Instituții financiare nebancare și locul lor în sistemul financiar european

1. Introducere

Instituțiile financiare nebancare reprezintă entitățile altele decât băncile sau instituțiile de credit, care desfășoară activitatea de creditare, respectând condițiile stabilite de lege. În România, înființarea și funcționarea instituțiilor financiar nebancare sunt stabilite de Legea nr. 93/2009. Prin natura lor, instituțiile financiare nebancare desfășoară următoarele activități de creditare:

- acordarea creditelor, precum: creditele de consum, creditele ipotecare, creditele imobiliare, microcreditele, finanțarea activităților comerciale, operațiunile de factoring, scontarea și forfetarea.

- leasingul financiar

- emiterea garanțiilor, asumarea angajamentelor de garantare, asumarea angajamentelor de finanțare

- acordarea creditelor cu acceptarea bunurilor în gaj, inclusiv amanetarea prin intermediul caselor de amanet

- alte forme de finanțare de natura creditului

Instituțiile financiare nebancare se deosebesc de bănci prin statutul lor, prin reglementările care se aplică, prin criteriile care trebuie de îndeplinit pentru obținerea autorizației de funcționare, precum și de activitățile pe care acestea le pot derula. Una dintre principalele diferente este că instituțiile financiare nebancare pot acorda credite dar în același timp nu sunt autorizate să atragă depozite. Activitatea de atragere a depozitelor poate fi realizată numai de către bănci și alte instituții de credit.

Odată cu criza financiară din anul 2008, instituțiile financiare nebancare și-au mărit cota de intermediere financiară în zona euro. În felul acesta IFN-urile au contribuit la atenuarea efectelor apărute în urma crizei. Cota de piață a IFN-urilor în UE a crescut considerabil de la 42% în anul 2008 la 57% în anul 2015. Astfel, acestea au contribuit la finanțarea diferitelor sectoare ale economiei, sectoare care anterior s-au finanțat în mod tradițional de la bănci. Interacțiunea a unor factori de natură ciclică și structurală au contribuit la această creștere. Pe de-o parte creditarea de către sistemul bancar a stagnat din cauza crizei financiare, pe de altă parte criza datoriilor suverane din zona euro a contribuit la dezintermediere.

În același timp, creșterea nivelului de intermediere a IFN-urilor a fost susținută de scăderea ratelor de dobândă în urma crizei financiare, precum și a factorilor structurali pe termen lung, inclusiv tendințele demografice și îmbătrânirea populației, toate acestea au condus la o creștere a achizițiilor de produse oferite de către IFN-uri. De asemenea instituțiile financiare non-monetare pot accelera transmiterea politicii monetare, acestea acționează mult mai rapid decât băncile la impulsurile și schimbările de politică monetară. Acest lucru de asemenea contribuie la o rezistență mai mare a IFN-urilor în perioada de criză, datorită reglementării și supravegherii mai puțin stricte.

2. Rolul IFN-urilor în sistemul financiar european

IFN-urile completează băncile în furnizarea de servicii financiare pentru persoane fizice și companii. Ele reprezintă o concurență pentru bănci în furnizarea acestor servicii. În timp ce băncile pot oferi un set de servicii financiare, ca un pachet pentru afaceri, IFN-urile oferă servicii adaptate la specificul clienților. În plus, IFN-urile individuale se pot specializa într-un anumit sector, având un avantaj informațional. Având un sistem financiar diversificat, care include instituții financiare nebancare, acestea pot proteja economiile de șocurile financiare precum și la recuperarea după aceste șocuri. IFN-urile oferă multiple căi de a transforma economiile în investiții de capital, care acționează în calitate de rezervă, în cazul în care forma primară de intermediere eșuează. Cu toate acestea țările care nu dispun de reglementări eficiente și instituții financiare nebancare, pot avea un sistem financiar foarte fragil. Deficiențele în reglementarea sectorului financiar nebancar pot alimenta un balon al creditării și supraevaluarea activelor urmat de colapsul prețurilor pentru active și a împrumuturilor implicite.

În anii care au precedat criza financiară, atât băncile cât și IFN-urile au contribuit la o expansiune rapidă a sectorului financiar. Împrumuturile riscante și nelichide au fost transformate în instrumente negociabile pe termen scurt, care au fost deținute de bănci sau vândute gospodăriilor, firmelor sau investitorilor instituționali. Dimensiunea sectorului financiar european a continuat să crească după criza financiară globală, dar intr-un ritm mai lent. Băncile s-au confruntat cu o încetinire a creșterii echilibrate, ca rezultat al crizei financiare, criza datoriei suverane, precum și schimbările în reglementare. În ceea ce privește mediul economic fragil, oferta de credite neperformante a înregistrat o creștere ceea ce a condus la o deteriorare accentuată în bilanțurile băncilor. Cu toate acestea măsurile întreprinse de BCE, au furnizat lichidități și au sprijinit creditul, atenuând riscurile unei dezintermedieri dezordonate în întregul sistem bancar. Pe partea cererii de credite, prețul acestora a scăzut precum și valoarea garanției care stă la baza creditelor acordate de sectorul non-financiar.