Combaterea infracționalității informatice în România

INTRODUCERE

Reţelele de comunicaţii electronice şi sistemele informatice au devenit o parte esenţiala din viaţa de zi cu zi a oamenilor, tinzând din ce în ce mai mult să ocupe un rol tot mai important şi în viaţa economică a unei societăţi.

Economiile moderne pun un accent deosebit pe dezvoltarea infrastructurii de telecomunicaţii şi informatice, succesul acestora fiind în strânsă legătură cu dezvoltarea sectorului informatic (IT).

Pe lângă numeroasele beneficii aduse, continua dezvoltarea reţelelor informatice a condus şi la apariţia unor noi ameninţări , prin atacurile îndreptate împotriva sistemelor informatice interconectate.

Analizele efectuate în acest domeniu au pus în evidenţă o multitudine de forme de realizare a unor astfel de atacuri, ce pot fi îndreptate împotriva oricărui calculator legat într-o reţea, indiferent de locul în care se află.

Dezvoltarea şi specializarea activităţilor criminale, conturează patru tipuri de ameninţări2 :

• în primul caz, computerul este ţinta infractorilor care doar accesează sau îşi însuşesc ilegal informaţiile – fişiere-clienţi, planuri de marketing, etc. – tot ce prezintă valoare comercială şi este stocat în memorie;

• în al doilea caz, computerul este instrumentul infractorilor care sunt interesaţi de procesul – nu de informaţiile stocate în memorie – prin care pot comite o fraudă. (exemplificativ: folosirea unei parole pentru accesarea unui cont şi transferarea respectivelor fonduri);

• în al treilea caz, computerul facilitează comiterea discretă a acelor infracţiuni care ar putea fi comise şi fără ajutorul computerului (exemplificativ: spălarea banilor, pedofilia, etc.);

• în ultimul caz, computerul favorizează în mod direct comiterea infracţiunilor (exemplificativ: piratarea programelor, contrafacerea componentelor, furtul materialelor, etc.).

Infractorii sunt interesaţi de tehnologie din cel puţin trei motive: asigurarea comunicaţiilor (telefon mobil, pager, poştă electronică, etc.), coordonarea activităţilor (trafic de stupefiante, spălare de bani, etc.) şi scopuri teroriste (punerea în discuţie a credibilităţii instituţiilor statului şi a securităţii sistemelor informatice).

Când se vorbeşte de infracţiuni informatice, noţiunea de sistem informatic trebuie înţeleasă şi folosită în sensul cel mai larg posibil1, pentru a se recunoaşte convergenţa , din ce în ce mai evidentă dintre reţelele electronice şi multitudinea de sisteme pe care acestea le conectează.

Se consideră că nu există o definiţie unanim acceptată2 cu privire la ceea ce se înţelege prin infracţiuni informatice, criminalitate informatică; cu toate acestea, după scopul sau rolul pe care îl poate juca un sistem informatic în raport de săvârşirea unei fapte penale, se pot identifica cel puţin trei criterii, care ar putea identifica o infracţiune informatică :

• calculatorul ca ţintă a unei fapte penale;

• calculatorul ca mijloc de realizare a unei fapte penale;

• calculatorul ca mijloc de stocare a unor eventuale probe.

În raport de aceste criterii se mai pot identifica şi fapte asimilate infracţiunilor informatice. În cadrul acestora, programele informatice sunt mijloace de manipulare folosite la săvârşirea unor fapte penale. Pot fi incluse în această categorie fraudele legate de falsificarea instrumentelor de plată electronică, folosirea cărţilor de credit falsificate sau folosirea mijloacelor de plată electronică fără acordul titularului, transferul ilegal de fonduri prin mijloace electronice, fraudele legate de comerţul electronic sau operaţiunile cu date electronice3

În numeroase situaţii, infracţiunile pe care le numim informatice, conform criteriilor de mai sus, sunt in realitate infracţiuni de drept comun, însa la săvârşirea acestora au fost folosite sisteme informatice. De cele mai multe ori infractorul este o persoana specializată, ce posedă cunoştinţe aprofundate în domeniul informatic, uneori şi din alte domenii conexe, spre exemplu domeniul bancar.

Toate aceste fapte sunt deja incriminate si ar putea fi comise în unele cazuri şi fără ajutorul unui sistem informatic.

Aspectul informatic nu este dat in mod necesar de esenţa infracţiunii, folosirea unui sistem informatic la comiterea unei infracţiuni asigura uneori făptuitorilor o cale mai uşoară către realizarea cu succes a activităţii infracţionale propuse.

În alte cazuri însă faptele săvârşite sunt de sine stătătoare, apărând odată cu dezvoltarea reţelelor de calculatoare şi a Internetului. Accesul neautorizat într-un sistem informatic, transferul neautorizat de date informatice, perturbarea bunei funcţionări a unui sistem informatic, sunt astfel de exemple.