Structura la termen a ratelor dobânzii

Dobanda

Este o forma de remunerare pentru folosirea capitalului imprumutat.

Privita ca “pret” al capitalului imprumutat aceasta poate fi analizata ca marime absoluta sau ca marime reletiva.

Notiunea dateaza din anul 1700 i.e.n.

Pana in secolul XVIII se utiliza termenul de camata.

Acceptiuni ale dobanzii

Conceptul clasic – abordeaza dobanda ca fiind influentata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului, sau ca pret care trebuie platit pentru folosirea capitalului.

Conceptul neoclasic – defineste dobanda ca reprezentand pretul banilor in momentul actual, exprimat in functie de un termen viitor.

Conceptul keynesist – defineste dobanda ca o recompensa pentru renuntarea la lichiditati pe o anumita perioada de timp. Poate fi un instrument de influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului.

Structura ratelor de dobanda

Prin structura se intelege diferentierea ratelor dobanzii dupa diferite criterii.

Ele sunt determinate de cerere si oferta si difera in functie de scadenta si de riscurile pe care le prezinta debitorul.

Formele dobanzii

Din punct de vedere al nivelului la care se practica dobanda:

Taxa oficiala a scontului

Taxa privata a scontului

Dobanda practicata intre intreprinzatori

Dobanda practicata pentru titluri guvernamentale si efecte de comert emise de societatile comerciale.

Din punct de vedere al relatiei existente intre rata dobanzii si rata inflatiei:

Dobanda nominala

Dobanda reala

In functie de termenul la care se refera:

Dobanda la vedere

Dobanda la termen

Dupa natura operatiilor care le determna:

Dobanzi bancare

Dobanzi ale hartiilor de valoare

Dobanzi comerciale.

Teoriile stucturii dobanzii

Abordarea teoretica a structurii are in vedere timpul ca element de structurare. Se pot deosebi trei teorii:

Teoria asteptarii

Teoria premiului pentru lichiditate

Teoria segmentarii pietei

Teoria asteptarii

Cea mai veche si mai raspandita teorie referitoare la structura pe termen a ratei dobanzii.

Se mai numeste teoria sperantei.

A fost conceputa de I. Fisher si dezvoltata ulterior J.R.Hicks si F.A.Lutz.

Aceasta teorie explica rata dobanzii pe termen lung ca fiind o medie a ratelor dobanzii pe termen scurt prefigurate pentru perioadele viitoare de referinta.

Teoria sustine ca venitul obtinut pe un interval de timp stabilit, in urma unei depuneri banesti, trebuie sa fie absolut egal cu suma veniturilor succesive aduse de hartii de valoare pe termen scurt sau de o hartie de valoare pe termen lung.

Teoria premiului pentru lichiditate

Are ca punct de plecare teoria preferintei pentru lichiditate.

Teoria de baza prevede posibilitatea agentilor economici de a realiza preschimbarea hartiilor de valoare, in orice moment, in numerar, fara o pierdere prea mare datorata variatiilor de curs.

Agentii economici prefera sa accepte hartii de valoare chiar si cu o dobanda mai redusa daca sunt pe termen scurt datorita lichiditatii lor superioare.

Astfel apare firesc ca rata dobanzii pe termen lung sa se situieze deasupra ratei dobanzii pe termen scurt.

Hartiile de valoare pe termen lung prezinta un grad de lichiditate inferior si un risc superior astfel incat acestea beneficiaza de un “premiu” sub forma unei dobanzi majorate.

Teoria segmentarii pietei

Aceasta teorie incearca clarificarea relatiei dintre structura pietei si structura dobanzii.

Se pleaca de la ideile inexistentei unor substitute perfecte si ca prin preferintele ofertantilor si solicitantilor de capital pentru hartii de valoare se realizeaza o segmentare a pietei.

Intre aceste parti separate ale pietei nu pot fi realizate miscari de arbitraj, fiecare segment fiind izolat.

Cererea si oferta de active monetare/nemonetare pe aceste diverse parti de piata vor fi ceea ce explica structura dobanzii.

Ratele dobanzilor pentru titlurile cu o durata de viata diferita se vor forma in mod independent si in consecinta o modificare a structurii pietei titlurilor de valoare in raport cu durata lor de viata ar trebui sa determine o modificare a structurii pe termen a ratei dobanzii.