Bluetooth

Ca fiinte umane acceptam fara oprelisti cã avem capacitatea de a comunica, cã dacã vorbim sau scriem conform unui set predefinit de reguli lingvistice reusim sã transmitem unul altuia informatii. Mijloacele comunicãrii umane odatã învãtate devin reflexe. Singura limitare a acestor procese fizice este posibilitatea efectivã a fiecãruia de a traduce propriile gânduri, idei în propozitii spuse ori scrise care sã aibã înteles. Atunci când vine vorba de comunicarea prin mijloace electronice lucrurile se schimbã, putine pot fi luate ca atare. Comunicatia între dispozitivele electronice se poate face doar în situatia în care acestea respectã si ele un set de reguli predeterminate si standarde, un prim exemplu în acest sens fiind modelul OSI (Open Systems Interconect) pentru stivele de protocoale din alcãtuirea sistemelor comunicante, acesta constituind de fapt baza, punctul de plecare pentru multe altele. Aceste standarde trebuie sã acopere toate aspectele procesului de comunicatie, de la modul de manipulare a datelor la cel mai înalt nivel, pânã la modul de utilizare a mediului fizic – la nivelul inferior.

Comunicatiile electronice au evoluat semnificativ în ultimul deceniu, de la retelele de date cu comutatie de pachete (PSDN), Xerox, Ethernet, reteaua de tip inel cu jeton de la IBM (Token Ring) - toate tehnologii LAN – la retelele de telefonie mobilã si comunicatiile de date pe linii dedicate de mare vitezã. De asemenea, apar noi tehnologii care permit comunicatiile numite wireless, adicã fãrã fir. De exemplu standardul IEEE 802.11b (WiFi) poate constitui o veritabilã retea transparentã wireless, extinzând reteaua staticã pe cablu. Prin aceasta pot fi transportati 11 Mb/s de informatie, ceea ce-i permite sã intre serios în competitie cu retelele cablate. Acest standard evolueazã prin IEEE 802.11a si între timp mai apare si un competitor: HyperLAN2, cu rate de transfer si mai mari. Dar, cãci inevitabil urmeazã si un dar, aceastã tehnologie este prea scumpã si astfel incompatibilã ca pret cu dorintele si asteptãrile consumatorilor de astfel de produse. Dar iatã cã acum existã posibilitatea de a crea legãturi wireless între dispozitive cu consum redus de energie si cu costuri justificate, legãturi ad-hoc si chiar fãrã ca utilizatorul sã fie constient de realizarea lor (de aceea se numesc unconscious), cu ajutorul unui software de configurare si un setup initial adecvat al dispozitivului. Numele sãu: BLUETOOTH.

Ce este Bluetooth ?

Termenul Bluetooth se referã la o asa-numitã “open specification” pentru o tehnologie de comunicatie fãrã fir, pe distante scurte, utilizabilã oriunde în lume, prin intermediul cãreia se pot transmite voce si date. Aceastã definitie contine câteva elemente cheie care vor fi explicate pe rând în continuare.

Ce înseamnã “Open specification” ?

Aceastã tehnologie a fost conceputã de cãtre inginerii de la compania suedezã de telecomunicatii Telefonaktiebolaget LM Ericsson, care au intuit potentialul urias la nivel global al comunicatiilor fãrã fir, pe distante scurte. În 1994 Ericsson a initiat un proiect pentru studiul fezabilitãtii unei interfete radio cu consum redus si cost minim, menitã sã înlocuiascã (deci sã elimine) cablurile dintre telefoanele mobile si accesoriile acestora.

Într-un mediu al comunicatiilor si computerizãrii în care indivizii preferã sã achizitioneze si sã utilizeze tehnologii bazate pe standarde industriale si în care acestia pot alege liber între numeroase platforme si solutii concurente pentru a-si investitiile, intervenind si influentând activitatea companiilor si organizatiilor implicate în dezvoltarea acestor standarde, inginerii de la Ericsson au înteles cã este preferabil ca tehnologia Bluetooth nou inventatã sã fie cunoscutã si acceptatã la nivel international, devenind astfel mai puternicã. Cunoasterea si acceptarea sa la nivel international puteau fi înfãptuite de cãtre un grup industrial care sã producã o specificatie deschisã si larg rãspânditã. În debutul anului 1998 liderii din industria telecomunicatiilor si computerizãrii si-au unit fortele luând nastere Grupul Special de Interes Bluetooth (SIG). Companiile fondatoare ce s-au constituit în grupul initial de conducere , numite pentru aceasta companii promotoare, sunt: Ericsson, Intel Corporation, International Business Machine Corporation (IBM), Nokia Corporation si Toshiba Corporation. În mai 1998 a fost fãcutã publicã existenta SIG împreunã cu o cartã pentru dezvoltarea unei specificatii deschise, pentru implementarea hardware si a software-ului aferent, necesare unei tehnologii de comunicatie wireless care sã asigure interoperabilitatea tuturor tipurilor de dispozitive comunicante. Concomitent cu evolutia specificatiei, multe alte companii si-au manifestat interesul pentru aceastã nouã tehnologie si s-au alãturat ca si sustinãtori-adopters. Acestia au licentã pentru dezvoltarea de produse ce folosesc tehnologia de comunicatie Bluetooth, bazându-se pe specificatie si de asemenea primesc si au dreptul sã facã comentarii pe marginea primelor publicatii ale SIG. Astãzi SIG numãrã peste 1800 de membri aderanti în întreaga lume, reprezentând academii, ramuri ale industriei de consum pentru electronice, motoare, fabricate din silicon, telecomunicatii, consultantã si multe altele.

În doar un an SIG a reusit sã producã o specificatie completã constituitã din 2 volume, asa-numita core specification (partea centralã) si partea de profiluri (volumul 2), împreunã însumând peste 1500 de pagini, aceastã primã versiune fiind publicatã chiar în iulie 1999. În decembrie 1999 patru noi companii promotoare (dintre care unele au contribuit si la specificatia initialã ca sustinãtori) au aderat la SIG: 3COM Corporation, Lucent Technologies Inc., Microsoft Corporation si Motorola Inc..

Asadar prin faptul cã este o “open specification” se spune cã este disponibilã tuturor, larg rãspânditã si acceptatã, fabricantii având dreptul de autor asupra produselor lor la baza cãrora stã aceastã specificatie.