Arhitectura calculatorului

- PREZENTARE GENERALA A UNUI SITEM DE CALCUL

- CD-ROM

Organizarea logica a CD-ROM-ului

- MONITOR

- BIBLIOGRAFIE

PREZENTARE GENERALA A UNUI SISTEM DE CALCUL

Un „calculator” este un sistem electronic specializat in prelucrarea datelor pe baza de program. El uneste doua componente de baza:

- componenta hardware

- componenta software.

Componenta hardware reprezinta ansamblul elenentelor fizice care compun calculatorul electronic: circuite electrice, componente electronice si dispozitive mecanice, si alte elemente materiale ce intra in structura fizica a calculatorului electronic - intr-un cuvant partea materiala a caculatorului.

Componenta software cuprinde totalitatea programelor, reprezentand „inteligenta calculatorului”, prin care se asigura functionarea si exploatarea sistemului de calcul. Prin componenta software, utilizatorul transmite calculatorului metodele de gestiune a resurselor, logica prelucrarii datelor, precum si metodele de structurare si redare sau stocare a acestora.

Dintr-un punct de vedere functional logic, componentele hardware ale unui calculator sunt individualizate si grupate asfel:

- unitatea centrala de prelucrare;

- echipamentele periferice, conectate la unitatea centrala de prelucrare;

- unitati de interfata si linii de comunicatie (magistrale).

Unitatea centrala de prelucrare este componenta care realizeaza efectiv operatiile de prelucrare (operatii aritmetice, operatii logice, operatii de manipulare a datelor).

Echipamentele periferice sunt echipamente ce extind si completeaza unitatea centrala de prelucrare si reprezinta in principal interfata dintre calculator si utilizator, asigurand dialogul dintre acestia. Datele de intrare si iesire, precum si programele pot fi introduse si executate imediat de la tastatura sau introduse si pastrate pe discuri sau benzi magnetice in vedera prelucrarii lor ulterior.

Unitatile de intrefata sunt dispozitive si circuite ce asigura legatura intre diferite echipamente periferice sau intre acestea si unitatea centrala de prelucrare.

De regula, la unitatea centrala de prelucrare poate fi conectat un numar variabil de echipamente periferice si unitati de interfata. Privite din punct de vedere al caracteristicilor tehnice si functionale, multimea tuturor componentelor concret asamblate si conectate pentru a realiza un sistem electronic de calcul, definesc configuratia sistelului de calcul respectiv.

Configuratia oricarui sistem de calcul se scrie intre doua limite:

- o limita inferioara, numita configuratia de baza care este definita de un minim necesar de componente pentru ca sistemul sa fie operational.

- o limita superioara determinata prin adaugarea de componente la configuratia de baza, atat cat admite unitatea centrala de prelucrare.

Un exemplu de configuratie de calcul ar fi determinat de urmatoarele componente: placa de baza, procesorul, sistemul video (monitorul si placa video), memoria interna, memoria externa (FDD, HDD, CD-ROM, CD-RW etc.), sistemul audio, tastatura, mouse, carcasa (cu sursa de alimentare), imprimanta.

Conceptul de arhitectura are un grad mare de generalitate, definind componentele unui sistem, in primul rand, din punct de vedere al functiilor, al performantelor acestora si al compatibilitatii intre ele.

Arhitectura unui sistem de calcul (uzual numit calculator) defineste un ansamblu de componente functionale integrat intr-un anumit fel, formand un tot unitar si avand ca scop realizarea unor functii la un anumit nivel de performanta. Componentele unui calculartor, analizate din punct de vedere al ahitecturii sunt urmatoarele:

a) Unitatea cntrala de prelucrare (U.C.P.) care cuprinde:

- unitatea de comanda-control (U.C.C)

- unitatea aritmetico-logica (U.A.L.)

- unitatea de memorie interna (M.I.)

b) Unitatea de memorie externa

c) Unitatile de intrare-iesire

Aceste unitati sunt comune oricarui sistem de calcul.

Daca se are in vedere modul concret de plasare si conectare a componentelor hardware, in cadrul unui sistem de calcul, configuratia acestuia o putem privi atat din punct de vedere al structurii externe, cat si din puncte de vedere al structurii interne.

Structura configuratiei externe este vizibila oricarui utilizator si relativ usor de identificat, cuprinzand toate componentele fizice care sunt la unitatea centrala, prin intermediul proturilor (calculatorul este compus dintr-o carcasa – cutie ce cuprinde in interior o serie de componente, o tastatura, un monitor, o imprimanta etc. ce se conecteaza la aceasta cutie prin cabluri).

Structura configuratiei interne a unui sistem de calcul, este ceva mai complexa si are in vedere toate componentele ce se pot individualiza, in interiorul carcasei calculatorului si care se pot inlocui si dezvolta, prin adugare, potrivit cerintelor utilizatorului, in scoplul cresterii performantelor si sporirii facilitatilor sistemului. In literatura de specialitate acestea mai sunt numite si: „componente periferice interne”.