcţionarea conform strategiei adoptate.

Instituţia bursei a apărut ca urmare a creării premiselor funcţionării pieţei bursiere.

Această instituţie este reglementată prin acte normative care definesc:

• categoriile care participă la activitatea pieţei bursiere;

• mecanismele care stau la baza tranzacţiilor bursiere

• modalităţile de organizare şi funcţionare a instituţieie bursiere

formele de control şi emitere a informaţiilor bursiere.

Instituţia bursieră are la bază o Asociaţie a Membrilor Bursei, fapt pentru care, atât legislaţia ţărilor avansate în reglementarea sa, cât şi în ţările unde piaţa bursieră funcţionează de mai recent, apare reglementat acest principiu.

Spre exemplificare, prin “Security Exchange Act” (1931) – S.U.A. bursa este definită ca “orice organizaţie, asociaţie sau grup de persoane, înregistrate sau nu în calitate de corporaţie, ce constituie, menţine şi pune la dispoziţie un spaţiu plus condiţiile necesare confruntării cererii şi ofertei de mărfuri sau titluri financiare, pentru îndeplinirea, în mod curent, a funcţiilor bursei concretizate în desfăşurarea corectă a tranzacţiilor bursiere”.

Există regelementări similare şi în Japonia, unde bursa este definită ca “o persoană înregistrată în calitate de corporaţie, care pune la dispoziţie o piaţă, în vederea desfăşurării tranzacţiilor de valori sau mărfuri”.

În România, prin Legea nr. 52/1994, bursa de valori este reglementată ca fiind “o instituţie cu personalitate juridică, care asigură publicului, prin activitatea intermediarilor autorizaţi, sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, coordonată, transparentă şi echitabilă a tranzacţiilor cu valori mobiliare admise la cotă, oferind economiilor investite garanţie morală şi securitate financiară” şi care, de fapt, constituie piaţa oficială şi organizată pentru negocierea valorilor mobiliare.

Legea nr. 129/2000 privind bursele de mărfuri, reglementează bursa de mărfuri ca fiind “o instituţie publică, cu personalitate juridică, reglementată şi controlată de CNVM, care autorizează funcţionarea acestei pieţe şi asigură condiţiile necesare societăţilor de brokeraj pentru efectuarea tranzacţiilor pe pieţele organizate şi autorizate de organul de supraveghere”.

Bursa este reglementată şi autorizată de un organ autorizat, ce supraveghează piaţa respectivă. În România acest organ este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare - CNVM cu:

• piaţa valorilor mobiliare;

• piaţa mărfurilor.

CNVM are anumite atribuţiuni privind reglementările în domeniile respective, şi anume elaborează regulamente de autorizare, funcţionare şi control a acestor pieţe de capital şi a pieţei burselor de mărfuri.

Bursa este creatoarea cadrului pieţei bursiere, a spaţiului respectiv unde are loc tranzacţia bursieră, după anumite sisteme şi proceduri autorizate de organul de supraveghere, dar şi autoreglementate.

Instituţia bursieră asigură acele sisteme de tranzacţionare ce conferă transparenţă, garanţie şi eficienţă investitorilor.

Instituţa bursieră poate fi grupată, din punct de vedere al participării la capitalul de constituire, în:

1. instituţii constituite cu capitalul membrilor bursei, fără a fi aport al capitalului de stat;

2. burse la care statul asigură fondurile necesare funcţionării instituţiei bursiere, urmând ca membrii bursei, într-un interval de timp, să ramburseze acest credit şi să devină instituţie privată;

instituţii bursiere hibride (capitalul de stat rămâne în organizarea şi funcţionarea acestei instituţii).

Pentru funcţionarea unei instituţii bursiere şi pentru crearea pieţei bursiere propriu-zise, pe lângă cadrul legislativ, trebuie să existe un cadru economic care să asigure funcţionarea bursei respective. Astfel, trebuie îndeplinite următoarele principii:

• principiul atomicităţii - bursa ia fiinţă, în general, pe structura unei pieţe dezvoltate, unde există deja subiecţii cererii şi ofertei, nefăcând altceva decât să dezvolte această piaţă;

• principiul omogenităţii – piaţa din zonă să asigure un climat economic, să coexiste un număr cât mai mare de purtători ai cererii şi ofertei;

• princpiul fluidităţii – să existe un volum minim de tranzacţii care să asigure existenţa acestei instituţii;

• princpiul adaptabilităţii – atât prin regulamentele proprii, cât şi prin cele avizate de organul de supraveghere, bursa trebuie să se adapteze noilor condiţii de evoluţie a factorilor care au impus-o.

Astfel, de multe ori, viaţa economică a luat-o înaintea reglementărilor teoretice; au apărut permanent pieţe noi, mecanisme şi instrumente noi de tranzacţii, etc;

• principiul corectitudinii - prin regulamentele emise, bursa trebuie să impună anumite sisteme de garantare, astfel încât să nu apară litigii între părţile care tranzacţionează. De asemenea, bursa trebuie să asigure şi condiţiile pentru realizarea eficientă a ordinelor pe care purtătorii cererii şi ofertei le transmit în piaţă;

• princpiul neutralităţii – activitatea nu trebuie viciată de factori perturbatori (zvonuri, concurenţă neloială, informaţii confidenţiale ş.a.m.d).