Arhitectura calculatorului

Cap. I Arhitectura unui calculator

Calculatorul este format dintr-o reuniune de echipamente fizice numite generic „hardware”, care, împreună cu un sistem de programe numite „software” asigură prelucrarea informației în conformitate cu un algoritm impus.

Algoritmul reprezintă o succesiune de operatii riguros definite, care permit obtinerea unui rezultat cu precizia dorita, intr-un numar finit de pasi.

Sistem de calcul = Calculator = Computer = Echipament de calcul

COMPONENTA HARDWARE

Componenta hardware reprezinta structura fizica (care se poate vedea) a unui calculator personal (PC).

Un calculator compatibil IBM-PC este compus din:

Placa de bază (motherboard)

Placa de baza – este o platforma cablata, care constituie suport pentru principalele componente electronice ale calculatorului:

- Microprocesor,

- Memorie,

- Adaptor (placă) video,

- Placa de retea (daca este necesar),

- Placa de sunet etc.

Procesorul sau microprocesorul (C.P.U. – Central Procesing Unit – Unitatea centrală de prelucrare)

Este componenta de bază a unui calculator, alegerea lui impunând performanțele generale, date de viteza de prelucrare a informației.

Datorită celor două componente de bază ale sale, unitatea aritmeticologică și unitatea de comandă și control, procesorul este acea parte a hardware-ului care este desemnata să execute programe. Funcțiile minime îndeplinite de un procesor sunt:

• Capacitatea de a recunoaște și de a executa o serie de comenzi și instrucțiuni furnizate de către program;

• Citirea și scrierea informațiilor din/în memoria calculatorului;

• Posibilitatea de a comanda celorlalte component operațiile ce urmează să fie efectuate, coordonând activitatea întregului calculator.

Pentru processor distincția între date și programe este esențială.

Programul spune ce trebuie să facă procesorul, iar datele reprezintă informația prelucrată de către program.

Memoria sistemului

Pentru a putea prelucra informația în calculator, aceasta trebuie codificată numeric și depozitată într-un bloc special, numit memorie.

Există două tipuri de memorie: memorie ROM și memorie RAM.

Memoria ROM (Read-Only Memory – memorie accesibilă numai la citire, nu și la scriere) – rămâne nemodificată la dispariția tensiunii de alimentare. Este o memorie reziduală, nevolatilă (la întreruperea alimentării cu energie electrică, datele stocate nu se pierd).

Memoria RAM (Random Access Memory) – se folosește ca memorie operativă pentru stocarea temporară a datelor și programelor aflate în execuție. Conținutul acestor memorii se pierde la deconectarea sistemului de la rețea, deci este o memorie volatilă.

Capacitatea memoriei reprezintă volumul maxim de informație care poate fi înmagazinat înmemorie la un moment dat.

Capacitatea memoriei RAM este un alt parametru al performanței unui calculator. Posibilitatea de a rula programe mai complexe crește cu cât aceasta este mai mare.

Capacitatea minimă a memoriei RAM necesară pentru a rula sistemul de operare Windows 95 este de 8MB. Se recomandă însă folosirea a 16 MB RAM.

Sursa de alimentare

Convertește tensiunea alternativă (CA) standard de 220V sau de 110V în tensiune continuă (CC), pentru a face sa funcționeze componentele electronice și plăcile perifericelor sistemului.

De asemenea, furnizează tensiunea de alimentare pentru tastatură și mouse, prin intermediul porturilor de interfață și al cablurilor.