Proiect Gestiunea Portofoliului

Capitolul 1 – Introducere

Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se întâlnesc si se regleaza, liber sau dirijat, cererea si oferta de active financiare, necesare crearii de resurse pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii în cadrul firmelor. În economia financiara circuitul activelor financiare are loc între multimea ofertantilor de fonduri (investitorii) si multimea utilizatorilor acestora, în vederea realizarii unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a carei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectueaza investitii, prin plasarea fondurilor în scopul

valorificarii lor, iar utilizatorii sunt cei care mobilizeaza fondurile pentru a-si finanta propria activitate economica. Se transfera astfel o parte din resursele financiare existente într-o economie, între cei care le detin, prin disponibilizare, catre agentii economici care le folosesc, fie pentru initierea unei activitati, fie pentru întretinerea si dezvoltarea unei afaceri existente. În acelasi timp, se naste o relatie de feedback, de la utilizatorii de fonduri catre investitorii initiali, prin distribuirea profitului obtinut în urma valorificarii resurselor financiare. Într-o economie de piata, distribuirea profitului poate fi, însa, oricând substituita de distribuirea riscului, în cazul unei utilizari neprofitabile a fondurilor care au facut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria vointa, noduri ale unui circuit financiar a carui finalizare poate fi profitul sau esecul. Tranzactiile între cele doua categorii de participanti la fluxul financiar se realizeaza prin intermediul pietelor financiare.

Dupa tipul activelor care se negociaza si mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piata financiara este formata din trei mari sectoare, constituite ca piete distincte: piata bancara, piata monetara si piata de capital.

Piata bancara se caracterizeaza prin tranzactii cu active bancare nonnegociabile, a caror lichiditate este maxima. Societatile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilitati banesti si utilizatorii de fonduri, pe baza relatiilor de credit. Rolul acestor piete este de absortie a excedentului de active monetare ale celor care economisesc si care doresc sa dispuna de posibilitatea retragerii lor în orice moment. (Risc mic, castig mic)

Piata monetara este caracterizata prin tranzactii cu active financiare pe termen scurt, de catre societatile financiare. Tranzactiile includ depozitele bancare la vedere si la termen ale persoanelor fizice sau juridice, biletele de ordin, cecurile, certificatele de depozit si alte titluri mobiliare pe termen scurt (pâna la un an). Activele sunt mobilizate, în general, de catre agentii economici, prin credite bancare, pentru producerea de bunuri si servicii, dar si de unele nevoi temporare ale bancii si tezaurului sau investitii în nume propriu ale societatilor bancare. Participantii la oferta si cererea de active monetare pot fi: guvernul, municipalitatile si autoritatile locale, bancile centrale si comerciale, societatile de asigurare si alte institutii financiare, întreprinderile si societatile comerciale sau industriale, persoanele fizice etc. Pietele monetare sunt puternic influentate de nivelul economic al tarilor respective, fiind sensibile la diferentele dintre ratele dobânzilor, nivelul inflatiei, somaj etc. De aceea, investitorii sunt întotdeauna în cautarea pietelor monetare avantajoase din punctul de vedere, fie al unei rate înalte a profitului, fie al unui coeficient minim de risc. În acest moment intervine o componenta distincta a pietei monetare, si anume piata valutara, care asigura conversia activelor dintr-o valuta în alta, în sensul cresterii profitului la rata de schimb. O motivatie importanta a existentei pietei monetare este data de necesitatea si posibilitatea convertirii activelor pe termene scurte si foarte scurte (de la 24 de ore la o saptamâna) sau pe termene medii (3 pâna la 12 luni). Acest proces poate continua la termene mai mari, pentru activele disponibile pe termen lung, facându-se trecerea de la piata monetara la piata de capital.

Piata de capital - componenta principala a pietei financiare

Piata de capital este specializata pe tranzactii cu active financiare pe termen mediu si lung, prin intermediul lor asigurându-se transferurile de capitaluri disponibile catre utilizatorii ale caror nevoi depasesc posibilitatile interne de acoperire. Motivatia principala a unei piete de capital consta în economia si plasarea valorilor mobiliare ale agentilor economici în cautare de capital catre posibilii investitori, detinatori de excedente de capital. Valorile mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile, adica se vând si se cumpara de catre participantii la piata de capital, asigurându-se un flux permanent între investitori (ofertanti de capital) si utilizatori (agentii economici în cautare de capital). Spre deosebire de titlurile tranzactionate pe pietele monetare, care se negociaza pe termen scurt, piata de capital este formata din tranzactiile pe termen mediu si lung, cu titluri mobiliare specifice: actiuni, obligatiuni, titluri de renta, bonuri de tezaur etc.

Organizarea unei piete de valori mobiliare depinde de îndeplinirea unor conditii

obligatorii:

- Existenta cererii de capital de catre societatile comerciale publice sau private, guverne, institutii financiar-bancare, societati de asigurare. Cererea este exprimata prin emisiunea de titluri de valoare care urmeaza a fi schimbate pe lichiditati, pentru satisfacerea nevoii economice.

- Existenta ofertei de capital, prin investitorii detinatori de resurse financiare pe care le plaseaza pe piata de capital, prin cumpararea titlurilor de valoare emise.

- Tranzactiile trebuie sa fie cât mai usoare si rapide posibil, astfel încât participantii sa obtina maximum de efect în minimum de timp.

- Existenta unui loc bine determinat si centralizat, în care cererea si oferta sa se întâlneasca nestânjenit, pentru ca nivelul final al echilibrului sa reflecte realitatea, evitându-se speculatiile sau influentele dirijate.

- Nivelul cursului la care se cumpara si se vând titlurile mobiliare trebuie sa fie public, pentru a reuni cu maxima promptitudine cumparatorii si vanzatorii de capital, reali sau potentiali. Publicitatea trebuie sa fie completa si rapida, un rol important avându-l mass-media.

În functie de natura valorilor mobiliare emise si negociate, piata de capital este formata, în principal, din doua segmente:

piata actiunilor si piata obligatiunilor, pe care circula atât titluri nationale cât si straine, sub diferite forme.

Bursa de valori este o institutie importanta a pietei de capital, exclusiv specifica

economiei de piata, care concentraza în acelasi spatiu geografic si economic cererea si oferta de titluri mobiliare, negociate deschis, liber si permanent, pe baza unor regulamente cunoscute. Bursele de valori reprezinta întotdeauna un barometru extrem de sensibil si exact al starii de fapt în domeniul economic, social, geo-politic si valutar. Pretul la care se negociaza un titlu de valoare reflecta fidel starea economico-financiara a societatii care l-a emis, în sens pozitiv sau negativ. De cele mai multe ori, datorita interdependentelor într-o economie nationala, dar si în mondoeconomie, modificarea cursului unui anumit titlu de valoare atrage dupa sine modificari în lant, cu repercusiuni asupra altor titluri. Este adevarat ca, uneori, bursa poate înregistra semnale false (fortuite sau dirijate), perturbând situatia reala. Factorii psihologici si emotionali au avut întotdeauna si vor avea în continuare un roldeloc de neglijat.