Hard Disk-ul

Hard-diskul sau discul dur (hard-disk, hard drive, hard-disk drive sau HDD) este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea non-volatilă a datelor.

Compus din elemente electronice si mecanice, hard-disk-ul stocheaza datele pe suport magnetic, in mod non-volatil, in conditii normale. Principalii sai parametri sunt viteza de accesare si transfer a datelor si capacitatea. Ca si la memoria RAM, cu cat un hard-disk este mai mare si mai rapid, cu atat mai bine. Nici un alt periferic nu se apropie de utilitatea pe care o confera hard-disk-ului viteza, capacitatea si facilitatile de instalare. Hard-disk-ul unui PC stocheaza fisierele si extinde capacitatea RAM a PC-ului cu memoria virtuala. El opereaza in megabytes (sute sau mii). Intr-o secunda hard-disk-ul trebuie sa fie capabil sa puna la dispozitie o cantitate de informatie foarte mare si sa distribuie segmentele de memorie ca sa inlocuiasca cu versiuni revizuite pentru a mentine actualizat sistemul PC. El stocheaza toate programele si toate fisierele utilizatorului si trebuie sa le furnizeze sistemului intr-un timp extrem de scurt dupa ce aceasta operatie i-a fost solicitata. Hard-disk-urile difera ca tehnologie de fabricatie, interfata, viteza si capacitate de stocare a datelor, toate aceste elemente fiind interdependente .

Alegerea unui hard-disk depinde mult de tipul de aplicatii care vor rula predominant pe acel sistem (de exemplu, un PC pe care se vor face capturi de material video va necesita un hard-disk in primul rand de capacitate mare, in timp ce un server de fisiere va avea nevoie de hard-disk-uri rapide, de obicei sub forma unei solutii RAID). Alt parametru important,si adesea trecut cu vederea, este dimensiunea memoriei tampon (buffer) a hard-disk-ului, necesara pentru stocarea temporara a datelor de pe hard-disk. Dimensiunea mai mare a acesteia creste probabilitatea ca datele cautate sa fie continute in ea, la un moment dat, ceea ce sporeste semnificativ performanta globala a hard-disk-ului.

De retinut este faptul ca hard-disk-ul ramane si azi una dintre cele mai lente componente ale sistemului, operatiile de cautare/citire/scriere efectuate la nivelul hard-diskului fiind cu (foarte) mult mai lente decat in cazul memoriei RAM. Interfata de lucru a hard-disk-ului poate fi IDE, SATA sau, in cazul hard-disk-urilor externe, USB.

HDD - urile (introduse în 1956 pentru stocare de date pentru un calculator IBM de contabilitate ) au fost iniţial dezvoltate pentru utilizarea cu scop general de calculatoare. În secolul 21, cererile de HDD s-au extins pentru a include video-recordere digitale, audio playere digitale, camere digitale şi console jocuri video. In 2005, primele HDD pentru telefoanele mobile au fost introduse de companiile Nokia si Samsung. In prezent este din ce in ce mai folosit un nou timp de HDD, numit ATA-7 LIF ce are o latime de doar 5 cm, si este folosit cu precadere pentru audio playere digitale si subnotebooks, ce au o capacitate de memorare de 160 GB si un consum redus de energie si sunt rezistente la socuri. Standardul de 5 cm exista de mai mult timp, insa capacitatea lor era de doar 2-5 GB si erau folosite pentru a se potrivi in sloturile de card pentru extindere a memoriei PC-urilor. De aici s-a ajuns la marimea de doar 3 cm, care sunt folosite ca spatiu de memorare pentru dispozitive portabile inclusiv aparate foto digitale. De asemenea, producatorul Toshiba a introdus pe piata un alt standard de doar 2 cm ce este folosit pentru telefoane mobile sau aparate similare, inclusiv sloturi SD/MMC care sunt compatibile cu HDD.

Scurt istoric:

HDD-ul are o scurta si fascinanta istorie. In 24 de ani a evoluat de la un disk cu diametrul de 12 inchi si cu o capacitate de stocare a datelor de 5MB, la un disk care masoara 3/12 inchi latime si un inchi lungime (chiar si mai mic), cu o capacitate de stocare de 400GB.

Inainte de diskuri au fost tamburii magnetici. In 1950, Asociatia de Cercetare in Inginerie din Minneapolis a construit primul tambur magnetic de stocare comercial pentru Marina SUA, ERA 110. Putea stoca 1 milion biti de date si putea prelua un cuvant in 5 ms.

In 1956, IBM a inventat primul computer cu sistem de stocare pe disk, 305 RAMAC (Random Access Method of Accounting and Control). Acest sistem avea o capacitate de stocare de 5MB si era de dimensiunea unui frigider.

Prin 1961, IBM a inventat prima unitate de disk cu aer şi în 1963 au prezentat pachetul cu unitate de disk amovibil.

In 1961, IMB a introdus floppy diskul de 8 inchi. Primele floppy diskuri au fost create de Shugart unul din cei numiti “ dirty dozen” din cauza ca a plecat de la IBM pentru a-si pune bazele propriei companii. In 1981, 2 floppy diskuri Shugart costau in jur de 350$.

In 1970, Winchester dezvolta un hard-disk de 30 de MB pe doua axe.

Abia in 1980, Seagate dezvolta primul hard-disk pentru calculatoarele personale ST506, cu o capacitate de 40 MB. Acestea nu erau totusi de dimensiunea celor de astazi (3.5 inchi) ci de 5.25 inchi.

De asemenea, în 1980 Phillips şi-a prezentat prima unitate optică cu laser.

In 1983, apare primul hard de 3.5 inchi, produs de compania Rodime.

In 1992, isi face aparitia primul hard-disk cu o capacitate de 1 GB.

In 1997, Seagate dezvolta primul hard-disk cu interfata U-ATA cu o viteza 33 MB/sec si cu un numar de rotatii de 15000 RPM (rotatii pe minut).

1994 DMA, Mode 2 - 16.6 MB/s

1997 Ultra ATA/33 - 33.3 MB/s

1999 Ultra ATA/66 - 66.6 MB/s

In 2004 Toshiba scoate pe piata un noul model de hard-disk cu dimensiunea incredibila de 0.85 a unui platan, avand o capacitate de 2 si 4 GB.

In aprilie 2007, Hitachi dezvolta primul hard-disk de 1 TB (terabyte) Hitachi Deskstar 7K1000.