Piața de capital

Piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o piata pe care se tranzactioneaza in mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), piata ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumparatorii de actiuni si obligatiuni) si care urmaresc plasarea profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de catre emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in vederea finantarii unor proiecte de investitii.

Desigur, piata de capital prezinta interes si din alte puncte de vedere, permitand preluarea controlului asupra unor societati prin achizitii semnificative de actiuni sau obtinerea unor castiguri pe termen scurt prin specularea modificarilor de curs ale valorilor mobiliare.

In functie de momentul in care se realizeaza tranzactia, piata de capital se imparte in doua segmente:

- Piata primara. Este piata pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regula fac legatura intre societatea emitenta si investitori, se obliga sa plaseze valorile mobiliare nou emise in schimbul unui comision;

- Piata secundara. Odata puse in circulatie valorile mobiliare pe piata primara, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Functionarea efectiva a pietei secundare se realizeaza prin intermediul pietelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de bursa de valori si de piata extrabursiera (sau piata OTC - Over the Counter Market).

Diferenta dintre cele doua forme organizate ale pietei de capital (bursa si piata OTC) consta in existenta unor conditii si criterii de eficienta economico-financiara, de informare a investitorilor, referitoare la numarul de actiuni puse in circulatie, etc pentru accesul la bursa, conferind societatii cotate pe aceasta piata garantii superioare pentru investitori.

In literatura de specialitate, notiunea de activ este prezentata din mai multe puncte de vedere:

• in plan juridic, activul reprezinta totalitatea drepturilor cu continut economic, aflate in proprietatea unei persoane fizice sau juridice, iar totalitatea datoriilor sau a altor obligatii care se pot evalua in bani constituie pasivul, care din punct de vedere patrimonial activul patrimonial cuprinde:

1. drepturi reale asupra unor bunuri corporale (lucruri, obiecte) sau necorporale (resurse fara existenta fizica);

2. drepturi de creanta, care confera titularului (creditorul) dreptul de a pretinde unei persoane determinate (debitorul) efectuarea unei prestatii;

• ca notiune contabila, activul reprezinta o parte a bilantului ce exprima marimea mijloacelor de care dispune o firma pentru desfasurarea activitatii sale. In componenta activului intra:

1. bunuri corporale, numite si active tangibile (pamant, cladiri, utilaje, echipamente, stocuri materiale, produse finite, semifabricate, s.a.);

2. bunuri necorporale, numite si active intangibile (brevete, marci de comert, vechimea firmei, imaginea firmei, s.a.);

3. drepturi patrimoniale, formate din titluri de valoare (cambii, obligatiuni, actiuni);

4. alte drepturi banesti, in numerar sau in cont.

Dupa destinatie, activele bilantului se clasifica astfel:

1. active fixe, numite si imobilizari sau active de capital, care au un caracter de permanenta in cadrul firmei (termen lung);

2. active curente sau circulante, care se consuma in cursul unui ciclu de afaceri (conventional un an calendaristic).

Elementelor inscrise in activ la corespund, in pasivul bilantului, sursele de finantare a activitatii firmei.

Astfel in pasiv se inscriu:

a. capitalul propriu, compus din:

• totalitatea aporturilor proprietarilor (asociatilor), care reprezinta capitalul social;

• fonduri retinute din profit.

b. capital de imprumut, respectiv, totalitatea fondurilor atrase de firma, de la terti, sub urmatoarele forme:

• imprumuturi pe termen lung;

• imprumuturi pe termen mediu;

• imprumuturi pe termen scurt.

c. in sens economic, activul evidentiaza un bun care are valoare pentru detinatorul sau.

Prin bun se intelege orice element al patrimoniului unui agent economic, cum ar fi: obiecte fizice, resurse necorporale, drepturi banesti sau bani.

Activul, in sens economic, poate reprezenta:

- o valoare de schimb, atunci cand bunul, analizat ca marfa, serveste la obtinerea unui alt bun (exemplul tipic este banul utilizat in actul cumpararii);

- o valoare de investitii sau valoare-capital, atunci cand bunul este folosit nu pentru consum curent, ci pentru valorificare, respectiv pentru producerea de venituri in viitor (banul utilizat pentru a aduce bani).

Din cele expuse, rezulta ca, activul este un bun care are capacitatea de valorificare in timp, aducand venituri dupa o anumita perioada de timp, cum ar fi:

- bunurile de echipament, numite si bunuri de capital (masini, utilaje, instalatii), care contribuie la realizarea productiei si determina, prin vanzarea acesteia, obtinerea de profit;

- pamantul, care prin utilizare aduce renta;

- locuintele care prin inchiriere aduc venituri (chirii);

- bonurile de tezaur, care produc dobanzi;

- actiunile, care dau dreptul la dividende.

In functie de natura procesului de valorificare, activele pot fi:

a. reale, atunci cand sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau necorporale (intangibile) si care, integrate in circuitul economic, genereaza venituri in viitor sub forma de profituri, rente, chirii;

b. financiare, care sunt materializate in inscrisuri (hartii ori inregistrari in cont), care consacra drepturile banesti ale detinatorului lor, precum si drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare, rezultate din valorificarea activelor respective (dobanzi, dividende).

In economia financiara, circuitul banilor, numit si „lubrefiantul vietii economice”, se realizeaza intre cei care ofera fonduri si cei care le utilizeaza, primii plasand banii in vederea valorificarii lor, prin investitii.

Cei care au nevoie de bani, mobilizeaza fonduri pentru a finanta propria activitate economica, realizandu-se in acest fel, transferul resurselor banesti de la cei care au disponibilitati, catre cei care au nevoie de fonduri pentru initierea afacerilor.

In economiile capitaliste dezvoltate, transferul procesului de valorificare, concomitent cu transferul de profit sau risc, are loc in cadrul unui sistem financiar, numit si industrie financiara.

Se apreciaza ca, in prezent, in S.U.A., industria financiara (inclusiv asigurarile si avutia reala) reprezinta circa 1/6 din PNB, respectiv de 7 ori mai mult decat agricultura, silvicultura si piscicultura la un loc.

La sfarsitul anului 2000, peste 6 % din forta de munca americana, isi desfasura activitatea in industria financiara.

Activele financiare se clasifica in active bancare si active nebancare.

Activele bancare, rezulta din operatiunile specifice bancilor si institutelor asimilate. Specific pentru aceste active care produc dobanzi este faptul ca, ele nu au caracter negociabil, dar prezinta un grad ridicat de siguranta.

Activele nebancare, rezulta din operatiunile de investitii (plasament), concretizandu-se in titluri de valoare, numite si titluri financiare, care au caracter negociabil.

In aceasta categorie se includ:

• activele de capital;

• activele monetare.

Activele de capital, rezulta din plasamente pe termen lung si dau dreptul la obtinerea unor dobanzi sau dividende, in conditiile asocierii detinatorului la riscul afacerii. Ele sunt negociabile pe piata de capital.

Activele monetare, rezulta din plasamente pe termen scurt si sunt negociabile pe piata monetara.