Aplicație informatică privind asistarea operațiilor unei agenții de recrutare de personal

Introducere

Dacă secolul XX se spune pe drept cuvânt ca a aparţinut tehnologizării, culminând în ultimii ani cu informatizarea şi dezvoltarea ciberneticii prin produsele finite, calculatoarele, secolul viitor se spune ca va fi al comunicaţiilor. Dacă la început au fost semnalele morse, telegraful apoi telefonul care a revoluţionat comunicaţiile, lucrurile au evoluat puternic la sfârşitul acestui secol, culminând în zilele noastre cu un puternic concept, numit Internet.

Internetul este o reţea de calculatoare care partajează un protocol comun de comunicare (TCP/IP), acesta oferind posibilitatea diferitelor tipuri de calculatoare să comunice între ele. Aceasta compatibilitate între diferite platforme conferă putere Internetului, tot ei datorându-se rata exponenţială de creştere a acestuia.

În opinia multora Internet-ul este un concept nou, însă el datează din 1960 sub denumirea de Advanced Research Projects Agency Network (ARPAnet), fondat de Departamentul Apărării al Statelor Unite. ARPANet a oferit posibilitatea personalului guvernamental, oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor de a face schimb de informaţii.

Ideea a fost aceea de a crea o reţea care să permită accesul rapid la informaţii din diferite domenii.

În 1980 National Science Foundation (NSF) a realizat un proiect de modernizare a ARPANet implementând o reţea modernă, cu o viteză de transfer a informaţiilor superioară. Această nouă arhitectură a fost denumită Internet şi conecta calculatoare aparţinând guvernelor, instituţiilor educaţionale şi de cercetare. Internet-ul a devenit o reţea educaţională şi de cercetare, funcţionând ca un întreg.

Au existat patru funcţii de bază ale internet-ului: poşta electronică (e-mail), Usenet, Telnet şi transferul de fişiere. E-mail-ul era folosit, ca de altfel şi astăzi, pentru trimiterea de mesaje; Usenet este un forum public unde se pot posta sau citi mesaje; Telnet-ul permite conectarea la un calculator folosind partea TCP a TCP/IP, în timp ce transferul de fişiere permite trimiterea de fişiere de la un sistem la altul.

În forma actuală, internet-ul reprezintă o reţea ce conectează zeci de milioane de persoane din întreaga lume. Guverne, universităţi, persoane fizice, firme, folosesc zilnic internet-ul pentru a comunica, în scopuri educaţionale, pentru divertisment sau comerţ.

Nu cu mult timp în urmă însă, mediul Internet-ului era unul foarte elitist. Chiar şi după ce universităţile au început să acorde studenţilor acces la Internet a existat un oarecare aer de separatism între utilizatorii acestuia., această comunitate rămânând una cu caracter privat.

Totuşi, ideea era aceea ca Internet-ul să devină o reţea deschisă, publică, resursele sale putând să crească în mod exponenţial.

Sistemul cunoscut astăzi sub numele de web îşi are originile tehnice Elveţia. În martie 1989, Tim Berners-Lee, cercetător la Conseil Europeen pour la Recherche Nucleaire (CERN), European Laboratory for Particle Physics Geneva, a propus un sistem hypertext care să permită cercetătorilor împărtăşirea eficientă a informaţiilor.

World Wide Web a apărut ca un mijloc de a accesa informaţii plasate pe calculatoare diferite, în mod transparent, ca şi când s-ar afla pe acelaşi calculator. În esenţă, un utilizator care priveşte o pagina web poate să sară la o alta pagina web, care poate sa fie pe acelaşi calculator sau pe cu totul alt calculator din Internet. Trecerea între părţi diferite ale aceluiaşi document nu este un concept nou, acest lucru fiind anterior, cu deosebirea ca toate porţiunile care compun documentul se afla in acest caz pe acelaşi calculator. Aceasta se numeşte hypertext, iar www-ul introduce în plus repartizarea porţiunilor documentului pe diverse calculatoare dintr-o reţea, numite servere de world wide web. Serverele de world wide web sunt calculatoare legate la Internet, pe care rulează un program (programul server propriu-zis) care accepta conexiuni de la alte calculatoare (clienţi) pentru a transfera documente (pagini web).

World Wide Web s-a dezvoltat rapid de la introducerea sa, la începutul anilor ‘90. Câştigând atenţia a milioane de oameni din diferite pături ale societăţii, web-ul este acum un subiect frecvent. Clipurile publicitare cât şi rubricile de publicitate din cadrul presei conţin tot mai frecvent URL-uri (Universal Resource Locator), schema de identificare specifică web-ului, cu scopul de a direcţiona publicul spre pagini web pentru obţinerea mai multor informaţii.

