Interfață Shell alternativă Windows

Informatica, ştiinţă de vârf, a intrat puternic şi cu mult succes în activitatea cotidiană umană, cu prioritate în domeniile industriale, economice, educaţionale, şi sociale, ajungând până în casele oamenilor, datorită rezultatelor benefice obţinute, ca un principal element de progres în perspectiva informatizării societăţii. Dar a trecut timpurile când calculatorul a fost pur instrument de lucru; în zilele noastre calculatorul este un instrument puternic, dar în acelaşi timp este prietenul principal, care se stăruie să ne înţeleagă, poate se ne înveţe ceva nou, se ne prevină în cazul efectuării unor operaţii incorecte şi să se prezinte în modalitate ce depinde de noi.

Utilizatorul poate configura calculatorul în dependenţă de nivelul cunoştinţelor şi dorinţelor sale prin componentele “hard” şi “soft”.

Componentele “hard” răspund de viteza de lucru, posibilităţile fizice ale calculatorului, iar cele “soft” – de partea logică, care cuprinde toate programele, utilitele, driver-e, pachetele de program, între care şi sistemul de operare.

Sistemul de operare este cea parte a “soft”-ului fără care practic nu este posibil lucrul calculatorului, deoarece sistemul de operare prestează cele mai principale servicii, între care lucrul cu fişierele, lucrul cu memoria (fizică şi virtuală), sistemul de intrare/ieşire etc.

Există mai multe sisteme de operare, între care cea mai populară şi accesibilă (dar nu şi stabilă în lucru) este sistemul de operare Windows. Începând cu versiunea Windows 95, sistemul devine sistem de operare propriu zis, aducând cu versiunea nouă noi caracteristici, posibilităţi, metafore şi interfaţă.

Interfaţa nouă a sistemului Windows este bazată pe metafora mesei de lucru – desktop. Această metaforă este caracteristică pentru majoritatea interfeţelor contemporane deoarece permită de a opera cu fişierele ca cu nişte coli de hârtie de diferite formate. Efectuând un dublu click pe orice document se deschide programul corespunzător. Fişierele de care este nevoie se găsesc pe masă, cele asupra cărora noi lucrăm sunt deschise (şi la fel sunt pe masă), documentul curent poate fi maximizat – adus la suprafaţă, ocupând toată suprafaţa mesei, iar de celea de care nu mai avem nevoie sunt aruncate în coş de hârtii (recycle bin). Meniul principal permite accesarea tuturor programelor instalate pe calculator, accesarea documentelor deschise nu demult, accesarea programelor de configurare şi căutare, sistemului de ajutor şi de deconectare a computerului. Interfaţa sistemului Windows 95 este una din cele mai reuşite interfeţe, dar nu este ideală. Programatorii din firma Microsoft elaborând versiunile următoare ale sistemului, Windows 98, Windows ME, Windows 2000 şi Windows XP, au lucrat asupra stabilităţii în lucru şi posibilităţi, dar nu au uitat şi de interfaţă.

Dacă versiunea 95 avea numai o singură temă a interfeţei Windows 98 acuma permite utilizarea mai multor teme, diferite seturi de iconiţe, permite utilizarea instrumentului nou numit “Quick Launch” – bara de acces rapid la aplicaţii şi fisiere.

Versiunile Windows 98, Windows ME şi Windows 2000 puţin diferă în interfaţă, deoarece folosesc aceleaşi elemente şi chiar la prima vedere nu se diferă.

Versiunea Windows XP, a adus ceva nou în interfaţă. În această versiune există un număr mare de teme, există posibilitatea schimbării viziunii ferestrelor, ceea ce nu era posibil în versiunile anterioare (în afară de culori), există posibilitatea creării temelor proprii, meniul este organizat absolut diferit şi are o formă nouă, este schimbat algoritmul de lucru al barei de aplicaţii – acuma toate aplicaţiile de acelaşi tip (de exemplu mai multe ferestre a browser-ului) sunt unite într-un singur buton, la apăsarea căruia apare o listă din care putem selecta fereastra necesară.