Miezul World Wide Web este un limbaj special şi un set de protocoale pentru recepţionarea, transmiterea şi afişarea informaţiilor via Internet. Acesta se numeşte HTTP (Hyper Text Transfer Protocol). Web-ul nu este o entitate fizică; Internet-ul este o reţea fizică, iar web-ul este una din modalităţile în care acesta poate fi folosit.

Hypertext-ul reprezintă o modalitate de prezentare a informaţiilor într-o manieră simplă, interactivă şi intuitivă. El permite utilizatorilor să obţină informaţii într-o manieră personală şi la nivelul de detaliere necesar. Prin aceasta, hypertext-ul furnizează o metodă de organizare a unei cantităţi mari de informaţii şi de a comunica aceste informaţii eficient.

Ideea de bază a world wide web a fost aceea de a prelua uriaşele resurse ale internet-ului şi de a furniza acces la cele necesare.

La început paginile web conţineau doar text. Apariţia imaginilor în cadrul paginilor web a însemnat un salt important.

Spre deosebire de Usenet, unde mesajele erau copiate pentru fiecare sistem din reţea în parte, www lucrează pe bază de cereri, fiind recepţionate doar informaţiile solicitate.

Este recunoscută capacitatea web-ului de a crea o audienţă globală. Multe organizaţii folosesc astăzi web-ul pentru a furniza informaţii publicului larg, începând de la organizaţii guvernamentale (Casa Albă, Comunitatea Europeană) până la organizaţii de talie mondială. Majoritatea firmelor, fie ele de talie mondială sau întreprinderi individuale, din întreaga lume, folosesc de asemenea web-ul pentru comunicare, informare, interacţiune.

Acest interes intens faţă de web este rezultatul potenţialului sau de comunicare. Folosind web-ul, persoane fizice sau organizaţii pot, instantaneu şi în mod continuu, să prezinte documente hypermedia unei audienţe globale. Astăzi, potenţialul web-ului este folosit pentru a trimite informaţii, prin zecile de mii de servere web din întreaga lume milioanelor de utilizatori, despre aproape orice subiect imaginabil. Acest conţinut de o largă varietate include, de la pagini create de persoane fizice până la pagini care aparţin instituţiilor sau corporaţiilor majore. Cu un conţinut atât de bogat de informaţii, utilizatorii web-ului pot fi puşi în încurcătură la selectarea informaţiilor cu adevărat necesare. Datorită acestei bogăţii de informaţii, doar paginile care răspund cu adevărat cererilor utilizatorilor pot supravieţui şi se pot dezvolta.

Cunoştinţele înmagazinate de web s-au diversificat şi au crescut odată cu folosirea sa. Dezvoltatorii web s-au bazat pe cunoştinţele acumulate de la listele şi arhivele de informaţii on-line, poşta electronică şi experienţă la dezvoltarea abilităţilor lor de realiza comunicaţii folosind HyperText Markup Language (HTML). Până în toamna anului 1994 nu a existat vreo carte referitoare la World Wide Web. De atunci însă o multitudine de cărţi au început să ofere informaţii dezvoltatorilor, furnizând ajutor pentru problemele tehnice ale web-ului, Hypertext Markup Language, design şi unele aspecte ale programării în internet. Aceste probleme tehnice nu reprezintă însă decât o parte a dezvoltării web. Există alte probleme, de planificare, analiză, design, promovare şi inovare care joacă de asemenea un rol important în realizarea efectivă a comunicaţiilor prin intermediul web-ului.

CAPITOLUL 1. Aspecte legislative din domeniul forţei de muncă

1.1 Scurt istoric al forţei de muncă în România

Încă de la începutul secolului al XIX-lea, în ţara noastră au funcţionat birouri de plasare în muncă. Prin intermediul acestora se realiza plasarea în muncă cu plată. După înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a fost interzisă funcţionarea birourilor de plasare in muncă cu plata în toate tarile membre. Astfel au luat fiinţa Oficiile de plasare comunale, judeţene si regionale, care aveau ca principale atribuţii plasarea "braţelor de muncă", în funcţie de cerinţele şi ofertele de lucru. Oficiile au funcţionat până în 1950.

Din 1950 până în 1968 recrutarea forţei de muncă disponibilă, calificarea muncitorilor prin cursuri de calificare şi prin scoli profesionale precum şi "înlesnirea" încadrării în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, se făceau prin Direcţia Generală a Rezervelor Muncii.

În anul 1968 se înfiinţează Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale având în subordine Direcţiile pentru probleme de Muncă, cu Oficiile de Forţă de Muncă aferente.

Actele normative privind recrutarea forţei de muncă au necesitat îmbunătăţiri după evenimentele din 1989, când au apărut numeroase modificări socio-economice care s-au finalizat cu înfiinţarea structurilor Ministerului Muncii si Protecţiei Sociale, în prezent acesta numindu-se Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale.

În ianuarie 1991 a fost adoptat primul act normativ referitor la problemele legate de forţa de munca şi prin acesta era recunoscută pentru prima data existenţa şomerilor în România.